Messi, din nou de neoprit în MLS. Cum au caracterizat americanii evoluția argentinianului care a atins un număr record de reușite

Lionel Messi și-a condus echipa către finala Conferinței de Est din MLS, după un meci în care a făcut ce a vrut cu toți colegii unui international român

Nov 24, 2025 - 09:00
 0  0
Messi, din nou de neoprit în MLS. Cum au caracterizat americanii evoluția argentinianului care a atins un număr record de reușite

Leo Messi a fost din nou responsabil pentru prelungirea visului lui Inter Miami de a câștiga primul titlu în MLS. Argentinianul și-a condus echipa către un succes categoric, 4-0 pe terenul celor de la  Cincinnati. Meci în care Messi a dat primul gol și a reușit și trei pase decisive.

Messi a dat 46 de goluri în 2025 și 30 de pase decisive

Meciul a fost definit de Leo Messi, într-o primă repriză mult mai bună, jucată de Inter Miami. Silvetti, tot argentinian, i-a oferit o pasă decisivă vedetei echipei, care a marcat pentru 0-1 cu o lovitură de cap.

A fost al șaselea gol al lui Leo în aceste play-off-uri pe care Inter Miami le-a jucat în drumul către finala Conferinței de Est. Și al 46-lea gol al fostului jucător al Barcelonei în 2025. El are 23 de goluri sau pase decisive în ultimele 10 meciuri, ceea ce a fost catalogat de ESPN drept o “barbarie”.

În repriza a doua, jocul cu o singură atingere al lui Messi a dus la încă trei goluri, toate din pasele lui. Conaționalul argentinian Mateo Silvetti (care l-a înlocuit pe înlocuitorul Luis Suárez) și o ultimă dublă a lui Allende au asigurat o victoria clară a lui Inter Miami.

Inter Miami e în finala Conferinței de Est din MLS

Inter Miami nu reușise să învingă FC Cincinnati în sezonul regulat al MLS 2025, pierzând cu 3-0 în deplasare și remizând 0-0 acasă, fără Jordi Alba și Messi pe teren în al doilea meci. De aceea temerile față de echipa la care e legitimat și românul Ștefan Chirilă erau destul de mari.

Echipa lui Messi va întâlni New York City, la Miami, pe 29 noiembrie. Viitoarea adversară a lui Inter Miami a învins Philadelphia Union cu 1-0. Cine va câștiga acea finală a Estului va merge în finala MLS împotriva finalistei Conferinței de Vest.

Acolo, Vancouver Whitecaps, echipă la care joacă Thomas Muller, și-a asigurat prezența, urmând a întâlni învingătoarea din meciul San Diego FC – Minesota United. Finala MLS, cea care va stabili noua deținătoare a trofeului, va avea loc pe 6 decembrie.

MLS își schimbă formatul din 2027

Major League Soccer se numără printre puținele campionate din lumea fotbalului care au păstrat sistemul primăvară – toamnă, diferit față de majoritatea ligilor din Europa. Acest lucru se va schimba însă începând din 2027, proprietarii echipelor votând în favoarea acestei modificări majore.

2027 va fi primul an în care Major League Soccer, campionatul de fotbal din Statele Unite, va începe în vară și nu încă din primăvară, conform The Athletic. Proprietarii cluburilor au votat pentru ca în competiția americană să fie implementat un sistem similar celor din Europa, unde campionatele încep spre sfârșitul verii și se încheie în primăvara următorului an.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow