De ce ”urmărește” floarea-soarelui soarele. Ce efect are planta asupra solului
Floarea-soarelui este mult mai complexă decât ai crede. Ce proprietăți are aceasta asupra solului și de ce iubește atât de mult soarele.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/curiozitati-floarea-soarelui.jpg?#)
Floarea-soarelui este una dintre cele mai populare și apreciate flori din lume. Aceasta nu este doar un spectacol de culoare, ci ascunde în spatele petalelor sale multe curiozități fascinante.
De ce își schimbă floarea-soarelui poziția în funcție de soare
Floarea-soarelui nu mai are nevoie de nicio introducere. Este una dintre cele mai frumoase flori, iar datorită aspectului său solar, poate fi ușor de recunoscut, oriunde. Floarea-soarelui este mai mult decât o sursă de semințe sau ulei. Această plantă spectaculoasă este dovada adaptării biologice.
Poate că nu multă lume știe, dar floarea-soarelui nu este o singură floare. În realitate, discul mare este format din mai multe flori, uneori chiar mii. Odată polenizată, partea centrală a discului se tranformă în semințe, iar petalele despre care credem că sunt flori adevărate, sunt magnet pentru polenizatori.
Spre deosebire de alte plante, floarea-soarelui are un comportament heliotrop, adică se mișcă după soare și își schimbă poziția în cursul zilei. Dimineața, floarea-soarelui privește spre este, iar după amiază, începe să se miște către vest.
În spatele acestui comportament se află așa numitul ceas biologic al florii. În funcție de el, se dezvoltă și tulpina. Mai exact, dimineața este favorizată partea estică a tijei, iar pe timpul nopții, partea vestică împinge floarea către est. În momentul în care floarea ajunge la maturitate, se oprește din a se mai roti după soare.
Floarea-soarelui are un rol cheie în agricultură
Floarea-soarelui este una dintre cele mai importante plante oleginoase din România. Chiar dacă este admirată mai mult pentru aspectul ei, rolul acesteia este foarte important. Floarea-soarelui se adaptează cu ușurință tuturor solurilor și rezistă la secetă, ceea ce o face ușor de cultivat aproape peste tot.
Datorită sistemului său radicular, floarea-soarelui poate extrage apa și nutrienții din sol, în straturile unde alte culturi nu ajung. Floarea-soarelui mai are și capacitatea de a curăța solul de toxine, extrăgând metalele grele din sol. Drept dovadă, de foarte multe ori, este folosită în procesele de fitoremediere.
România este una dintre cele mai mari producătoare de floarea-soarelui din întreaga Europă. Potrivit INS, în 2023, țara noastră a înregistrat o recoltă de 2.028 milioane de tone de semințe de floarea-soarelui.
Semințele de floarea-soarelui sunt o bombă de nutrienți și pot fi consumate atât crude, cât și prăjite. De asemenea, sunt o sursă bogată de grăsimi sănătoase, motiv pentru care se presează în vederea obținerii uleiului.
Care este reacția ta?






