„Erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică” Povestea singurului supraviețuitor din avionul prăbușit în India. Cum a scăpat din infern

Bărbatul care a supraviețuit tragediei aviatice din India a povestit momentele de groază prin care a trecut: „Erau cadavre peste tot”.

Jun 12, 2025 - 19:30
 0  0
„Erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică” Povestea singurului supraviețuitor din avionul prăbușit în India. Cum a scăpat din infern

Bărbatul care a supraviețuit tragediei aviatice din India a trecut prin momente cumplite. Acesta a fost găsit pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner, conform șefului poliției din Ahmedabad, deși oficialul a anunțat anterior că niciunul dintre cei 242 de oameni aflați la bord nu au supraviețuit.

Povestea singurului supraviețuitor din avionul prăbușit în India

Poliţia a găsit un supravieţuitor care a stat pe scaunul 11A. El este în spital şi este sub tratament. Nu pot spune încă nimic despre numărul de decese. Numărul morţilor ar putea creşte, deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială”, a declarat comisarul GS Malik, citat de agenţia de presă ANI.

Bărbatul se numește Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani și este cetățean britanic. Acesta fusese în vizită la familia sa din India și urma să se întoarcă în Marea Britanie împreună cu fratele lui. Se afla pe locul 11A, chiar lângă o ieșire de urgență, atunci când avionul s-a prăbușit la nici un minut de la decolare. „La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat bărbatul pentru Hindustan Times (HT).

„Erau cadavre peste tot în jurul meu”

Bărbatul a suferit răni la piept, ochi și picioare și a fost transportat la spital. Bărbatul mai avea asupra lui cartea de îmbarcare, semn că tragedia s-a produs foarte rapid. „Când m-am ridicat, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat şi am fugit. Erau bucăţi din avion în jurul meu. Cineva m-a apucat şi m-a urcat într-o ambulanţă şi m-a dus la spital.”

Vishwash Kumar Ramesh a mai declarat că locuiește în Londra de 20 de ani, iar soția și copilul său sunt acolo. Ajay Kumar Ramesh, fratele lui Vishwash, era așezat pe alt rând și nu a fost încă găsit. Supraviețuitorul tragediei a lansat un mesaj emoționant pentru cei care îl urmăresc: „Am vizitat Diu. A călătorit cu mine şi nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc”, a declarat el pentru HT.

Aeronava Boeing 787-8 Dreamliner avea la bord 242 de persoane: 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Printre pasageri se aflau 169 de cetățeni indieni, 53 britanici, șapte portughezi și un canadian. În alte zone ale spitalului unde era internat supraviețuitorul, rudele și apropiații pasagerilor din avionul Air India continuau să își caute disperați cei dragi.

Printre ei se aflau și membrii familiei fostului ministru-șef al statului Gujarat, Vijay Rupani, care se afla și el printre pasageri. La fața locului era și Sailesh Mandliya, fost asistent al lui Rupani, care încerca să afle vești despre fostul lider politic. Acesta le-a spus jurnaliștilor: „Îl căutăm. Dacă aflați ceva, vă rog să mă anunțați.”

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow