Dinamo își pregătește noul Consiliu de Administrație pentru 30 iunie. Numele propuse oficial
În așteptarea închiderii procedurii de insolvență, Dinamo a convocat AGA pentru 30 iunie și a anunțat numele celor cinci candidați pentru viitorul Consiliu de Administrație.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/dinamo-consiliu-administratie.jpg?#)
Dinamo București face pași decisivi spre ieșirea anticipată din insolvență până la finalul lunii iunie, astfel încât alb-roșiii să reintre în circuitul economic până la începutul viitorului sezon competițional și să poată obține licența UEFA pentru ediția 2025-2026 a cupelor europene.
Cinci propuneri pentru viitorul Consiliu de Administrație al lui Dinamo
După acordul strategic cu ANAF, conducerea clubului a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor pentru data de 30 iunie, ora 12:00. Pe ordinea de zi se află desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al societății DINAMO 1948 S.A., al căror mandat ar urma să înceapă imediat după pronunțarea sentinței de închidere a procedurii de reorganizare judiciară.
Propunerile actuale pentru funcțiile din Consiliul de Administrație includ:
- Andrei-Cristian Nicolescu (președinte) – avocat
- Dan-Junior Gătăianțu (vicepreședinte) – economist
- Gelu-Christian Sulugiuc (membru) – jurnalist financiar
- Costin Soltz (membru) – economist și specialist în relații internaționale
- Bucurică Nicola-Elyass (membru) – specialist în relații publice
Anunțul oficial din BPI
În acest context, administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a notificat instanța cu privire la pașii procedurali necesari, detaliind într-un anunț oficial publicat în BPI:
„Ținând cont de probabilitatea închiderii anticipate a procedurii de reorganizare judiciară în cadrul dosarului nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă, ce privește Societatea DINAMO 1948 – S.A., până la sfârșitul lunii iunie 2025, și necesitatea numirii unui Consiliu de Administrație al societății, care să își exercite atribuțiile legale și statutare după încetarea mandatului Administratorului Special ca urmare a pronunțării sentinței de închidere a procedurii,
în temeiul prevederilor art. 58 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și ale Legii nr. 31/1990, raportat la art. 111 și art. 117 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 17 din Actul Constitutiv Actualizat al DINAMO 1948 – S.A.,
convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pentru data de 30 iunie 2025, ora 12:00, la biroul operațional al DINAMO 1948 – S.A., situat în municipiul București, str. Buzești nr. 75-77, etaj 2, sector 1, având pe ordinea de zi:
Desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Societății DINAMO 1948 – S.A., al căror mandat va începe imediat după pronunțarea sentinței de închidere a procedurii de reorganizare judiciară în cadrul dosarului nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă, pentru o perioadă determinată de 2 ani”.
Renovatio, reprezentată de Costin Soltz, în conducerea lui Dinamo
Acționarii pot formula și alte propuneri de candidaturi, care trebuie transmise administratorului judiciar pentru a fi puse la dispoziția acționarilor pentru consultare. În cazul în care nu se întrunește cvorumul necesar pe 30 iunie, o a doua convocare este programată pentru 1 iulie 2025, ora 12:00, la aceeași adresă. Despre subiect a scris și Prosport.
Costin Soltz este reprezentantul Renovatio, firma care a preluat controlul în compania Red&White, cea care deține pachetul majoritar al clubului Dinamo. Cristian Sulugiuc a intrat recent în acționariat, iar Elyass Bucurică este reprezentantul acționarului APCH. Andrei Nicolescu și Dan Gătăianțu sunt acționari Red&White.
Cine votează Consiliul de Administrație al clubului Dinamo
Potrivit documentului publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, au dreptul să participe și să voteze în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (A.G.O.A.) din 30 iunie doar acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor până la finalul zilei de 29 iunie 2025.
Acționariatul lui Dinamo:
- Red&White 2022 Management – 80,87%
- Asociația „Peluza Cătălin Hîldan” – 12,06%
- Nicolae Badea/ACSFC Dinamo – 7,03%
- Dinamo Socios, Andrei Cionca și Sorin Preda – 0,03%
- Dorin Șerdean – 0,01%
Acordul cu ANAF pentru reeșalonarea datoriilor
În paralel, Dinamo a încheiat un acord cu ANAF la data de 22 mai 2025, care permite achitarea datoriilor către Fisc chiar și după închiderea procedurii de insolvență. Pentru a garanta această reeșalonare, clubul a constituit o garanție imobiliară asupra unei părți din baza de pregătire de la Săftica, evaluată la aproximativ 1,9 milioane de euro.
Această garanție include:
- Teren de 25.412 mp – valoare de piață: 6.589.500 lei (1.317.900 euro)
- „Vila Dinamo” (Corp C, 764 mp) – 2.101.537 lei (420.307 euro)
- „Sala de forță și recuperare” (Corp H, 244 mp) – 588.505 lei (117.701 euro)
- Alei asfaltate (1.200 mp) – 226.200 lei (45.240 euro)
Prin acest acord, Dinamo poate ieși de sub supravegherea instanței și a administratorului judiciar, accelerând revenirea la normalitate. Garanția imobiliară rămâne valabilă până la stingerea integrală a obligațiilor fiscale.
Dinamo se află în insolvență din vara anului 2021, iar termenul-limită legal pentru închiderea procedurii este noiembrie 2025. Un astfel de scenariu nu i-ar permite lui Dinamo participarea în competițiile europene decât cel mai devreme în 2027, din cauza reglementărilor UEFA privind monitorizarea financiară.
Ultimul obstacol juridic: Procesul cu Vasile Șiman
Dinamo vrea să fie pregătită pentru ieșirea din insolvență în așteptarea unei decizii definitive și în ultimul proces cu Vasile Șiman. Fostul patron al Sportului Studențesc a făcut apel în dosarul prin care solicită aproximativ un milion de euro din penalități și dobânzi, deși a pierdut deja definitiv un prim proces împotriva clubului, în care cerea aceeași sumă pentru mult mediatizata clauză din contractul fostului fotbalist Ionuț Șerban.
Tribunalul București și, ulterior, Curtea de Apel au respins pretențiile lui Șiman ca fiind nefondate, însă fostul patron al Sportului Studențesc este hotărât să se prevaleze de toate căile legale de apărare a propriilor interese.
Care este reacția ta?






