Dan Alexa, dezvăluire neașteptată despre conflictul cu Anamaria Prodan: ”Era foarte posibil să se întâmple asta”

Dan Alexa a vorbit despre momentul în care a fost lovit de Anamaria Prodan și care de altfel a făcut înconjurul internetului. Ce spune antrenorul despre cele întâmplate?

Dec 11, 2025 - 12:30
 0  1
Dan Alexa, dezvăluire neașteptată despre conflictul cu Anamaria Prodan: ”Era foarte posibil să se întâmple asta”

Dan Alexa nu a uitat conflictul violent cu Anamaria Prodan nici acum. Amintim faptul că în urmă cu câțiva ani, impresara a fost surprinsă în timp ce l-a lovit pe antrenor, iar imaginile au devenit virale.

De la ce ar fi pornit momentul violent

Antrenorul a fost invitat la Interviurile iAMsport.ro și cu această ocazie a clarificat și cele întâmplate atunci. La vremea respectivă, Anamaria Prodan era agentul său, iar o mulțime de zvonuri au apărut.

Se vorbea inclusiv despre o posibilă relație romantică între cei doi. Iar asta în ciuda faptului că Anamaria Prodan era căsătorită la acel moment cu Laurențiu Reghecampf. De la ce ar fi pornit însă totul?

S-a întâmplat după primul meci al lui Alexa pe banca Astrei, o remiză 2-2 cu FC Botoșani. La acel moment, impresara a fost extrem de furioasă, astfel că l-a lovit pe Dan Alexa cu pumnul în față.

Ce spune Dan Alexa despre conflictul cu Anamaria Prodan

Ani mai târziu, Dan Alexa dezvăluie că e mulțumit de modul în care a reacționat. Deși putea să ofere un ”răspuns” pe măsură, acesta a rămas cât se poate de calm până la capăt.

Antrenorul recunoaște însă că în opinia sa este prea ușor ”să dai într-o femeie”. Totodată, el a mai precizat și că de obicei, în momentele de presiune este destul de liniștit, astfel că nu are reacții din impuls.

„E foarte ușor să dai într-o femeie. E prea ușor dacă îți pui în cap, dar cred că ține foarte mult de educație. Instinctiv, la primii pași, era foarte posibil să se întâmple asta, pentru că e instinct pur. Nu mai poți să gândești. Dar am o liniște în momente de presiune sau de decizie.

Asta am avut tot timpul și m-a ajutat de foarte multe ori în antrenorat, în situații de presiune maximă sau foarte dificile, să nu mă panichez și să iau decizii corecte. Nici impactul pentru mine nu a fost foarte mare, pentru că, atunci când dă o femeie, nu e un impact​”, a declarat Dan Alexa, pentru iamsport.ro.

Ce tip de relație au avut Dan Alexa și Anamaria Prodan

Nu este prima oară când antrenorul dezbate însă acest subiect. La un moment dat, el a vorbit și despre relația pe care a avut-o cu Anamaria Prodan, dezvăluind că lucrurile au fost strict profesionale între cei doi.

Dan Alexa a recunoscut public că nu a avut o relație amoroasă cu Anamaria Prodan. Pe de altă parte, impresara și-ar fi depășit unele limite în anumite momente și tocmai din acest motiv au apărut și tensiunile.

Antrenorul a mai dezvăluit de asemenea că cei doi nu și-au mai vorbit câțiva ani, având în vedere cele întâmplate. Ulterior însă, cei doi au ajuns în relații mai bune.

„Încerca tot timpul să mă controleze cumva. Ana mi-a vrut tot timpul binele. Ea a dus lucrurile în altă dimensiune, aici a fost… A încercat să se bage și în viața mea, a vrut ceva cu mine, ceva măreț. Și-a depășit limitele în multe momente. Nu a intrat în camera de hotel, doar că asta a fost problema mea cu Ana.

Dacă încercam să opresc mai devreme… Ana e ca ceața, vine se pune și pe unde mergi e după tine. De multe ori a sărit calul. La ea totul e legat de profesie. Ea spune tot timpul că am fost cel mai de perspectivă produs al ei, doar că într-un moment mi-a făcut foarte mult rău. Eu nu am vorbit cu ea mulți ani.

Cu Reghe am mai vorbit, de puține ori. Mi-a fost greu să mai pot să am cu ea vreun fel de relație, de orice fel. A sărit calul foarte mult. Nu am vorbit patru ani deloc. Acum am reluat discuțiile”, a spus Dan Alexa la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow