Dan Șucu a dat lovitura la Genoa! Oferta trimisă pentru mijlocașul ofensiv a fost acceptată de AC Milan. Detalii din contract. Update
Lovitura pregătită de Dan Șucu la Genoa: ofertă trimisă către AC Milan pentru un mijlocaș ofensiv în vârstă de 20 de ani
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/hugo-cuenca-jucatorul-lui-ac-milan-dorit-de-dan-sucu-la-genoa.jpg?#)
Genoa, grupare finanțată de Dan Șucu, a trimis o ofertă oficială către AC Milan pentru Hugo Cuenca (20 de ani). Gruparea ”rossoblu” încearcă să îl aducă pe Cuenca spre finalul perioadei de transferuri din Italia.
UPDATE: Dan Șucu, afacere reușită pe axa AC Milan – Genoa
Jurnalistul Nicolo Schira a confirmat, pe contul său de X, că transferul se va face și a oferit detaliile principale ale mutării. ”Transferul lui Hugo Cuenca la Genoa de la AC Milan se află în stadiul negocierilor finale fără sumă de transfer. I se pregătește un contract valabil până în 2028. Milan va avea un procent important dintr-un viitor transfer”, a transmis Schira.
Hugo Cuenca, talentul crescut de AC Milan și dorit de Dan Șucu la Genoa
”Grifonii” așteaptă să primească un răspuns de la AC Milan. Informația a fost dezvăluită de jurnalistul specializat în transferuri Matteo Moretto și citată de site-ul calciogenoa.it.
Genoa urmărește să se întărească prin aducerea unor fotbaliști de viitor. Hugo Cuenca a intrat în atenția conducerii ”rossoblu”, chiar dacă nu a apucat să debuteze la echipa de seniori a celor de la AC Milan.
Cuenca a strălucit însă la echipa AC Milan Primavera (U20). În 42 de meciuri oficiale, a marcat șapte goluri și a oferit șapte pase decisive. Nu statistica este cea care impresionează la internaționalul paraguayan (o selecție).
Hugo Cuenca, un veritabil număr 10
Stilul său de joc se potrivește cu cel al unui mijlocaș ofensiv, asociat în trecut și mai puțin în zilele noastre cu purtătorul tricoului cu numărul 10. Hugo Cuenca a demonstrat la AC Milan U20 că are calitățile necesare pentru acest profil.
Driblingul său este devastator pentru apărările adverse din aceeași categorie de vârstă cu el. Hugo Cuenca este capabil să înscrie cu execuții rafinate și să le ofere pase decisive coechipierilor săi, datorită unei viziuni care îl ajută să se diferențieze.
Alte statistici despre Hugo Cuenca
Pe lângă experiența de la Primavera, Hugo Cuenca a evoluat și pentru echipa-satelit a ”diavolilor”, AC Milan Futuro. În 11 meciuri nu a reușit însă vreun gol sau vreo pasă decisivă pentru formația aflată în Serie C.
Cuenca a mai adunat nouă apariții și pentru AC Milan Youth League, și alte cinci pentru Milan U18, în care a marcat un gol. Cota sa de piață, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, este de 100.000 de euro.
Hugo Cuenca a fost oprit, de-a lungul timpului, și în lotul echipei de seniori de la AC Milan. Talentatul mijlocaș ofensiv nu a primit însă șansa să debuteze în tricoul echipei în academia căreia a crescut.
4.20 este cota oferită de MaxBet pentru ”1 solist” la AC Milan – Inter Milano, meci din Serie A programat astăzi de la 19:00
Care este reacția ta?






