Cum trăiau, de fapt, țăranii români în perioada interbelică. Ce se întâmpla cu tinerii

Cum arăta viața țăranilor români în perioada interbelică. Traiul zilnic nu era deloc ușor, iar tinerii erau nevoiți să facă anumite sacrificii de la vârste fragede.

Cum trăiau țăranii români în perioada interbelică

Perioada interbelică reprezintă un moment important din istorie. După marele conflict beligerant, viețile românilor s-au schimbat radical, stilul de viață din perioada interbelică fiind complet diferit față de vremurile actuale.

În perioada interbelică, țăranii din România trăiau în sărăcie. Obiceiurile erau cu totul și cu totul altele, tinerii fiind nevoiți să își întemeieze familii de la vârste destul de fragede.

Înainte de a-și croi propriul drum în viața, tinerii din familiile de țărani erau nevoiți să muncească de dimineața până seara în gospodărie. Nu doar muncile grele își puneau amprenta asupra lor, ci și condițiile precare de acasă.

Majoritatea caselor de la sat aveau una, maxim două camere unde se înghesuia toată familia. În iernile geroase, țăranii aduceau în casă inclusiv animale din gospodărie pentru a le salva din calea temperaturilor extreme.

Căsătoria era instituție fundamentală la sat, iar divorțurile erau o raritate

La sat, căsătoria era pusă pe primul loc, astfel că tinerii ajungeau să își întemeieze familii de la vârste fragede. Tinerii însurăței primeau din partea familiei lor o bucată generoasă de pământ, fiind considerată cea mai bună moștenire.

Pământul primit moștenire de la familie reprezenta startul în noua viață. Ba mai mult, aceștia beneficiau și de ajutor din partea rudelor pentru a-și ridica propriul cămin unde să trăiască liniștiți.

În mediul rural, divorțul nu era un concept comun în România interbelică. În cazul în care soțul deceda, femeile rămâneau văduve și nu se mai căsătoreau. În schimb, bărbați văduvi căutau mereu o femeie care să țină rostul gospodăriei.

În cazul familiilor cu mai mulți băieți, casa părintească îi rămânea celui mai mic dintre ei. Pentru a intra pe deplin în posesia casei, acestuia îi revenea obligația de a-și întreține părinții până când se sting din viață. După moartea părinților, tot băiatul cel mic trebuia să se ocupe de pomenile lor.

În cazul familiilor cu fete, situația stătea diferit. Acestea primeau moștenire pământ din partea familiei, dacă era una înstărită. Dacă era o familie săracă sau modestă, moștenirea consta în câteva obiecte esențiale adunate într-o ladă de zestre.