Cum s-a schimbat Universitatea Craiova după plecarea lui Rădoi și venirea lui Coelho. Analiză în direct după 0-0 la Cluj: „Vrea să transforme șampania în vin”
Universitatea Craiova nu a mai primit gol în ultimele două etape, iar echipa pare mult mai pragmatică decât în perioada Mirel Rădoi. Cum s-a schimbat jocul oltenilor odată cu venirea lui Coelho
Universitatea Craiova are un fotbal schimbat odată cu venirea lui Coelho pe banca tehnică, deși portughezul a păstrat sistemul antrenat de Mirel Rădoi. Andrei Vochin a analizat ce s-a schimbat în jocul oltenilor de când s-au confruntat cu schimbarea de antrenor.
Ce s-a schimbat în jocul Universității Craiova odată cu numirea lui Coelho pe banca tehnică
Filipe Coelho a păstrat sistemul cu trei fundași centrali pe care Mirel Rădoi îl folosea la Universitatea Craiova, însă fotbalul său nu este la fel de spumos. Cu toate acestea, pragmatismul din defensivă le-a adus oltenilor două victorii și o remiză, iar unul dintre succese a venit împotriva lui Mainz, formație de Bundesliga.
În cele trei partide, Craiova a primit un singur gol, de la FC Argeș, iar Andrei Vochin a făcut o analiză asupra a ceea ce s-a schimbat în jocul echipei patronate de Mihai Rotaru. În direct la FANATIK SUPERLIGA, el a dezvăluit unde se vede mână portughezului Coelho în jocul Craiovei:
„Craiova arată o mai mare preocupare pe partea defensivă, mult mai mare decât era în perioada Mirel Rădoi. Coelho cred că vrea să transforme șampania într-un vin de calitate. Rădoi a șampanizat-o pe Craiova, dar la Coelho, în cele trei meciuri, am văzut asta. Craiova a reușit să păstreze poarta intactă și cu Mainz și aseară cu U Cluj. Cred că organizarea defensivă la Craiova este ceva la care se lucrează foarte mult.
În două meciuri nu au luat gol din fază fixă, dar încă nu stau bine la acest capitol. Cu Mainz au fost la câțiva centimetri să primească un gol din fază fixă. În afară de chestiile astea de ordin tehnico-tactic, Coelho trebuie să mai regleze ceva în interiorul lotului. Sunt doi jucători competitivi pe fiecare post și numărul de minute care li se oferă unora pare insuficient pentru ei. Am văzut nemulțumirea lui Baiaram, spre exemplu”, a spus Andrei Vochin, la FANATIK SUPERLIGA.
Cristiano Bergodi, marele merit pentru remiza de la Cluj
După două victorii consecutive, în SuperLiga României și Conference League, Filipe Coelho a făcut și primul pas greșit pe banca Universității Craiova. „Leii din Bănie” au remizat alb pe Cluj Arena, iar Andrei Vochin este de părere că marele merit pentru acest rezultat îl are Cristiano Bergodi, deși echipa sa a fost dominată autoritar timp de 90 de minute, însă fără schimbări pe tabelă:
„Sunt foarte puțini antrenori în România care știu să joace la egal, iar unul dintre ei este Bergodi. A predat o lecție de cum să joci la 0-0, se vede că e italian old school. Faza ofensivă nu a existat, iar primul șut spre poartă a venit în minutul 72, iar U Cluj a terminat meciul fără șut pe poartă”, a mai spus Andrei Vochin.
Care este reacția ta?