Dennis Man, notă de trecere în Parma – Juventus 1-0. Ce scriu italienii despre Coman și Marin după Cagliari – Fiorentina

Dennis Man a fost introdus de Cristi Chivu în ultimul sfert de oră al partidei dintre Parma Calcio și Juventus, din etapa 33 de Serie A.

Apr 24, 2025 - 05:30
 0  0
Dennis Man, notă de trecere în Parma – Juventus 1-0. Ce scriu italienii despre Coman și Marin după Cagliari – Fiorentina

Parma a reușit o victorie de senzație contra celor de la Juventus și a făcut un pas important către salvarea de la retrogradare. Dennis Man a fost rezervă în duelul cu Juve, dar a fost introdus pe teren în ultimul sfert de oră al partidei.

Dennis Man a jucat 15 minute în Parma – Juventus

Dennis Man a fost pentru al doilea meci consecutiv rezervă la Parma. Fotbalistul român a început pe bancă meciul contra celor de la Juventus, dar a fost introdus de Cristi Chivu în minutul 75 al partidei, în locul marcatorului Mateo Pellegrino.

În cele 15 minute jucate, Man nu a avut mari realizări pe teren, dar chiar și așa, a primit notă de trecere. Publicația Parma Live i-a oferit internaționalului român nota 6 pentru evoluția sa, cu mențiunea că acesta a avut opt atingeri de balon.

Man este al doilea în clasamentul marcatorilor la Parma, după francezul Ange-Yoan Bonny. Românul are patru goluri marcate pentru echipa lui Cristi Chivu, dar și patru pase de gol oferite de-a lungul acestui sezon.

Florinel Coman, criticat de presa din Italia după meciul cu Fiorentina

Florinel Coman și Răzvan Marin au fost și ei pe bancă în partida de miercuri seară dintre Cagliari și Fiorentina, pierdută de „sarzi” cu scorul de 1-2. Ambii fotbaliști români au fost introduși de Davide Nicola pe teren în partea secundă.

Deși a deschis scorul prin Roberto Piccoli, Cagliari nu a reușit să țină de avantaj în acest joc, iar Robin Gosens și Lucas Beltran au întors rezultatul pentru gruparea „viola”.

Coman și Marin au fost trimiși în teren în minutul 67. Cei doi i-au înlocuit pe Michel Adopo și Nadir Zortea, însă niciunul nu a reușit să influențeze în vreun fel rezultatul final.

Pe portalul Cagliari News 24, Răzvan Marin a primit nota 6, în timp ce Florinel Coman a primit 5, dar a fost și cel mai criticat: „Face greșeli la puținele mingi care îi ies în cale, pierde mai multe perioade de joc”, au scris italienii.

  • 2,04 este cota MAXBET pentru pronosticul ”Sub 2,5 goluri” în meciul Lazio – Parma

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow