De la AC Milan și Lazio, la Manchester United, Valencia și Sevilla. Topul marilor cluburi care nu vor juca sezonul viitor în cupele europene
Echipe de top din fotbalul occidental au avut un sezon dezamăgitor și au ratat obiectivul de a juca în viitoarea ediție a cupelor europene
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/sigle-ok.jpg?#)
Manchester United, AC Milan și Sevilla nu vor fi în ediția 2025-2026 în nicio competiție europeană. Asta în ciuda faptului că cele trei cluburi au împreună zece Ligi ale Campionilor, opt Europa League, trei Cupe ale Cupelor Cupelor și șapte Supercupe ale Europenei.
Manchester United e marea pierzătoare din Anglia
Cele trei formații sunt cele mai cunoscute dintr-un grup mai amplu de echipe care au avut un sezon ratat. Nu au reușit să prindă Europa nici din campionat, nici câștigând Cupa și nici obținând un trofeu european.
În ultima situație s-a aflat Manchester United, care a pariat totul pe câștigarea Europa League, succes care fi trimis-o direct în Liga Campionilor. Doar că, diavolii lui Ruben Amorim au clacat în finală contra celor de la Tottenham.
Echipa lui Radu Drăgușin se afla în aceeași situație cu United. Un sezon mediocru intern, care a fost salvat de câștigarea Ligii Europa. Din Anglia, West Ham, câștigătoarea Conference League în 2023, și Everton s-au clasat departe de locurile europene.
Milan a luat Supercupa Italiei și atât
O altă dezamăgire majoră a fost AC Milan. Echipa a câștigat Supercupa Italiei învingând Juventus și Inter, dar acest titlu nu a oferit acces la competițiile europene. În campionat, Milan a fost un dezastru complet. A terminat pe locul opt în Serie A.
Nici Lazio nu a prins cupele europene. A încheiat sezonul din Italia pe locul 7, la egalitate de puncte cu Fiorentina. Echipa din Roma a pierdut în ultima etapă pe teren propriu, contra celor de Lecce, scor 0-1.
Sevilla a fost la un punct de retrogradare
Sevilla, de șase ori câștigătoare a Europa League, a fost mai aproape de retrogradare decât de cupele europene. Andaluzii au încheiat sezonul din Primera Division pe locul 17, cu un punct peste ultima retrogradată Leganes.
Alte două echipe cu nume din Spania au ratat și ele Europa. Valencia și Real Sociedad au terminat pe locurile 11, respectiv 12. Nicio șansă pentru cupele europene de pe acele poziții.
Lens și RB Leipzig, tot în afara Europei
Lens, din Franța, și RB Leipzig, din Germania, formații cu prezențe constante în Europa, vor lipsi și ele în viitorul sezon. Ambele au terminat la un loc de cupele europene. De asemenea, LASK Linz, fosta adversară a FCSB-ului, nu s-a calificat în competițiile continentale. Nici Anvers, din Belgia, nu a reușit acest lucru. Ambele au pierdur barajul pentru Conference League.
Care este reacția ta?






