Gigi Becali a dezvăluit cele două echipe pe care vrea să le întâlnească în Liga Campionilor: „În grupe, vreau ca Barcelona să vină la București! După aceea vreau alt adversar”
Gigi Becali a anunțat, după ce FCSB a ieșit matematic campioană, ce echipe vrea să întâlnească în „Faza Ligii” UEFA Champions League.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/gigi-becali-3.jpg?#)
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CFR Cluj, scor 2-2, iar FCSB a devenit matematic campioana SuperLigii. La scurt timp după acest lucru, Gigi Becali a vorbit despre campania de calificare în „Faza Ligii” UEFA Champions League.
Gigi Becali a dezvăluit cele două echipe pe care vrea să le întâlnească în Liga Campionilor
FCSB a reușit să câștige un nou trofeu de campioană a României, Universitatea Craiova punând „umărul” la performanța roș-albaștrilor. Parcursul echipei a fost cu atât mai impresionant, având în vedere că aceștia au avut nu mai puțin de 20 de meciuri în acest sezon în cupele europene.
Performanța reușită de FCSB în cupele europene i-a dat „aripi” patronului. Gigi Becali visează să aducă cele mai mari echipe la București, iar dorința patronului poate fi îndeplinită în toamnă.
După ce s-a întâlnit cu Real Madrid în urmă cu mai mulți ani în UEFA Champions League, Gigi Becali speră ca FCSB să se dueleze cu Barcelona și cu PSG în „Faza Ligii”.
„Mă închin și fac cruce și vă zic că vreau Barcelona și PSG”
„Au toate condițiile de performanță, acum urmărim Liga Campionilor. Anul trecut eu am greșit, că am jucat cu Băluță și Ștefănescu stânga-dreapta cu Sparta Praga. Meciul ăla trebuia câștigat.
Acum e altceva. Noi acum avem o echipă în care Ștefănescu și Băluță sunt pe bancă, nici nu intră în calcul. Nu sunt adversari grei în play-off. MM mi-a spus că nu avem adversari foarte grei.
Cum am spus acum 25 de ani că va veni Real Madrid la București. Mă închin și fac cruce și vă zic că vreau Barcelona. Anul ăsta vreau să jucăm și cu PSG. Dar vreau Barcelona în grupe. Și după grupe vreau și PSG”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Care este reacția ta?






