Elena Udrea are noi probleme, după ce a fost eliberată din închisoare. Cum încearcă ANAF să recupereze milioane de lei de la fostul ministru
Chiar dacă a scăpat de închisoare, Elena Udrea are o datorie de nouă milioane de lei la stat. Cum încearcă ANAF să recupereze prejudiciul din dosarul Gala Bute.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/elena-udrea-anaf.jpeg?#)
Elena Udrea a fost eliberată din închisoare joi, 17 iulie, însă nu a scăpat de probleme. Fostul ministru mai are de plătit statului nouă milioane de lei, prejudiciul stabilit de instanță în dosarul Gala Bute. Cum încearcă ANAF să recupereze această sumă.
Elena Udrea are noi probleme. ANAF vrea să recupereze prejudiciul din dosarul „Gala Bute”
ANAF vrea să recupereze datoria pe care Elena Udrea o are la stat. Mai exact, Fiscul a reluat vânzarea bunurilor imobile care aparțin fostului ministru al Turismului și a scos la vânzare mai multe terenuri cu valoare destul de mare.
Cel mai valoros bun al Elenei Udrea, scos la vânzare de ANAF, este un teren de 5.000 mp situat în Sectorul 1 al Capitalei, în apropierea Lacului Străulești. Prețul de pornire a fost stabilit la 4,75 milioane lei cu TVA, jumătate din suma pe care o cerea statul inițial în 2023. Aceeași suprafață fusese scoasă la vânzare cu suma de 9 milioane de lei.
Pentru că nu a existat niciun doritor, ANAF a redus prețul, respectând regula care permite scăderea graduală a prețului cu 25%, până la minimum 50% din valoarea inițială. Pe lângă terenul din nordul Bucureștiului, fiscul încearcă să vândă și aproximativ 40 de hectare de teren agricol aflate în județul Călărași, cumpărate de Elena Udrea începând cu anul 2013.
ANAF îi scoate la vânzare terenurile Elenei Udrea
Parcelele se află în comunele Sohatu, Sărulești și Gurbănești, nu departe de celebrele terenuri de la Nana, legate de familia fostului președinte Traian Băsescu. Pentru acestea, ANAF speră să obțină în total 1,9 milioane de lei.
Reamintim că în 2024, Fiscul a scos la vânzare jumătate din celebrul hotel al Elenei Udrea de lângă Gara de Nord București, evaluată la 16,85 milioane lei (inclusiv TVA). Partea Elenei Udrea, adică 25%, este pusă la vânzare pentru 8,42 milioane lei, aceeași sumă fiind cerută și pentru cota lui Dorin Cocoș.
Elena Udrea și Dorin Cocoș au fost căsătoriți, în anul 2013 au divorțat. Profit.ro scria pe atunci că vânzarea acestor bunuri are loc în cadrul unor anchete investigate de DNA, ”fiind grevate de mai multe acte şi ordonanţe emise de Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă ICCJ DNA, ANAF şi DGITL Sector 1”.
De-a lungul timpului, ANAF a încercat să scoată la vânzare mai multe bunuri pentru a recupera datoria pe care o are fostul ministru la stat. Șeful Fiscului de pe atunci, Lucian Ovidiu Heiuș, declara că deși ANAF face tot ce poate pentru a recupera prejudiciul, nu prea există cumpărători.
Elena Udrea a fost eliberată din închisoare
Ziua de joi, 17 iulie 2025, nu va fi uitată de Elena Udrea. Este ziua în care magistrații Tribunalului Prahova au decis să o elibereze din închisoare. Decizia a venit după ce magistrații au respins contestația procurorilor DNA care nu acceptau sub nicio formă ca fostul ministru să fie eliberat.
Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” și a fost încarcerată în iunie 2022, la Penitenciarul Târgșor. Pe 17 iulie 2025 își va părăsi celula, după ce a ispășit trei ani și zece luni de detenție.
Instanța a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru liberare condiționată: Udrea nu a avut abateri disciplinare, a participat constant la programe educaționale și a muncit în penitenciar, obținând o reducere a pedepsei cu 81 de zile. De asemenea, s-a luat în calcul și faptul că fostul politician are un copil minor.
Care este reacția ta?






