Faza din AEK – Universitatea Craiova care i-a amintit lui Sorin Cârțu de dușmanul Sorin Costreie: „Dacă jucam cu FCSB era la fel!”

Universitatea Craiova a ieșit din Conference League, însă președintele de onoare al echipei, Sorin Cârțu, nu uită de războiul care există pe plan intern.

Dec 19, 2025 - 18:30
 0  0
Faza din AEK – Universitatea Craiova care i-a amintit lui Sorin Cârțu de dușmanul Sorin Costreie: „Dacă jucam cu FCSB era la fel!”

Sorin Cârțu l-a criticat pe arbitrul de la meciul pe care Craiova l-a disputat la AEK Atena și chiar a făcut o comparație cu modul în care FCSB ar fi fost ajutată de Sorin Costreie, centralul român, la partidele din acest sezon.

Sorin Cârțu o înțeapă pe FCSB după drama Craiovei de la Atena

Președintele de onoare al echipei din Bănie nu s-a ferit de cuvinte și a fost dur cu arbitrajul de care oltenii au avut parte la Atena, iar printre declarațiile sale s-a strecurat și un atac la adresa celor de la FCSB, rivala din SuperLiga.

„În schimb, gruparea aceasta de haiduci, au venit la haiducie la partida asta. Vreau să spun că orice brigadă de arbitri dintr-un fotbal civilizat n-ar fi acceptat ce s-a întâmplat în minutul 4, cu faultul acela grosolan. Și la noi, în România, dacă jucam cu FCSB și era Costreie la VAR, tot îl chema pe arbitrul central! Așa ceva nu se poate!

A fost o haiducie, prelungiri… A fost golul acela în minutul 90+8, după ce a dat doar 8 minute prelungiri. Toată banca lor făcea semne ca rezultatul să fie conservat, pentru că ei erau calificați la 2-2. Doar arbitrul nu a vrut, și-a dorit să iasă în evidență. Asta a fost impresia pe care a lăsat-o, părea să fie pornit împotriva noastră din minutul 4 și până s-a terminat”, a spus Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.

Sorin Costreie, din nou în centrul atenției după meciul FCSB-ului

Ultima etapă din SuperLiga a adus meciul dintre Unirea Slobozia și FCSB, încheiat cu victoria oaspeților, 2-0. Campioana României s-a chinuit însă în prima parte și nu a avut vreo șansă mare de a marca, iar partea secundă părea să aibă același scenariu. Totuși, a venit o fază controversată în urma căreia Șerbănică a fost eliminat de către central.

Juri Cisotti a preluat pe lângă fundașul de la Slobozia și părea că scapă spre poartă, însă a căzut după un duel cu oponentul său. Vlad Băban a dat lovitură liberă de la marginea careului și cartonaș galben, însă Sorin Costreie, aflat în camera VAR, l-a chemat pe central să revadă faza, considerând că se impunea eliminarea jucătorului de la Slobozia. În cele din urmă, decizia din teren a fost întoarsă după intervenția VAR și Slobozia a rămas cu un om în minus, iar astfel FCSB a profitat și a marcat de 2 ori, câștigând meciul.

Nu e prima dată când Sorin Cârțu îl acuză pe Costreie de favoritism

Costreie a fost în camera VAR și la meciul pe care Craiova l-a pierdut, în octombrie, contra celor de la FCSB, 0-1, iar mai multe decizii l-au supărat pe Cârțu, care nu a ezitat să-l acuze pe arbitru de legături necurate.

„Când joacă FCSB el e întotdeauna șeful (n.r. – Costreie). El e în Voluntari, stă aproape. E normal. Mie mi-a spus cineva, un prieten foarte bun al lui nea Puiu Iordănescu și ăla mi-a spus clar, știu mai de mult treaba asta, de la meciul trecut mi-a spus că stă în Voluntari.

Costreie a fost și la meciul cu U Cluj, când le-a dat penalty-ul ăla (n.r. – la Simion cu Bîrligea), în play-off. Peste noi trec cu vederea. La Botoșani a trecut cu vederea VAR-ul. N-a chemat centralul, să spună el dacă e henț sau nu. Sau la Galați”, spunea Cârțu în luna octombrie.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow