Gabriela Ruse – Elise Mertens 0-1 la general, live video în finala turneului de la ‘s-Hertogenbosch. Accidentată la genunchi, românca a cerut intervenția medicului
Gabriela Ruse a ajuns în actul final de la ‘s-Hertogenbosch. Românca o va înfrunta pe Elise Mertens, locul 25 WTA, de la ora 13:00
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/gabi-ruse.jpg?#)
În această perioadă se desfășoară turneul de tenis de la ‘s-Hertogenbosch, iar Gabriela Ruse (27 de ani, 80 WTA) a reușit să se califice în finala turneului. Sportiva noastră o va întâlni în actul decisiv pe Elise Mertens, locul 25 WTA.
LIVE UPDATE: Gabriela Ruse – Elise Mertens 3-6, 1-0
Setul 2
1-0: Gabi Ruse reușește să câștige primul game al setului secund pe propriul serviciu.
UPDATE: Gabriela Ruse a simțit dureri și a avut nevoie de intervenția medicului
Imediat după game-ul de 3-5, românca a început să se maseze ușor în zona genunchiului, simțind dureri. Imediat după ce a pierdut setul, Gabi Ruse a avut nevoie de intervenția medicului, care i-a aplicat o compresă în zona dureroară. Sportiva noastră va continua!
Setul 1
3-6: Gabi Ruse cedează în primul set, după ce a condus la o diferență de 2 game-uri. Sportiva noastră pare să aibă probleme la genunchi.
3-4: Elise Mertens revine pe tabelă. Sportiva noastră este pusă în dificultate.
3-1: Sportiva noastră se detașează pe tabelă la două game-uri, confirmând brakeul obținut anterior.
2-1: Gabi Ruse realizează prima minge de break a partidei și trece în avantaj.
0-0: Finala a început! Elise Mertens are primul serviciu.
UPDATE: Finala de la ‘s-Hertogenbosch se dă între Gabriela Ruse și Elise Mertens, de la ora 13:00
Gabi Ruse se pregătește de meciul decisiv al turneului din Olanda, de la ‘s-Hertogenbosch. Românca s-a calificat în finală după ce s-a impus în trei seturi în fața Elisabettei Cocciaretto: 2-6, 6-3, 6-3. Finala va începe de la ora 13:00, iar sportiva noastră este față în față cu al doilea titlu WTA din carieră.
UPDATE: Meciul Gabriela Ruse – Elisabetta Cocciaretto 2-6, 6-4, 6-3
6-3: Victorie extraordinară pentru Gabriela Ruse, care revine după ce a pierdut primul set și obține calificarea în finală. Românca o va întâlni în ultimul act pe Elise Mertens (Belgia, 25 WTA), care s-a impus în cealaltă semifinală contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova. Pentru calificarea în ultimul act, Gabriela Ruse are asigurat un cec de 18.685 euro și 163 de puncte WTA.
5-3: Cocciaretto câștigă punctul, însă românca va servi pentru meci.
4-2: Românca este în continuare în avantaj și se apropie de victorie.
3-1: Ruse realizează primul break din setul decisiv și e în avantaj.
1-1: Echilibru în startul setului decisiv.
6-4: Gabriela Ruse câștigă setul doi, iar calificarea în finală se va decide în decisiv
4-4: Cocciaretto revine și restabilește egalitatea în al doilea set.
4-2: Ruse realizează break-ul după reluarea jocului.
Partida a fost întreruptă a doua oară din cauza ploii! Scorul din meciul Gabriela Ruse – Elisabetta Cocciaretto este 2-6, 3-2! Înainte de pauză, scorul pe serviciul sportivei din Italia era 40-40.
3-2: Gabriela Ruse continuă să o conducă pe Elisabetta Cocciaretto în a doua parte a meciului. Până acum, în setul secund, niciuna dintre sportive nu a făcut un break.
2-1: Gabriela Ruse a început mai bine setul secund contra Elisabettei Cocciaretto. Românca și-a apărat de fiecare dată serviciul până acum și se află în avantaj.
2-6: Gabriela Ruse cedează fără drept de apel în primul set contra Elisabettei Cocciaretto.
1-4: Pauza nu i-a prins bine deloc Gabrielei Ruse. Românca a pierdut de două ori pe serviciul propriu și o dată pe al adversarei, iar primul set este aproape compromis în acest moment.
După o pauză de aproximativ o jumătate de oră, partida s-a reluat!
Duelul dintre Gabriela Ruse și Elisabetta Cocciaretto a fost întrerupt din cauza ploii!
1-1: Gabriela Ruse obține imediat un break la același scor și își repară greșeala de pe propriul serviciu.
0-1: Gabriela Ruse a început meciul cu stângul. Românca a pierdut la 30 primul serviciu în partida cu Elisabetta Cocciaretto.
UPDATE: Gabriela Ruse – Elisabetta Cocciaretto, în semifinalele turneului de la ‘s-Hertogenbosch
Românca Gabriela Ruse a obținut o calificare spectaculoasă în semifinalele turneului de la ‘s-Hertogenbosch, unde o va întâlni pe italianca Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, 123 WTA). Meciul va începe după ora 15:00 și va fi transmis în direct la tv pe postul Digi Sport 2. E prima întâlnire directă dintre cele două sportive.
UPDATE: Gabriela Ruse va juca în semifinale după ce a învins-o pe Bianca Andreescu
Gabriela Ruse (80 WTA) a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-4, pe Bianca Andreescu, după o partidă care a durat o oră și 19 minute, și a obținut calificarea în semifinalele turneului de la ‘s-Hertogenbosch. Românca o va întâlni în penultimul act pe Elisabetta Cocciaretto, din Italia (123 WTA), așadar are o șansă importantă de a ajunge în finală.
În cealaltă semifinală se vor înfrunta Ekaterina Alexandrova (19 WTA) și Elise Mertens (25 WTA). Pentru calificarea în semifinale, Gabriela Ruse va primi 10.410 de euro si 98 de puncte WTA.
Gabriela Ruse, 4 victorii consecutive la turneul din ‘s-Hertogenbosch
Gabriela Ruse are parte de un parcurs foarte bun în Olanda, la turneul pe iarbă din ‘s-Hertogenbosch, unde a reușit să obțină a patra victorie la rând în proba de simplu. Sportiva din România a început cu două succese în calificări, iar apoi a mai adăugat două victorii în tabloul principal, asigurându-și astfel prezența în sferturile de finală.
Pentru a ajunge în sferturi, Gabriela Ruse a trebuit să treacă de Carson Branstine în faza optimilor. Meciul a fost unul atipic, cu 5 break-uri în primele 5 game-uri din meci, însă „norocul” a fost de partea româncei și și-a adjudecat primul set cu scorul de 6-4, ca mai apoi cel de-al doilea set să se termine mai clar, scor 6-3.
În această etapă a competiției, anume sferturi, există șanse mari să asistăm la un duel cu puternică tentă românească. Gabriela Ruse ar putea să o întâlnească pe Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană cu rădăcini românești, care este una dintre cele două posibile adversare ale sale. Totuși, pentru a ajunge în fața lui Ruse, Andreescu (24 de ani) trebuie mai întâi să o învingă pe Lulu Sun, tenismenă din Noua Zeelandă, aflată pe locul 43 în clasamentul WTA.
Câți bani urmează să câștige Gabriela Ruse după calificarea în sferturi
Pentru parcursul său remarcabil de până acum la turneul pe iarbă din ’s-Hertogenbosch, Gabriela Ruse va fi recompensată și din punct de vedere financiar. Calificarea în sferturile de finală îi aduce sportivei românce un premiu în valoare de 5.925 de euro, o sumă care reflectă munca și determinarea arătate în cele patru victorii consecutive obținute în competiție.
Pe lângă câștigul financiar, Gabriela Ruse va adăuga și puncte valoroase în clasamentul mondial. Pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului de la ’s-Hertogenbosch, românca va primi 54 de puncte WTA, un pas important în încercarea de a-și îmbunătăți poziția în ierarhia tenisului feminin. Ruse amintea că nu mai plănuiește să evolueze mult în circuit, sportiva dorind să-și întemeieze o familie.
Gabriela Ruse trebuia să fie prezentă și în sferturile de finală în proba de dublu la turneul din ’s-Hertogenbosch. Miercuri, 11 iunie, alături de partenera sa, belgianca Magali Kempen (27 de ani), românca a obținut o victorie clară, scor 6-4, 6-1, în fața cuplului format din Anastasia Detiuc (26 de ani, Cehia) și Bibiane Schoofs (37 de ani, Olanda). Din păcate, sportivele au decis să se retragă din competiție și nu s-au prezentat la proba de dublu.
Care este reacția ta?






