Cu ce i-a impresionat Costel Gâlcă pe jucătorii Rapidului. Dezvăluiri de la antrenamente: „Chiar toți colegii am rămas uimiți”
Deși abia a ajuns pe banca tehnică a Rapidului, Costel Gâlcă i-a cucerit deja pe jucători și aceștia sunt încântați să lucreze cu el.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/costel-galca-jucatori-rapid.jpg?#)
Acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, a reușit să-l convingă pe Costel Gâlcă și acesta a semnat un contract pe 2 ani, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Iar antrenorul a fost primit foarte bine de jucătorii giuleșteni.
Jucătorii Rapidului, cuceriți deja de Costel Gâlcă
Fundașul Cristi Manea este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști de la Rapid, iar acesta s-a arătat încântat de numirea lui Costel Gâlcă, alături de care a mai lucrat în urmă cu mulți ani la naționala U17 a României.
”Am avut privilegiul să lucrez cu atâția antrenori cu experiență, și cu domnul Gâlcă am lucrat la U17, la națională, și țin minte că atunci când a venit dumnealui am început să jucăm mult mai bine față de cum jucam înainte, pentru că am jucat cu niște naționale mai bune ca noi și am reușit să le învingem.
Este ciudat acum că, după mulți ani, ne-am reîntâlnit, ni s-au intersectat drumurile și mă bucur, pentru că este un om serios, profesionist desăvârșit. Chiar toți colegii am rămas uimiți cum aleargă și cum încă se menține destul de bine”, a declarat Manea, citat de orangesport.ro.
Gâlcă, antrenor ofensiv
Fotbalistul Rapidului a mărturisit că tehnicianul și-a păstrat principiile pe care le avea și în trecut și a dezvăluit faptul că acesta deja încearcă să le imprime giuleștenilor un ritm prin care să domine adversarii.
”Clar, un lucru foarte bun este că acum, când am început să lucrăm, parcă mi-am adus aminte cum era înainte. Și-a păstrat principiile, vrea să jucăm fotbal, să dominăm adversarul, să avem posesia. Este un antrenor care vrea să dominăm”, a spus Cristi Manea.
În conferința de presă susținută cu ocazia prezentării sale oficiale la Rapid, Costel Gâlcă a menționat faptul că îi place fotbalul ofensiv prin care să pună presiune și a precizat pe ce posturi mai sunt nevoie de transferuri.
Care este reacția ta?






