Decizia lui Donald Trump care îl distruge pe Elon Musk. Patronul Tesla a răbufnit: “Abominație dezgustătoare”
Elon Musk, recent plecat din Administrația condusă de Donald Trump, a răbufnit în online după o decizie luată de liderul de la Casa Albă. Legea care l-a înfuriat pe patronul Tesla.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/elon-musk-donald-trump.jpg?#)
Măsura legislativă susținută de Donald Trump și adoptată de Congresul SUA care îl afectează direct pe Elon Musk. Cel mai bogat om din lume a reacționat dur în online și a spus cuvinte extrem de dure față de proiectul în spatele căruia se află liderul de la Casa Albă.
Elon Musk critică dur proiectul de buget susținut de Donald Trump: ”Revoltător, plin de favoruri politice. O abominaţie dezgustătoare”
La finalul lunii mai, Elon Musk a plecat de la Casa Albă după 129 de zile și mai multe măsuri controversate. Acum, între patronul Tesla și fostul său șef, Donald Trump, relația pare a fi una din ce în ce mai tensionată.
Marți, după peste 20 de ore de dezbateri aprinse, pachetul fiscal dorit de Trump a trecut de Camera Reprezentanților la limită, cu 215 voturi ”pentru” și 214 ”împotrivă”. În următoarea etapă, acesta va merge la Senat.
Imediat după acest vot, Elon Musk a reacționat pe X (fostul Twitter), platforma pe care o deține. Miliardarul, recent plecat din echipa lui Trump, a calificat proiectul de lege bugetar al Congresului susţinut de preşedintele SUA drept o ”abominaţie dezgustătoare”.
”Îmi pare rău, dar pur și simplu nu mai suport”, și-a început Elon Musk postarea. ”Acest proiect de lege al cheltuielilor, uriaș, revoltător și plin de favoruri politice, este o abominație dezgustătoare. Rușine celor care au votat pentru asta: știți că ați greșit. Știți asta”, a continuat Musk.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a reacționat după aceste cuvinte dure ale lui Musk. Aceste critici ”nu schimbă nimic în poziţia” preşedintelui american, a declarat, marţi, Karoline Leavitt. „Este un proiect de lege mare şi frumos şi președintele îl susține”, a menţionat ea, citată de CNBC.
Prevederea din pachetul fiscal dorit de Trump care îl distruge pe Elon Musk
În urmă cu câteva zile, Musk declarase că proiectul de lege, una dintre politicile emblematice ale lui Trump, este ”dezamăgitor”. Miliardarul considera că acesta subminează munca de reducere a costurilor a echipei pe care a condus-o până de curând, cunoscută sub numele de DOGE (Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală).
Dar ce îl deranjează, de fapt, pe Elon Musk la acest pachet de măsuri? Ei bine, după ce a plecat de la Casa Albă, acum Musk rămâne și fără subvențiile pentru mașinile electrice, atât de necesare pentru compania Tesla, cea care are probleme majore în vânzare.
Programul prevede, printre altele, eliminarea tuturor subvențiilor pentru energia verde, inclusiv pentru mașinile electrice. Aici este punctul care a atras derapajul nervos al lui Musk de marți seară, notează jurnalistul Mihai Răzvan Moraru.
Care este reacția ta?






