Cum a reușit Universitatea Craiova să-l transfere pe David Matei de la CSA Steaua? „La acel meci l-a convins pe Mirel Rădoi!”
Impresarul Rareș Pop a furnizat la Fanatik Superliga detaliile transferului puștiului David Matei de la Steaua la Universitatea Craiova
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/rares-pop-agentul-lui-david-matei-a-dezvaluit-cum-s-a-facut-transferul-de-la-csa-steaua-la-craiova.jpg?#)
Agentul Rareș Pop a oferit în exclusivitate pentru FANATIK toate detaliile transferului puștiului David Matei (18 ani) de la Steaua București la Universitatea Craiova. Pop a dezvăluit, într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, că Matei a ales să vină în Bănie având alte trei oferte la dispoziție. Una dintre ele a fost de la o altă grupare din play-off, în afară de cea finanțată de Mihai Rotaru.
Detalii din culise despre transferul lui David Matei de la Steaua la Universitatea Craiova
Pop a discutat și despre partida în care antrenorul Mirel Rădoi s-a convins că și-l dorește pe David Matei la Universitatea Craiova. Rădoi a luat hotărârea finală la Steaua București – FC Argeș 1-2, din prima etapă a play-off-ului Ligii a 2-a.
„Discuțiile cu Craiova au început undeva chiar anul trecut. În primăvara lui 2024 a fost un interes. Eu l-am propus pe jucătorul șefului departamentului de scouting și ulterior în vară am mai intrat în câteva discuții. Sigur, probabil că vara trecută nu era cel mai bun moment pentru David să facă pasul acolo, pentru că încă era generația 2002, 2003, under 21.
El are de acum patru ani de zile, în momentul acesta, pentru a fi util cu regula U21. Am considerat că nu era momentul oportun și am preferat să mai aibă un sezon la Divizia B unde să evolueze, să progreseze și așa mai departe. Discuțiile cu Craiova, cum am spus, au fost de anul trecut. Într-adevăr, au mai fost și alte discuții vara asta, au mai fost patru echipe interesate de el, foarte, foarte concret.
Am zis că s-ar putea să așteptăm până după EURO, însă ca timing vine o perioadă, să zic, destul de aglomerată. Are și probele de bacalaureat. Acum are și Campionatul European Under 19. După ce ar termina teoretic campionatul european, ar trebui să intre direct în pregătire.
Echipele se reunesc probabil înainte ca să fie terminat Campionatul European. Și am luat decizia împreună cu el și cu familia lui că e cel mai bine să alegem acum ca să fie și el liniștit, să poată să intre ulterior în pregătiri cu echipa unde va evolua”, a declarat Rareș Pop în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, vineri, 23 mai.
O vară cu emoții pentru noua speranță din Bănie
„(n.r.- despre faptul că va avea o vară complicată) El chiar acum susține proba la istorie, dă mai devreme. (n.r.- întrebat ce înălțime are David Matei) Nu, are puțin mai mult. Are 1.73. Au mai fost jucători scunzi de înălțime care au făcut o treabă bună. Nu îmi fac probleme din punct acesta de vedere”, a adăugat impresarul Rareș Pop.
Întrebat dacă Matei a ales cu inima să vină la Universitatea Craiova, Pop a explicat că „dintre toate proiectele care ne-au fost prezentate, am considerat că proiectul Universității Craiova este cel mai potrivit pentru ceea ce ne propunem împreună să facem și ce obiective avem. A fost și interesul domnului antrenor Mirel Rădoi foarte, foarte puternic și atunci asta a contat iarăși foarte mult. Și întreaga conducere și l-a dorit foarte mult. Este vorba despre o creștere treptată, sănătoasă, ceea ce căutăm. Din punctul meu de vedere, este ceea ce trebuie să caute orice jucător tânăr”.
„El dă un randament foarte bun ca număr 8, pentru că apare foarte bine între linii. Are o viziune de joc bună, pase filtrante. Se descurcă foarte bine și ca număr 10, sigur”.
Partida la care David Matei l-a convins pe Mirel Rădoi să îl aducă de la Steaua la Universitatea Craiova
Chestionat despre meciul în care Mirel Rădoi l-a remarcat pe David Matei, Rareș Pop a răspuns: „Mirel e un antrenor foarte implicat, foarte profesionist. Mie îmi place foarte mult. Pe lângă filozofia lui de joc, modul în care gestionează îmi place. Adună foarte multă informație, vrea să știe toate detaliile și asta este un lucru de apreciat din punctul meu de vedere.
Vrea să acopere toate palierele și umblă foarte des la meciuri. Este foarte adevărat. Dar ne-am întâlnit, dacă nu mă înșel, acum la play-off-ul acesta din Liga a 2-a. Cred că ne-am întâlnit la meciul cu Voluntari, cu Voluntari în tur. Atunci a fost la meci și chiar m-am întâlnit și eu cu el atunci”.
Alte trei oferte pentru David Matei, printre care una din play-off
În completarea agentului a intervenit moderatorul Cristi Coste, care a subliniat că „meciul când s-a decis să îl transfere pe David Matei, îți spun eu din informațiile pe care le am dinspre Mirel Rădoi, a fost Steaua – Argeș, primul meci din play-off. A fost primul meci din play-off de pe stadionul Ghencea. L-a urmărit și a spus: ‘Da, trebuie să îl luăm pe copilul acesta’”.
„La acel meci l-a convins pe Mirel Rădoi, așa este!”, a confirmat după aceea Rareș Pop. Impresarul lui David Matei, de asemenea, a dezvăluit că Pop a mai avut alte trei oferte, dintre care una a fost din partea unui alt club din play-off în afară de Universitatea Craiova.
Rareș Pop, agentul lui David Matei, a dezvăluit cum s-a făcut transferul de la Steaua la Craiova
Care este reacția ta?






