David Miculescu a intrat după pauză în U Cluj – FCSB. Fotbalistul campioanei, revenire rapidă după accidentarea suferită în Cupă!

David Miculescu s-a întors pe teren chiar la meciul U Cluj - FCSB. Cui i-a luat locul fotbalistul revenit după accidentarea din Cupă în 3-1 cu Gloria Bistrița.

Nov 1, 2025 - 23:30
 0  0
David Miculescu a intrat după pauză în U Cluj – FCSB. Fotbalistul campioanei, revenire rapidă după accidentarea suferită în Cupă!

FCSB a întâlnit U Cluj, în deplasare, în etapa a 15-a din SuperLiga. Singura modificare a bucureștenilor la pauză a fost introducerea pe teren a lui David Miculescu, cel care a revenit rapid după accidentarea din Cupă.

David Miculescu s-a întors rapid pe teren după ce se accidentase în Cupă

Miercuri, 29 octombrie, FCSB s-a deplasat pentru primul meci din grupele Cupei României. Bucureștenii s-au impus cu 3-1 pe terenul celor de la Gloria Bistrița. Debutul perfect din competiție a fost umbrit de accidentarea lui David Miculescu.

Mai exact, fotbalistul campioanei a suferit atunci o entorsă, iar primul verdict dat de medici anunța o absență de 2 săptămâni. Din fericire și pentru jucător, dar și pentru FCSB, el a revenit extrem de rapid.

La pauza meciului cu U Cluj din etapa a 15-a, el a fost trimis pe teren în locul lui Mihai Lixandru, cel care i-a pasat lui Darius Olaru la primul gol marcat de campioana en-titre.

Anunțul lui Mihai Stoica despre David Miculescu înainte de U Cluj – FCSB

Vestea că David Miculescu se simte bine și că a fost prezent la antrenament a venit chiar din partea lui Mihai Stoica. Oficialul bucureștenilor anunțase la emisiunea „MM la FANATIK” starea exactă a fotbalistului.

„Este bine. Are o entorsă ușoară. Dacă astăzi se antrenează normal poate juca mâine. Dacă nu, nu poate juca”, declara Mihai Stoica la emisiunea „MM la FANATIK”, cu o zi înaintea meciului U Cluj – FCSB

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow