Donald Trump a anunțat că are un cumpărător pentru TikTok. Președintele SUA spune că e vorba despre “un grup de oameni foarte bogați”

Președintele american Donald Trump a găsit un cumpărător pentru TikTok. Ar fi vorba despre un grup “foarte puternic financiar”.

Jun 30, 2025 - 01:00
 0  1
Donald Trump a anunțat că are un cumpărător pentru TikTok. Președintele SUA spune că e vorba despre “un grup de oameni foarte bogați”

Președintele Donald Trump a declarat că a găsit un cumpărător pentru acțiunile TikTok din SUA. Nu a dezvăluit, momentan, identitatea investitorilor. A menționat, însă, că este vorba despre un grup de persoane “foarte bogate”.

Donald Trump a găsit un cumpărător pentru TikTok

Duminică, în cadrul unui interviu acordat pentru postul Fox News, președintele Statelor Unite ale Americii a declarat că a găsit un cumpărător pentru operațiunile TikTok din SUA.

Acesta a precizat că este vorba despre “un grup de oameni foarte bogați”. Deocamdată nu au fost dezvăluite numele investitorilor, însă Trump a mai anunțat că acestea urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni.

“Este un grup fantastic, foarte puternic financiar”, a spus Donald Trump în emisiunea “Sunday Morning Futures”, cu Maria Bartiromo, transmite Reuters.

De asemenea, președintele american a mai menționat că are nevoie de acordul liderului chinez Xi Jinping pentru orice tranzacție ar face, întrucât TikTok aparține companiei chineze ByteDance.

Dezvăluirile lui Donald Trump vin după ce președintele SUA a semnat de curând un nou ordin executiv prin care va prelungi termenul-limită pentru vânzarea activelor TikTok din SUA până pe 17 septembrie 2025. Acesta a invocat motive care țin de securitate națională. În plus, este a treia amânare a termenului, iar administrația Trump încearcă evitarea unei interdicții complete asupra aplicației.

Vânzarea are nevoie de aprobarea Chinei

Miliardarul Frank McCourt, cu iniţiativa Project Liberty, s-a numărat printre numele vehiculate anterior ca fiind potențiali cumpărători ai acțiunilor. Și alte consorții americane orientate spre infrastructura digitală şi controlul datelor au fost aduse în discuție.

Chiar dacă nu a oferit informații despre identitatea investitorilor, Trump a menționat că grupul are “intenţii serioase şi resurse impresionante”.

Vânzarea are nevoie de aprobare de la guvernul american, dar și de autoritățile de la Beijing pentru a se putea concretiza. Acest lucru ar putea complica procesul în contextul în care există tensiuni economice şi tehnologice între cele două țări.

“Avem un cumpărător pentru TikTok, apropo. Cred că va fi nevoie, probabil, de aprobarea Chinei. Și cred că președintele Xi o va acorda”, a mai spus Trump.

Potrivit unei legi adoptate în 2024 în SUA, TikTok ar fi trebuit să-și închidă operațiunile până pe 19 ianuarie 2025, fără o vânzare a activelor americane sau a unor progrese concrete din acest punct de vedere. Trump a afirmat, însă, că a câștigat sprijinul alegătorilor tineri datorită aplicației. Astfel, a decis prelungirea termenului de trei ori.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow