Filmul crimei din Mureș, detalii din referatul procurorilor. Cum a plănuit Emil Gânj uciderea fostei sale iubite
Detalii șoc din referatul procurorilor ce instrumentează cazul crimei din Mureș. Emil Gânj a plănuit în detaliu uciderea fostei iubite
Filmul crimei din Mureș, conturat de detalii din referatul procurorilor. Specialiștii care se ocupă de crima din Mureș, de care se face vinovat Emil Gânj, susțin că acesta a plănuit în detaliu uciderea fostei sale iubite.
Filmul crimei din Mureș, detalii din referatul procurorilor
Potrivit documentului citat de Digi24, Gânj și-ar fi premeditat atacul de o violență ieșită din comun. A reușit să intre în casa victimei sale înarmat fiind cu un topor, apoi a ucis-o pe cea care i-a fost parteneră. Pentru fapta sa, bărbatul riscă ani grei de închisoare, însă de aproape două săptămâni nu este de găsit.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, anterior comiterii faptei din cauză, inculpatul s-a înarmat cu un topor pe care l-a utilizat”, se arată în referatul procurorilor. De asemenea, „Inculpatul s-a deplasat la locuința victimei, înarmat cu un topor, a lovit și a spart geamul de sticlă al ușii de acces și al ferestrelor, încercând să pătrundă în locuință”.
Pe numele lui Emil Gânj a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă. El este căutat de zece zile, iar ultimele informații susțin că ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud. El este recidivist, eliberat condiționat, având la activ mai multe fapte săvârșite cu violență, printre care un viol și o altă crimă.
Tânăra care a dat ancheta peste cap a fost eliberată
În timp ce zeci de polițiști îl caută pe Emil Gânj în zona indicată prin apel la 112 din Bistrița-Năsăud, tânăra care și-a făcut un cont fals de TikTok cu poza criminalului și a amenințat-o pe mama victimei a fost eliberată.
Tânăra în vârstă de 24 de ani din localitatea Teaca, din Bistrița-Năsăud, fusese reținută pentru 24 de ore sub aspectul infracțiunilor de fals informatic și amenințare.
Pe capul criminalului din Mureș a fost pusă și o recompensă. Cine oferă informații care duc la prinderea infractorului va primi din partea autorităților suma de 5.000 de euro. Cine îl vede este rugat să nu interacționeze în niciun fel cu el, să nu încerce să îl confrunte, ci să anunțe imediat polițiștii prin apel la 112. El este considerat periculos și cu un comportament imprevizibil.
Care este reacția ta?