FCSB, la fel ca Liverpool! Comparația spumoasă a lui Mihai Stoica și marile probleme cu care se confruntă cele două campioane
Mihai Stoica a făcut o comparație între situația actuală de la FCSB și momentul extrem de nefast pe care îl traversează campioana Angliei, Liverpool, aflată pe locul 11 în Premier League.
După un start dificil de sezon, campioana FCSB și-a revenit pentru o scurtă perioadă, însă în ultimele două runde echipa a obținut doar 2 puncte din disputele cu Hermannstadt (3-3) și Petrolul (1-1). Aflată pe locul 10, campioana se va afla într-o luptă dificilă pentru un loc de play-off, iar Mihai Stoica a comparat situația echipei „roș-albastre” cu cea a lui Liverpool, care ocupă momentan poziția a 11-a în Premier League, după ce în stagiunea precedentă a cucerit titlul.
Mihai Stoica pune presiune pe jucătorii de la FCSB
În contextul luptei pe care FCSB o va duce pentru a se califica în play-off, Mihai Stoica a făcut o paralelă cu modul în care Oțelul Galați, echipă la care acesta activa în acel moment, a reușit să evite retrogradarea în sezonul 1999-2000. „Când eram la retrogradare cu Oțelul Galați, era acel format în care retrogradau patru echipe, când au picat Extensiv, Onești, Reșița și Farul, noi trebuia să câștigăm toate meciurile acasă, jucând cu echipe cu care ne luptam pentru evitarea retrogradării.
Am bătut toate meciurile 1-0, cu portarul Cristi Munteanu erou în toate meciurile și marcând niște goluri spectaculoase. Noi, acum, vom juca cu Galațiul, cu Farul, cu Universitatea Cluj, cu UTA, meciurile astea trebuie să le câștigăm ca să accedem în play-off”, a declarat Mihai Stoica la MM la FANATIK. Acesta a analizat în cadrul emisiunii și remiza dintre FCSB și Petrolul, scor 1-1.
Mihai Stoica, comparație fabuloasă între FCSB și Liverpool
Apoi, oficialul FCSB-ului a comparat situația echipei cu cea a lui Liverpool, formație care se află momentan pe locul 11 în Premier League, deși a investit o jumătate de miliard de euro în transferuri după ce în sezonul trecut a cucerit titlul. „Liverpool a câștigat campionatul anul trecut. Toată lumea a fost în admirația lui Arne Slot, incredibil, fără să facă niciun transfer, a venit după Klopp, toată lumea credea că echipa va cădea în cap.
Au făcut transferuri de 500 de milioane de euro, Isak 150 de milioane, Wirtz cu bonusuri tot spre 150, Ekitike 95, Kerkez, au dat 30 de milioane pe Leoni de la Parma, care e accidentat, nici nu joacă. Sunt pe locul 11, au pierdut acasă 3-0 cu Nottingham Forest”, a afirmat Mihai Stoica, completat de Horia Ivanovici: „Am văzut meciul, e o echipă căzută psihic. Valoare are, dar e căzută mental”.
Care sunt cauzele căderii FCSB-ului?
Accidentările au afectat într-o mare măsură rezultatele înregistrate de FCSB, gruparea „roș-albastră” având mari probleme în special în defensivă. Mihai Stoica a subliniat faptul că și lipsa de șansă a fost un factor în acest sezon. „Intri într-o casă, nu e lumina aprinsă, pășești crezând că ai pășit pe covor și sub covor e o gaură. Cam așa suntem noi acum. Nu avem Dawa – Mihai Popescu. Nu știam între Dawa, Ngezana și Popescu, să alegem cei doi care vor juca. La noi a ajuns acum Graovac să fie cel mai important jucător.
(n.r. este primul an în care cei care vin de pe bancă nu prea fac diferența) Cel puțin la meciul cu Petrolul, așa a fost. Dar situația se poate schimba, pentru că jucătorii au calitate. Noi am avut fotbaliști care în aceste două săptămâni au făcut un antrenament cu echipa și au jucat titulari. Asta e treaba, știam. Anul trecut eram în aceeași situație, dar ne mergeau toate. Anul trecut în play-off, la 1-1 cu Dinamo, Perica a ratat cu poarta goală, iar acum Sălceanu dă la poartă să scape de minge, balonul îl șterge pe Ngezana doar ca să vină cu un efect uluitor pe care Târnovanu nu îl anticipează”, a declarat oficialul campioanei în exclusivitate pentru FANATIK.
Mihai Stoica FACE PARALELA intre “RANITELE” FCSB si Liverpool: “CAMPIOANA ANGLIEI E PE 11”
Care este reacția ta?