Diplomat român, vizat de gloanțele armatei israeliene. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat
Armata israeliană a deschis focul asupra unor diplomați europeni, printre care și un român. MAE și UE au condamnat acest gest
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/hepta8366013-scaled.jpg?#)
Soldații israelieni au tras focuri de avertizare asupra diplomaților europeni. La fața locului se afla și un oficial român. Armata și-a cerut scuze în urma incidentului, dar MAE și UE au reacționat.
Diplomat român, vizat de gloanțele armatei israeliene
Cei 35 de oficiali se aflau la intrarea în tabăra de refugiați Jenin, din Cisiordania. Printre ei se aflau consuli, ambasadori și diplomați. Brusc, soldații israelieni au tras mai multe focuri de avertizare, iar oficialii au luat-o la fugă pentru a se adăposti.
Israelul susține că soldații au tras deoarece diplomații au deviat de la o rută prestabilită, dintr-o zonă de conflict. În același timp, armata și-a cerut scuze și a menționat faptul că nimeni nu a fost rănit în urma acestui incident.
„Delegaţia (…) a intrat într-o zonă în care nu era autorizată să se afle. Soldați din armata israeliană care operează în zonă au tras focuri de avertisment pentru a-i îndepărta”, se arată într-un comunicat.
Reacția MAE și UE
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat incidentul, miercuri seara. Reprezentanții susțin că printre cei vizați se afla și un diplomat român. De asemenea, MAE a anunțat că este extrem de înrgijorat față de cele petrecute și se cer explicații.
„În urma incidentului de securitate petrecut miercuri, 21 mai, la Jenin, Cisiordania, în care a fost implicat un grup de diplomaţi, oficiali palestinieni şi jurnalişti locali, printre care se afla şi şeful Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, MAE a ridicat subiectul într-o convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la Bucureşti, în care a fost exprimată îngrijorarea deosebită faţă de acest incident şi a fost solicitată clarificarea circumstanţelor în care s-a produs”, a transmis MAE.
Mai multe țări vizate au convocat ambasadorii israelieni, printre care Franța. Reacții ferme de condamnare a incidentului de la Jenin au venit și din partea altor țări, precum Egipt, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania. În același timp, a reacționat și vicepreședintele Comisiei Europene, Kaja Kallas.
„Cerem Israelului să investigheze acest incident şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi. Orice ameninţare la adresa vieţii diplomaţilor este inacceptabilă”, a declarat Kaja Kallas.
Care este reacția ta?






