Filipe Coelho, decizie neașteptată înainte de Universitatea Craiova – Sparta Praga. Ce le-a transmis jucătorilor
Filipe Coelho schimbă strategia la Universitatea Craiova! Decizia luată de antrenorul portughez cu o zi înainte de meciul de foc cu Sparta Praga din UEFA Conference League.
Universitatea Craiova își va măsura în această seară forțele cu Sparta Praga în UEFA Conference League. O victorie în Bănie i-ar putea garanta echipei lui Filipe Coelho primăvara europeană. Antrenorul portughez a luat o decizie cu totul neașteptată miercuri, cu o zi înainte de duelul cu formația din Cehia.
Meci de 5 stele în Bănie! Universitatea Craiova primește vizita cehilor de la Sparta Praga în UEFA Conference League
Oltenii au impresionat în acest sezon de Conference League. Universitatea Craiova a învins-o în etapa trecută Mainz pe Ion Oblemenco, iar în cazul în care nu pierde partida cu Sparta Praga este aproape sigură de calificarea în primăvara europeană. Ba chiar poate prinde și top 8 dacă reușește să câștige meciul cu cehii.
Totuși, Universitatea Craiova pleacă cu șansa a doua. Sparta Praga este o echipă cu mult mai multă experiență în cupele europene și cu un lot mai valoros. Chiar și așa, Universitatea Craiova a demonstrat în acest sezon că preferă partidele în care nu este considerată favorită.
Decizia luată de antrenorul Universității Craiova cu o zi înainte de meciul cu Sparta Praga
Filipe Coelho a surprins pe toată lumea cu o zi înainte de meciul cu Sparta Praga. Imediat după antrenamentul oficial pe care l-au avut în baza de pregătire de la ora 11 și după prânzul luat împreună, portughezul și-a anunțat elevii că sunt liberi să plece acasă, să mai stea alături de familii, urmând să revină la cantonament pentru cină.
Astfel, antrenorul portughez a decis că este mai bine pentru jucători să se relaxeze acasă, împreună cu familiile, pentru a fi în cea mai bună formă joi seara, la ora meciului cu Sparta Praga. Rămâne de văzut acum dacă decizia lusitanului va avea efectul dorit și dacă Universitatea Craiova va începe partida cu un plus de energie.
Vești proaste pentru Filipe Coelho! Doi jucători de bază nu s-au antrenat înainte de meciul cu Sparta Praga
Filipe Coelho are însă probleme de lot înaintea duelului cu cehii. FANATIK a anunțat în exclusivitate că doi jucători de bază, Vladimir Screciu și Tudor Băluță, au probleme medicale și nu s-au antrenat alături de restul echipei miercuri. Portughezul va fi nevoit să improvizeze la mijlocul terenului.
„Așteptăm un meci greu, pentru că Sparta Praga este un club istoric. Echipa noastră, cu stadionul plin, cu fanii aproape, poate face multe. Nu este ușor să joci aici. A fost greu cu Mainz, dar chiar am dat totul și ne-a ieșit. Nu avem presiune, este o experiență frumoasă, ne bucurăm de ea. Facem totul pentru victorie și împotriva Spartei”, a declarat portughezul la conferința de presă.
Care este reacția ta?