Fiul lui Dinu Gheorghe, partener de afaceri cu Dan Șucu: „A fost primul meu mentor!”

Lumea afacerilor reunește multe personalități importante. Fiul lui Dinu Gheorghe a vorbit despre relația sa cu Dan Șucu, patronul Rapidului.

Mar 18, 2025 - 19:00
 0  2
Fiul lui Dinu Gheorghe, partener de afaceri cu Dan Șucu: „A fost primul meu mentor!”

Dinu Gheorghe Jr. a fost invitatul lui Robert Niță la ediția de marți, 18 martie, a emisiunii „Suflet de Rapidist”. Fiul fostului conducător de la Rapid a oferit detalii despre relația sa cu Dan Șucu, actualul finanțator al formației din Giulești.

Ce legătură există între Dinu Gheorghe Jr. și Dan Șucu

Dan Șucu, cel care dă lovitura și se implică într-un nou proiect imobiliar, este un nume cunoscut în România pe zona de bussines. Patronul de la Rapid și Genoa reprezintă un model de urmat pentru mulți tineri antreprenori.

În direct la „Suflet de Rapidist”, Dinu Gheorghe Jr. i-a dezvăluit moderatorului Robert Niță cât de mult l-a influențat Dan Șucu încă de la o vârstă fragedă, considerând că a avut un rol foarte important în dezvoltarea sa ulterioară.

„Pe mine m-a influențat foarte mult!”

„Pe domnul Șucu îl cunoști de mult?”, a întrebat moderatorul Robert Niță. „Da, a fost primul meu mentor. Am interacționat de câteva ori cu domnul Șucu, și cred că de fiecare dată discuțiile despre business erau fascinante pentru un tânăr.

Dumnealui vorbea mai mult, mă mai sfătuia și mi s-a părut incredibil ce discuții aveam cu el. Chiar a fost un model, printre motivele sau oamenii care mi-au dat un exemplu a fost clar și el. Este un exemplu de antreprenor.

Este un om care a livrat extraordinar de mult pe zona de business. Pe mine m-a influențat foarte mult. Cred că și la Rapid se vede, a adus constanță, are răbdare, și dacă greșește, înțelege și repară greșelile”, a răspuns Dinu Gheorghe Jr.

Dan Șucu a pătruns în lumea fotbalului după ce a început să investească la Rapid în primăvara anului 2022, urmând ca din vara anului 2023 să preia pachetul majoritar. La finalul anului 2024, afaceristul român a preluat pachetul de acțiuni și la Genoa, cel mai vechi club de fotbal din Italia care evoluează în Serie A.

Fiul lui Dinu Gheorghe, partener de afaceri cu Dan Șucu

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow