Fiul lui Ion Alecsandrescu, fostul mare conducător al Stelei, interviu la 25 de ani de la moartea „Sfinxului”: „Cred că ar fi mai mult decât dezamăgit de ce a ajuns clubul”

Ion Alecsandrescu, creatorul marii echipei a Stelei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei, a încetat din viață la doar 71 de ani, pe data de 21 iunie 2000. FANATIK a realizat un interviu special în amintirea „Sfinxului”, cu fiul său, Mihai, extrem de apropiat de asemenea de Steaua.

Interviu Fanatik cu fiul lui Ion Alecsandrescu, la 25 de ani de la dispariția unuia dintre cei mai mari oameni de fotbal și legendă a clubului Steaua

Mihai Alecsandrescu a vorbit despre momentele memorabile din cariera tatălui său și cum a ajuns la Steaua, într-un moment în care Nicolae Ceaușescu a fost la un pas să desființeze Steaua. Cum l-a luat pe Lăcătuș deși semnase cu Dinamo și multe alte povești memorabile într-un interviu marca FANATIK.

Pe 21 iunie s-au împlinit 25 de ani de la moartea tatălui dumneavoastră, Ion Alecsandrescu. Ce a rămas în urma sa?

– Da, m-am gândit astăzi la el. Încă e o durere mare pentru mine. Am avut o relație foarte bună și mi-a fost cel mai bun prieten. Mai multă lume l-a apreciat drept cel mai mare conducător din istoria fotbalului românesc. Performanțele cred că vorbesc de la sine și avea un mod aparte de a conduce un club de fotbal și se pare că a avut dreptate la acel moment. Nu degeaba a fost 20 de ani la federație și apoi la Ligă.

Ion Alecsandrescu, ofertat de echipe importante din România: „Nu a vrut să meargă la alt club în afară de Steaua”

Ce ar trebui să știe suporterii Stelei despre „Sfinx”? 

– Sunt două lucruri care trebuie menționate. A câștigat atâtea trofee fără jucători străini, ci doar români. După Revoluție a avut mai multe oferte din România să organizeze mai multe cluburi, însă a refuzat. A activat numai și numai la Steaua și nu a vrut în altă parte. Au fost oferte foarte serioase, de la cluburi mari.

Care sunt primele amintiri pe care le aveți legate de CCA (n.r. Steaua) și de fotbalistul Ion Alecandrescu? 

– O să râdeți. Aveam 3 ani și mi-a rămas întipărită imaginea când l-am văzut la un televizor alb-negru jucând pentru Steaua. Nu am nicio idee ce meci era, dar știu că a ieșit accidentat și apoi a venit acasă cu piciorul bandajat. L-a cosit un fundaș, era pe final de carieră, 1960 cred. Mi-a rămas întipărit în minte pentru că atunci se juca mai dur și se speriase și maică-mea.

Fiul lui Ion Alecsandrescu, fascinat de echipa Rapidului și poloist la… Dinamo: „Apoi am văzut ce înseamnă Steaua”

Ați fost stelist de mic?

– Nu chiar… Primul meci la care m-a luat a fost pe Giulești. Aveau o echipă formidabilă în anii 70 și ce se băteau la titlu, cu Dan Coe, Năsturescu, mulți jucători buni. Mi-a plăcut Rapid. Apoi am văzut ce înseamnă Steaua și am devenit stelist.

Știu că ați practicat sport de performanță… 

– Da, polo. Dinamo a fost primul meu club pentru că Steaua nu mai avea atunci echipă. Știu că a fost un incident au rămas mai mulți jucători la Jocurile Olimpice din 1960 și nu puteau să spună că au fugit, așa că au desființat secția de polo!

Ion Alecsandrescu a marcat aproape 100 de goluri pentru Steaua: „Era foarte, foarte greu să îi iei mingea”

Fotbal nu ați încercat?

– Ba da. M-a văzut când mă jucam pe stradă nea Gigi Ola (n.r. Gheorghe Ola, fostul antrenor al Stelei și al echipei naționale a României). Aveam vreo 12 ani și eram dezvoltat că făceam înot de mic. M-a dus la Sportul Studențesc, dar nu a spus că sunt fiul lui Ion Alecsandrescu. M-a băgat să joc fundaș, că nu eram foarte talentat.

Aveam condiție foarte bună, alergam și au vrut să mă legitimizeze, să vin cu semnătura părinților. Cineva m-a recunoscut că sunt băiatul lui Ion Alecsandrescu și i-a spus cineva: „Nu e mă, fii-miu nu joacă fotbal!”. Și m-a luat tata: „Ce cauți tu la fotbal? Dacă erai vreun talent te duceam eu. Poți să fii un jucător de Diviza A, dar la echipe din josul clasamentului”. Și am renunțat la fotbal. Am jucat polo până la finalul facultății.

Ce v-a povestit din perioada în care juca la Steaua?

– Nu prea vorbea despre asta. A fost un om foarte, foarte modest și discret. Îmi spunea mereu și m-a învățat că faptele trebuie să vorbească pentru un om, nu cuvintele. Știu că proteja foarte bine mingea. Îmi aduc aminte că era foarte, foarte, foarte greu să îi iei mingea. Atunci atacanții pivotau, erau alte scheme de joc, alt fotbal.

Ion Alecsandrescu: „Voi, despre Steaua, nu aveți dreptul să vorbiți. Voi, de Steaua, să nu vă mai luați niciodată!”

Vi se pare că a fost apreciat la adevărata valoare?

– Cei care au iubit sportul ăsta și au apreciat Steaua cred că îl respectă foarte mult. Iar cei care l-au uitat este problema lor. Nu a fost iubit de toată lumea, dar a fost respectat. A avut însă mulți dușmani.

A fost un apărător feroce al Stelei și îmi aduc aminte o declarație celebră: „Voi, despre Steaua, nu aveți dreptul să vorbiți. Voi, de Steaua, să nu vă mai luați niciodată!”

– Da, a spus-o la o emisiune și s-a făcut liniște! Era destul de atacat și a avut această reacție. Nu a mai spus nimeni nimic. Eu cred că spune ceva asta. Nu o spun că a fost tatăl meu, dar omul ăsta a condus destinele fotbalului românesc din anii 60. Știam cam tot ce mișcă în fenomenul ăsta.

Cum era conducătorul Ion Alecsandrescu?

– Era un om autoritar, e adevărat, dar era un om de echipă. Aducea însă mereu argumente, nu erau niște toane sau să caute un conflict. Întotdeauna aducea argumente clare când lua decizii.

Cum a trăit în casă cu două nume grele din istoria Stelei: „Am crescut cu Tiberiu Bone și Vasile Zavoda”

Cu ce legende ale Stelei, foști coechipieri, avea o relație mai apropiată?

– Păi eu am crescut ani de zile în casă cu Tiberiu Bone și Vasile Zavoda. Locuiam toți în aceeași casă pe strada Washington. Era singura casă de pe stadă cu grădină. Ne-o dăduse Armata. Apoi a avut relații foarte bune și cu Lajos Sătmăreanu, Radu Troi, Vasile Iordache.

Toți foștii jucători ai Stelei l-au respectat, Cacoveanu, Michi Toma care stătea pe strada cealaltă. Țin minte că încă se vedeau case bombardate. Băteam toată ziua mingea pe stradă. În afară de școală și sport nu aveai ce să faci. L-am cunoscut și pe nea Piști Kovacs (n.r. Ștefan Kovacs), care era un tip senzațional din toate punctele de vedere și un mare antrenor. E foarte nedrept că s-a uitat un nume: Constantin Ardeleanu, care a format multe generații de jucători.

Ion Alecsandrescu nu și-a dorit niciodată să devină antrenor?

– Știu că l-am întrebat și mi-a spus că a fost nevoit să aleagă. Nu poți să fii și manager și antrenor. Ori mergi pe partea tehnică sau administrativă. Și el a ales asta.

Cum a devenit Ion Alecsandrescu conducător la Steaua în 1982: „Ori faceți ceva, ori desființăm clubul ăsta!”

De ce a revenit la Steaua după 20 de ani, în 1982?

– Pentru că i s-a făcut o ofertă de nerefuzat. Nicolae Ceaușescu a fost un mare stelist, care a și activat la un moment în zona sportivă a Armatei. Deși Steaua avea o echipă bună, era o perioadă în care erau rezultate foarte bune. S-a dus la Ion Coman și i-a spus așa: „Ori faceți ceva, ori desființăm clubul ăsta ca să terminăm odată!”.

A fost o discuție amicală și i-a dat o dispoziție, dar când te întreba șeful statului ce faceți cu echipa aia, nu prea era bine… Și atunci l-a chemat Ion Coman pe taică-miu și i-a spus că au ordin să facă echipă la Steaua. A cerut niște condiții clare, dar nu pentru el, ci ca să poată să își facă strategia așa cum o gândește el. Financiar era deja un om realizat din toate punctele de vedere și nu a fost vorba de bani.

Putea să refuze să revină la Steaua?

– Eu cred că nu prea avea cum. A fost desemnat pentru că era unul dintre oamenii cu cea mai experiență și care era crescut la Steaua. Știa toți jucătorii și avea ochi foarte buni. Au fost însă și jucători care nu au reușit să se ridice la nivelul Stelei. Au fost niște cariere sacrificate. Au fost niște băieți care au venit la Steaua, dar nu s-au pliat pe acel proiect.

De ce susține că Ion Alecsandrescu a fost determinant în realizarea marilor performanțe ale Stelei

Cât de important a fost rolul său în câștigarea Cupei Campionilor Europeni și la celelalte performanțe?

– A fost determinant! Puterea de decizie era a lui și el răspundea de rezultate. Putea să fie cu totul altfel. Nu e deloc atât de simplu cum pare, e ca un joc de șah. L-a consumat foarte mult și a muncit din greu.

De ce Emeric Ienei și nu Florin Halagian?

– Halagian a fost un mare antrenor, dar au venit doar 3 jucători atunci din echipa din 1986. A venit cumva impus și avea alte viziuni. Echipa era deja făcută. Era un antrenor agresiv și conflictual. Era nevoie de un pedagog, iar taică-miu s-a bătut atunci pentru Emeric Ienei și era totul gândit deja de la antrenor până la maseur. A reușit să îl întoarcă pe Imi și nu a fost deloc ușor. Așa pare ideatic, dar lucrurile erau mai complicate. A ținut neapărat ca tot staff-ul tehnic să fie oameni care știau ce înseamnă cu adevărat Steaua.

Relația cu Valentin Ceaușescu și cum și-a pus cariera în joc pentru Victor Pițurcă: „Avea niște probleme cu viața personală”

Ce relație a avut cu Valentin Ceaușescu?

– Foarte bună. Valentin a jucat fotbal. A învățat multe de la tatăl meu. Un om special și un adevărat gentleman, venea mereu la el birou și știu că erau tot felul de glume. Au fost adversari care nu au avut izbândă și și-au cam rupt colții cu Valentin Ceaușescu. A sprijinit însă Steaua în limita sportivității și a fair-play-ului.

Nicolae Ceaușescu nu a venit niciodată la meciuri și nu se cobora la nivelul ăsta niciodată. Era totuși șeful statului, dar se interesa de echipă și vedea meciurile la televizor. După câștigarea Cupei Campionilor i-a chemat la Cotroceni, i-a dat o plachetă și i-a spus așa: „Mulțumesc, Ioane!”.

Aveți o poveste care nu se știe?

– Când l-a adus pe Pițurcă și venise și Marius Lăcătuș, l-a chemat generalul Ion Olteanu, care era Ministrul Apărării. Erau niște probleme la Piți cu viața personală șitrebuia să îl facă ofițer. Adică îi și ajuta… Erau niște condiții care se negociau că nu depindea totul de Ion Alecsandrescu. I-a spus așa de Pițurcă: „Ce e aici, facem o adunătură?!”.

Iar tata i-a spus: „Eu am nevoie de fotbaliști, nu de îngeri”. La care generalul Olteanu a replicat: „Răspunzi cu capul”. Și a răspuns că da. Și uite că a ieșit bine, dar putea să fie cu totul altfel. Despre asta e vorba.

Cel mai mare regret din cariera lui Ion Alecsandrescu și cum a ajuns Marius Lăcătuș la Steaua deși semnase cu Dinamo

Care a fost cel mai mare regret al lui Ion Alecsandrescu?

– Se numește Ștefan Petcu. N-a dormit atunci o săptămână, s-a perpelit în toate felurile până să ia hotărârea. Fane era un tip senzațional și chiar am avut o discuție pe tema asta. Era un bun cozeur și un talent mare de tot. Era aproape la fel de talentat ca Hagi și un jucător extrem de iubit în Constanța.

A spus tata așa despre el: „A trebuit să sacrific un om ca să salvez o echipă”. Din cauza vieții extrasportive. Vreau să vă spun sincer că lucrurile nu stăteau așa cum se zvonea și se scria despre el. Îi plăcea viața, era vorbăreț. A fost și multă răutate în privința lui. Mai sărea câteodată calul, dar au fost multe exagerări. În general, generația ’86 a fost destul de liniștită.

Cum a ajuns Marius Lăcătuș la Steaua? Știu că unii au spus că semnase cu Dinamo…

– Generalul Diaconescu de la Dinamo, care era un tip foarte fin, pusese de mult timp ochii pe Lăcătuș. Îmi aduc aminte că era Mitică Dragomir președinte și i-a spus tatălui meu: „Nea Ioane, nu pot, mă omoară ăștia, l-am promis lui Dinamo, la Dinamo se duce!”.

Marius Lăcătuș, la un pas de Dinamo: „Bravo, ai jucat bine. Săptămâna viitoare ești la Dinamo!”

Și ce s-a întâmplat?

– A fost un meci mai asupru la Brașov și a fost un incident pe tunel. Îl cam tăvăliseră pe teren pe Lăcătuș. Pe tunel, generalul Diaconescu, președintele lui Dinamo, l-a felicitat: „Bravo, ai jucat bine. Săptămâna viitoare ești la Dinamo!”. Și Marius Lăcătuș i-a zis: „Tu cine aia a mă-tii ești, mă?! Ia lasă-mă!”. Și în clipa aia l-a chemat pe Mitică și i-a zis: „Eu nu vreau așa ceva la Dinamo”.

Apoi a intrat Steaua pe fir…

– Îmi aduc aminte că eram acasă și tata mi-a zis că e obosit și să nu îl trezesc din somn. A sunat telefonul și era Mitică Dragomir: „Dă-mi-l pe taică-tu la telefon imediat că arde!”. S-a luat de mine că l-am trezit, dar după am văzut că în 10 minute venise mașină să îl ia. A plecat la Brașov și așa l-a luat pe Lăcătuș la Steaua. Un jucător de talie mondială. Păcat că nu a fost la Mondialul din America.

Cum a mers cu Victor Pițurcă după Adrian Bumbescu la Scornicești

Cât de apropiat ați fost de Steaua? Știu că ați fost implicat și în câteva transferuri. 

– Am fost destul de apropiat, am mers și în unele deplasări. M-am împrietenit cu jucătorii, mai jucam tenis, am fost lângă ei. Eram aproape de echipă. La un moment dat am mers cu Piți să ia o mașină de la Craiova și zice să mergem la Scornicești să bem o cafea. Ne-am dus la Bumbescu acasă și atunci l-a convins să vină la Steaua.

Pe ce jucător a avut Ion Alecsandrescu mai mult la suflet din marea echipă a Stelei?

– Paradoxal, îi plăcea mult de Pițurcă, pe care l-a promovat cât a putut. Unii au vrut însă să alerge înainte să meargă și nu s-a putut. Cu puțină răbdare ar fi făcut mai mult. Era apropiat de toată lumea, nu avea parti-pris. Toți au fost copiii lui și așa îi considera. Îi înțelegea foarte bine, mai ales că a jucat aproape 10 ani la Steaua.

Supercupa Europei, cel mai important trofeu din cariera lui Ion Alecsandrescu. Cum a revenit la Steaua în 1991

De ce a plecat de la Steaua după câștigarea Supercupei Europei?

– Să zicem că a renunțat. Pentru el cred că a fost cel mai important trofeu. Trofeul suprem pentru el. Există o poză când apare singur cu trofeul, ceea ce nu s-a întâmplat cu Cupa Campionilor. E un subiect destul de delicat. S-a întors apoi în 1991 și a fost încă 5 ani în funcția de președinte, din nou cu rezultate foarte bune zic eu. Steaua domina din nou fotbalul românesc.

I-a lăsat pe locul întâi, calificați în cupele europene și foarte stabili din toate punctele de vedere. Când vezi că toată munca ta de ani de zile e preluată așa… Unii l-au considerat depășit, însă a rămas toată viața aproape de Steaua, mergea la meciuri.

De ce s-a întors la Steaua în 1991?

– S-a produs din nou o schimbare în club și Cornel Oțelea cred că l-a convins. Au vrut să pună bazele pentru noi performanțe. Bineînțeles că l-au solicitat tot pe tata să dea o mână de ajutor alături de Tică Dănilescu. Și s-a demonstrat din nou că nu au greșit și Steaua avea din nou supremația.

Nu a putut să îl aducă pe Ovidiu Sabău la Steaua

Ce jucători a vrut la Steaua și nu a putut să îi aducă?

– Mai mulți. Ovidiu Sabău de exemplu. L-au luat cei de la Dinamo. Pe Boloni a vrut să îl ia cu mai mulți ani înainte de la Târgu Mureș, dar nu s-a putut. Loți era prieten și cu Mircea Lucescu, și îl voia și el la Dinamo.

În 1996 de ce a plecat de la Steaua?

– Nu a fost vârsta, era altceva, dar nu pot să vă spun. A fost foarte dureros pentru el și a suferit mult. Cineva a vrut să facă altceva acolo. Intrăm în niște zone mai sensibile… Au fost niște personaje sinistre.

Cum ar reacționa Ion Alecsandrescu dacă ar știi ce se întâmplă la Steaua: „Dezamăgit e puțin spus”

Cum vedeți conflictul dintre FCSB și Steaua? Credeți că Ion Alecsandrescu ar fi dezamăgit de ce a ajuns Steaua astăzi?

– Dezamăgit e puțin spus. Sunt 3 echipe, trei etape diferite. Asta e. Depinde din ce punct de vedere discutăm. În plan sportiv s-a reușit să se promoveze, dar nu au drept. Ce să facă? Pe o recomandare a UEFA unii au făcut regulamente și legi. Asta e politică.

Care cel mai important lucru pe care l-ați învățat de la tatăl dumnevoastră, Ion Alecsandrescu? 

– Să îmi respect cuvântul. El își ținea mereu cuvântul și promisiunile. Era tăcu și se gândea de 2 ori înainte să vorbească, de aceea i se spunea și „Sfinxul”.

Mihai Alecsandrescu: „Tata a iubit Steaua mai mult decât pe el însuși”

A încetat din viață la doar 71 de ani…

– A avut ani de zile litiază renală și mai multe intervenții chirurgicale. Fuma în disperare, era mereu cu țigara în gură și la vremea respectivă șansele erau destul de mici. Acum e o operație curentă. S-au îngroșat artele și a făcut infarct. Era atașat în continuare de clubul Steaua, avea niște informații de ce se întâmpla prin 2000 și cred că l-a consumat foarte mult.

Ce ar trebui să știe lumea despre Ion Alecsandrescu?

– Că a iubit Steaua mai mult decât pe el însuși.

• 25 de ani au trecut de la moartea lui Ion Alecsandrescu, pe 21 iunie 2000
• 8 trofee a cucerit ca jucător al Stelei în cei 9 ani
• 10 titluri de campion, o Cupa Campionilor și o Supercupa Europei are „Sfinxul” ca oficial al Stelei