„Dictatură avansată!”. Adrian Porumboiu, reacție acidă după decizia luată de Gigi Becali în cazul Chiricheș
Adrian Porumboiu a reacționat, în direct la FANATIK SUPERLIGA, după ce Vlad Chiricheș a fost înlocuit de Gigi Becali în CFR Cluj - FCSB 2-2.
CFR Cluj și FCSB au remizat în etapa a 8-a din SuperLiga, scor 2-2. Meciul a fost unul plin de evenimente, de la goluri spectaculoase, faze controversate ale lui Sebastian Colțescu, dar și o schimbare surprinzătoare a lui Vlad Chiricheș în minutul 29. Ce părere are Adrian Porumboiu despre decizia campioanei en-titre de a-l înlocui prematur pe veteranul de la mijlocul terenului.
Adrian Porumboiu, reacție acidă după decizia luată de Gigi Becali în cazul Chiricheș
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB a adus un moment de-a dreptul surprinzător. În minutul 29 al întâlnirii, Vlad Chiricheș a fost înlocuit de Darius Olaru. Această decizie a fost luată de Gigi Becali, veteranul de la mijlocul terenului greșind decisiv la golul marcat de Djokovic.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Adrian Porumboiu a transmis că cele două formații își vor reveni și vor atinge play-off-ul în cele din urmă. Cât despre faza cu Vlad Chricheș, fostul conducător de la FC Vaslui a glumit și a declarat că la FCSB este o „dictatură avansată”, asta după ce inițial a fost de părere că jucătorii care ajung la echipă își asum modul în care Gigi Becali organizează acest club.
„(n.r. – Credeți că CFR Cluj și FCSB vor urca ușor, ușor în clasament?) Habar n-am! Pe mine nu m-ar deranja dacă ar rămâne amândouă acolo (n.r. – Râde). Doar că nu au cum, sunt două echipe bune, dar tot glumim. Începem săptămâna și cu glume. Cu ce m-ar deranja pe mine dacă ele s-ar bate în continuare acolo, pe locurile care sunt? Au echipe bune amândouă și vor intra în play-off.
„La FCSB este o dictatură avansată”
Oricum, FCSB nu mai joacă ce juca. Au probleme, problemuțe, doar că fiecare e cu treaba lui. (n.r. – Cum vi s-a părut situația lui Chiricheș din minutul 29?) Ce pot să comentez când acolo este un imperator? Este unul care știe, face, dezleagă, leagă tot. Ce pot să comentez?
Gigi e la echipă și el decide. Jucătorii acceptă treaba asta, Chiricheș acceptă treaba asta… Toți acceptă ceea ce face el. Nu ai cum să o numești altfel, este o dictatură avansată, dar în sensul frumos al cuvântului dictatură. Toți fac ce spune el! Dacă au acceptat treaba asta, acum ce să facă? Să se supere?
Sunt niște condiții de la început și asta este situația. Și antrenorii sunt… Ce, antrenorul face echipa? Gigi anunță echipa dinainte, asta e tactica lor. Le-a mers bine, au câștigat două campionate, sunt calificați în Europa League. E un tratament care dă rezultate”, a declarat Adrian Porumboiu.
Adrian Porumboiu, reacție acidă după ce Gigi Becali l-a schimbat pe Vlad Chiricheș după 29 de minute
Care este reacția ta?