E gata! Sportivii ruși pot concura sub propriul drapel. Anunțul Federației

O veste importantă pentru sportivii din Rusia, care de mai mulți ani au primit interdicție din a mai concura sub drapelul țării lor din cauza conflictului cu Ucraina.

Nov 27, 2025 - 18:30
 0  1
E gata! Sportivii ruși pot concura sub propriul drapel. Anunțul Federației

Războiul dintre Rusia și Ucraina e binecunoscut, iar țara condusă de Vladimir Putin a avut de suferit din toate punctele de vedere, nu doar economic, ci și sportiv.

Rusia și Belarus, veste uriașă din partea Federației Internaționale de Judo

În 2022, Federația Internațională de Judo a interzis sportivilor din Rusia și Belarus să concureze sub steagul țării lor, iar aceștia au fost nevoiți să fie trecuți drept atleți independenți. Ba mai mult, sportivii din aceste țări au fost interziși în competiții între septembrie 2022 și ianuarie 2023, după ce Ucraina a protestat în acest sens și a cerut să fie luate măsuri după invadarea teritoriului lor.

Acum, la mai bine de 3 ani de la acele momente, se pare că totul o să revină la normal. Federația Internațională de Judo (IJF) le va permite sportivilor din Rusia și Belarus să concureze sub steagul țărilor lor, chiar începând de săptămâna viitoare, de la competiția ce va avea loc la Abu Dhabi Grand Slam, în Arabia Saudită. Competiția începe vineri și se va încheia duminică.

„Istoric, Rusia a fost o națiune de frunte în judo la nivel mondial, iar revenirea lor completă este așteptată să îmbogățească competiția la toate nivelurile, respectând în același timp principiile IJF de corectitudine, incluziune și respect. Sportul este ultimul pod care unește oamenii și națiunile în situații și medii de conflict foarte dificile”, a fost comunicatul emis de IJF.

Vladimir Putin a fost președinte onorific al Federației de Judo

Rusia nu a trimis niciun competitor la Paris în 2024, invocând „condiții umilitoare” după ce doar patru dintre cei 17 judoka ai săi au primit permisiunea de a concura din partea Comitetului Internațional Olimpic (CIO). Decizia a stârnit critici în lumea sportivă, evidențiind tensiunile tot mai mari dintre federațiile internaționale și autoritățile ruse în contextul restricțiilor impuse de organizațiile sportive globale.

În februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a fost suspendat din funcția de președinte onorific al Federației Internaționale de Judo (IJF), ca urmare a evenimentelor politice și a presiunilor internaționale. Suspendarea și refuzul de a participa integral la competițiile internaționale reflectă izolarea progresivă a Rusiei în sportul mondial și ridică întrebări asupra viitorului implicării țării în judo la nivel global.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow