Formula 1, live video Marele Premiu al Spaniei. Victorie pentru Oscar Piastri: „Un weekend superb pentru mine!”
În acest weekend are loc Marele Premiu al Spaniei. Cine sunt favoriții, cine transmite cursa și cum arată clasamentul înaintea întrecerii.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/formula-1-marele-premiu-al-spaniei-live-video.jpg?#)
Sezonul 2025 din Formula 1 continuă cu cea de-a 9-a etapă (30 mai – 1 iunie). Piloții vor da tot ce au mai bun pe circuitul de lângă Barcelona. Lando Norris, victorios în Marele Premiu de la Monaco, va încerca să repete isprava.
UPDATE: Oscar Piastri s-a impus la Barcelona
Oscar Piastri este marele câștigător de la Barcelona. Tânărul pilot al celor de la McLaren a condus cursa aproape în totalitate, fiind detronat doar atunci când și-a schimbat pneurile.
Prin acest succes, australianul și-a consolidat poziția de lider în clasamentul piloților din Formula 1. De asemenea, Piastri (186 de puncte) are acum 10 puncte avans în clasamentul piloţilor faţă de Lando Norris (176 de puncte).
„A fost o surpriză să-l vedem pe Max pe 3 opriri. Un weekend foarte bun pentru noi. Ritmul e incredibil, poate să facă ceea ce îi cerem. Un weekend superb pentru mine. Foarte dificil să mă plâng de ceva. Acest weekend a fost aşa cum mi-l doresc. E tot eea ce pot cere.
E foarte distractiv să câştig curse în Formula 1. Le mulţumesc celor din public pentru că au venit. Avem foarte mulţi fani McLaren Mercedes în tribune. Restartul meu a fost important. A trebuit să mă reobişnuiesc cu nivelul maşinii cu puţin combustibil la bord”, a reacționat Oscar Piastri, după victoria de la Barcelona.
UPDATE: Piastri, cel mai rapid în calificări
Pilotul australian al echipei McLaren, Oscar Piastri, a fost cel mai rapid în calificările Marelui Premiu de Formula 1 al Spaniei și va pleca din pole position în cursa programată duminică, 1 iunie, de la ora 16:00.
El a fost urmat de coechipierul său, britanicul Lando Norris, iar din linia a doua a grilei de start vor porni olandezul Max Verstappen (Red Bull) și britanicul George Russell (Mercedes).
UPDATE: Compania din România va fi noul sponsor al lui McLaren
Începând cu 30 mai, 2025, Oscar Piastri și Lando Norris vor avea pe volane, dar și pe căști, logo-ul celor de la Banca Transilvania. MasterCard, actualul sponsor al constructorului britanic, a avut un rol crucial în încheierea înțelegerii dintre BT și McLaren
„Datorită parteneriatului de succes cu Mastercard, Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai performante echipe din istoria sporturilor cu motor.
În timpul cursei din Ungaria, piloții McLaren, Lando Norris (25 de ani, Marea Britanie) și Oscar Piastri (24 de ani, Australia) vor purta siglele BT și Mastercard pe cască, pe volan și pe monopostul McLaren MCL39. Piastri și Norris se clasează în prezent pe prima și a doua poziție în clasamentul Formula 1 Piloți. McLaren este liderul Clasamentului Formula 1 Constructori”, se arată în comunicatul oficial al celor de la Banca Transilvania.
Marele Premiu al Spaniei, live video. Reușește Lando Norris cea de-a doua victorie consecutivă?
Actualul sezon din Formula 1 devine din ce în ce mai interesant. Dacă Oscar Piastri s-a impus de 3 ori consecutiv la Bahrain, la Jeddah, dar și la Miami, au urmat apoi victorii pentru Max Verstappen în Marele Premiu al Regiunii Emilia-Romagna și pentru Lando Norris la Monaco.
Provocarea din etapa cu numărul 9 se mută acum pe pământ iberic. În 2024, cursa din Marele Premiu al Spaniei a fost câştigată de Max Verstappen, în timp ce Lando Norris a plecat atunci din pole-position.
Programul complet al Marelui Premiu al Spaniei
Un nou weekend plin de acțiune pentru fanii Formulei 1. Adrenalina și nervii vor atinge cote maxime, iar piloții vor oferi tot ce au mai bun pentru a se impune în cursa finală de duminică, 1 iunie. Iată programul complet:
Vineri, 30 mai
- Ora 14:30: Primul antrenament
- Ora 18:00: Al doilea antrenament
Sâmbătă, 31 mai
- Ora 13:30: Al treilea antrenament
- Ora 17:00: Calificări
Duminică, 1 iunie
- Ora 16:00: Cursa pentru Marele Premiu al Spaniei
Cine transmite Marele Premiu al Spaniei
Platforma AntenaPLAY va transmite live integral primele două antrenamente, care vor avea loc vineri, 30 mai. Antrenamentul de sâmbătă, 31 mai, va fi de asemenea transmis pe aceeași platformă.
Calificările de sâmbătă vor fi transmise de Antena 3 CNN și în AntenaPLAY. Marea finală de duminică se va vedea pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Site-ul FANATIK.ro vă va ține de asemenea la curent cu toate evenimentele și declarațiile importante din cadrul competiției.
Clasamentele actuale în Formula 1, înainte de etapa de la Barcelona
Clasamentul piloților înainte de Marele Premiu al Spaniei:
- Oscar Piastri (McLaren) – 161 puncte
- Lando Norris (McLaren) – 158 puncte
- Max Verstappen (Red Bull Racing) – 136 puncte
- George Russell (Mercedes) – 99 puncte
- Charles Leclerc (Ferrari) – 79 puncte
- Lewis Hamilton (Ferrari) – 63 puncte
- Andrea Kimi Antonelli (Mercedes) – 48 puncte
Clasamentul constructorilor înainte de Marele Premiu al Spaniei:
- McLaren – 319 puncte
- Mercedes – 147 puncte
- Red Bull Racing – 143 puncte
- Ferrari – 142 puncte
- Williams – 54 puncte
- Haas – 26 puncte
- Aston Martin Racing – 22 puncte
Cum arată cotele la pariuri pentru cursa din Marele Premiu al Spaniei
Favoriții la câștigarea cursei de duminică din Marele Premiu de la Miami sunt Oscar Piastri și Lando Norris, cu o cotă de 2,52, respectiv 2,80. Max Verstappen este cel de-al 3-lea favorit (cota 4,60).
Piloți precum George Russell, Charles Leclerc sau Lewis Hamilton sunt văzuți cu șanse mici de a se impune în Spania, având cote la câștig de 15,50, 20,00, respectiv 22,00.
Care este reacția ta?






