Cum l-a ratat Giovanni Becali pe Ianis Hagi: “Când a semnat afară, noi eram la Bastilia! Au fost multe tentative”
Giovanni Becali a povestit la emisiunea ”DON Giovanni” în ce relații se află cu Ianis Hagi și de ce nu l-a impresariat niciodată pe fiul ”Regelui”.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/giovanni-becali-ianis-hagi.jpg?#)
Plecarea lui Ianis Hagi în străinătate s-a realizat prin intermediul unui agent grec, în momentul în care Giovanni Becali și fratele său Victor se aflau la închisoare după ce au fost condamnați în ”Dosarul Transferurilor”.
Giovanni Becali a vrut să-l ducă pe Ianis Hagi în Turcia
În prima ediție a emisiunii ”DON Giovanni”, producție marca FANATIK, Giovanni Becali a mărturisit că a încercat să-l ajute pe Ianis Hagi cu un transfer în Turcia, luând legătura cu Galatasaray și cu Fenerbahce.
”Când Ianis a plecat, noi eram în altă parte. Eram la Bastilia (n.r. – la închisoare). Ianis era mic atunci, un manager de origine elenă care lucrează cu niște spanioli i-a găsit contract. Eu am vorbit și cu Ianis, și cu Hagi, cu cea mai mare plăcere…
Am și vorbit cu mulți, am vorbit cu Mourinho, am vorbit și la Galata. Am vrut să fac un joc cu Fenerbahce, ca să dau o lecție celor de la Galatasaray în cazul în care Ianis venea și exploda, dădea un gol în derby.
Cum le-am spus pe vremuri celor de la Galata, lui Fatih Terim, când au întârziat două luni la Gică Hagi cu vreo 700-800.000 de euro: ‘Dacă mâine nu plătiți îl duc la Fenerbahce. Poimâine e peste pod și într-o vilă blindată va locui Hagi’. Eu eram prieten cu fratele președintelui de la Fener. A doua zi au venit cu sacii de bani”, a declarat Becali.
Giovanni Becali, ajutor din umbră pentru Ianis Hagi
Impresarul, care a vorbit despre o ofertă din Bundesliga pentru Ianis Hagi, a mărturisit că are o relație foarte bună cu agentul jucătorului și chiar i-a promis acestuia că dacă va găsi ceva pentru internaționalul român îi va pasa afacerea.
”Noi când am ieșit, Ianis plecase pe un drum, are o prietenie extraordinară cu grecul, care l-a dus la un contract bun. Eu niciodată nu am vrut să câștig bani de la Ianis, ci am vrut să-l ajut, dar niciodată nu m-am băgat să-i fiu impresar.
Chiar agentul lui mi-a spus că dacă am ceva vreodată, o ofertă, să-i spun. I-am zis: ‘Dacă am ceva, ți-o dau ție să o faci. Eu stau pe tușă, numai să fie bine pentru Ianis’”, a afirmat Ioan Becali, la emisiunea ”DON Giovanni”.
[fanatik-live vod=1 playerId=’tRv7T5eH’ uuid=’hN8jcw9NV95′ title=’De ce nu-l impresariază Giovanni Becali pe Ianis Hagi’ heading=’h3′]
Care este reacția ta?






