Fiul Iolandei Balaş Soter, comparaţie dură între atleţi şi fotbalişti: „Unii sar peste poartă, alţii nu ating bara nici cu mâna, dar iau zeci de milioane de euro!”. Interviu exclusiv

La Comitetul Olimpic şi Sportiv Român s-au celebrat 65 de ani de la prima medalie de aur din istoria atletismului românesc, câştigată de Iolanda Balaş Soter la Jocurile Olimpice de la Roma, pe 8 septembrie 1960.

Doru Soter, interviu emoţionant pentru Fanatik: „Sunt foarte mândru că am acest nume”

Doru Soter, fiul legendarei sportive, a fost prezent la evenimentul organizat pe esplanada Casei Olimpice şi a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre performanţele şi moştenirea lăsate de mama sa în sportul românesc. Totodată, a făcut o comparaţie dură între atletism şi fotbal, spunând că sumele pe care le câştigă fotbaliştii sunt deplasate în comparaţie cu ceilalţi sportivi.

Domnule Soter, ce înseamnă pentru dumneavoastră evenimentul în care se sărbătoresc 65 de ani de la primul aur olimpic al atletismului românesc?

– A fost o emoţie extraordinară. Sunt 65 de ani de la prima medalie olimpică. A fost comemorat numele părinţilor mei. Pe mama, după tata o chema Iolanda Balaş Soter. Sunt foarte mândru că am acest nume.

De mic copil, când aţi realizat ce performanţe sportive avea mama dumneavoastră? 

– Când eram micuţ, eram cu mama în străinătate şi după antrenamente şi competiţii lumea venea şi lua autografe. Eu aveam 4-5 ani, nu înţelegeam de ce vine toată lumea să ia autografe. Pe parcurs mi-am dat seama de performanţe, le-am citit, am văzut. Ei au fost foarte modeşti. Niciodată nu vorbeau despre performanţele pe care le făceau. Alţii veneau şi îmi spuneau că mama şi tata au fost cine au fost.

„Îmi aduc aminte de recordurile olimpice. Sunt cele mai importante momente din cariera unui sportiv”

Este un moment aparte din sport care v-a rămas la suflet?

– Sunt foarte multe momente din sport. Mama a avut nişte rezultate extraordinare şi o longevitate extraordinară. În primul rând, îmi aduc aminte de recordurile olimpice. Sunt cele mai importante momente din cariera unui sportiv. Cred că sunt mai importante decât un record mondial. Te pregăteşti patru ani de zile pentru acea competiţie, la acea zi, la acea oră. Plus că există calificări, serii, până ajungi la finală. Jocurile Olimpice au fost pentru mine cele mai importante, bineînţeles şi recordurile mondiale. Ultimul a fost la Sofia, 1,91 metri.

O moştenire importantă pentru sportul românesc. Cum vedeţi de acum încolo atletismul românesc? 

– Tot sportul este într-un moment dificil în acest moment. De la ai mei am învăţat să fim optimişti. Când vezi lucrurile în negru, în gri, e clar că nu poţi să ai rezultate. Deşi trecem o perioadă extraordinar de grea în toate sporturile, trebuie să rămânem optimişti. Da, moştenirea mamei mele este una foarte mare. Pe lângă medaliile olimpice a lăsat un sediu nou al Federaţiei, vreo 11 stadioane cu pistă modernă. Ne zbatem de ani de zile să refacem acest stadion cu numele ei.

„Unul sare peste poarta de fotbal, dar alţii nici nu pot atinge bara de sus cu mâna şi sunt plătiţi cu zeci de milioane de euro”

Asta voiam să vă şi întreb. Când o să avem stadionul Iolanda Balaş Soter la nivelul numelui?

– Ne dorim foarte mult, facem eforturi, dar din lipsă de bani şi din cauza birocraţiei lucrurile s-au blocat. Eu sunt optimist că, în cele din urmă, situaţia se va rezolva şi vom putea avea un stadion de atletism. Suntem singura capitală din Europa fără stadion funcţional de atletism şi este revoltător aşa ceva. Orice capitală europeană are două-trei-cinci stadioane, noi zero. Dar avem pretenţii.

Aşa este… 

– Aş vrea să mai fac o singură remarcă. La noi se scrie foarte mult despre fotbal. Există un atlet, Javier Sotomayor, care a sărit 2,45 metri. Ce înseamnă această performanţă? Este înălţimea porţii de fotbal: 2,44 metri are poarta de fotbal. Iar acest băiat cubanez sare peste poarta de fotbal. Toată lumea vorbeşte numai de fotbal, fotbal… Şi atunci lansez şi această perspectivă. Am tot respectul faţă de fotbalişti, dar cred că se exagerează cu sumele plătite. Unul sare peste poarta de fotbal, dar alţii nici nu pot atinge bara de sus cu mâna şi sunt plătiţi cu zeci de milioane de euro. Aici văd lucrurile puţin deplasat.

• 11 martie 2016 este data la care s-a stins Iolanda Balaş Soter
• 154 de competiţii consecutiv a câştigat Iolanda Balaş Soter, fiind neînvinsă timp de un deceniu