Gigi Becali a început revoluția la FCSB! Cum arată primul 11 la meciul cu Petrolul. Exclusiv
FCSB își schimbă fața pentru meciul cu Petrolul Ploiești, din runda cu numărul 17 a SuperLigii, iar formula de start urmează să fie una inovativă, așa cum Gigi Becali a anunțat exclusiv la FANATIK.
Așa cum v-am obișnuit, FANATIK vă prezintă în exclusivitate primul 11 pe care FCSB urmează să-l alinieze. Bucureștenii urmează să dea piept cu Petrolul, sâmbătă, de la ora 20:30.
Echipa de start a FCSB pentru meciul cu Petrolul
Gigi Becali se ține de cuvânt și schimbă sistemul de joc. Acum, cei de la FCSB vor juca fără un închizător clasic, iar rolul acela va fi preluat, pe rând, de Darius Olaru și Florin Tănase. Cei doi vor forma linia de mijloc, acolo unde din primul minut va mai juca și Jury Cisotti, italianul care are experiență în această poziție, după ce a jucat ani buni pentru Oțelul în linia mediană.
În zona de atac, titular va fi Alexandru Stoian, așa cum FANATIK a anunțat exclusiv. Acesta profită de accidentarea lui Ionuț Cercel, dar și de suspendarea lui Daniel Bîrligea, cel care a fost eliminat la meciul din ultima rundă, cu Hermannstadt, 3-3. Pe benzi vor evolua Tavi Popescu și David Miculescu, iar Dennis Politic ratează din nou titularizarea, chiar dacă a înscris în etapa trecută pentru FCSB.
- Primul „11” al FCSB în meciul cu Petrolul: Târnovanu – Pantea, Graovac, Ngezana, Radunovic – Tănase, Olaru, Cisotti – Miculescu, Stoian, Tavi Popescu.
FCSB face 4 schimbări în primul 11 pentru meciul cu Petrolul
Partida cu Petrolul va aduce astfel 4 schimbări în primul 11 pentru cei de la FCSB față de garnitura aliniată la confruntarea de la Sibiu. Din primul 11 ies Lukas Zima, Ionuț Cercel, Mihai Lixandru și Mamadou Thiam, iar aceștia vor fi înlocuiți de Târnovanu, Pantea, Stoian și Tavi Popescu.
FCSB are nevoie de puncte pentru a se apropia de locurile de play-off. În acest moment, trupa condusă de Elias Charalambous are 20 de puncte și este la 5 lungimi distanță de Farul Constanța, echipă care e pe locul 6 și cu care se va duela în etapa viitoare din SuperLiga.
Alexandru Stoian, cartea câștigătoare pentru FCSB?
Alexandru Stoian a început bine sezonul și a înscris primul său gol în tricoul lui FCSB, la egalul cu Hermannstadt, 1-1, din Ghencea. El a mai avut de atunci însă apariții sporadice și acum primește o nouă șansă de a dovedi că merită să primească mai multe minute. De altfel, tânărul jucător a fost printre cei mai buni de la naționala U19 a României, pentru care a și marcat la ultimul meci, victoria cu 3-0 în fața Islandei U19.
Gigi Becali îl lăuda pe jucătorul său și spunea că a fost remarcat chiar de Florin Tănase: „Va fi fotbalist! Asta-i spuneam și lui MM: Mai știi, poate e ăsta jucătorul ăla pe care-l așteptăm de ani și ani. Mi-a zis și Tănase: `Eu vă spun un lucru, ăla are momente când e mai bun decât mine!`. `Cum e mai bun ca tine?`. `Păi, e fotbalist mai bun! Are momente`. Are talent, are sclipiri. Nu mai fac cum făceam până acum, mai lasă-l puțin. Și eu așa cred (n.r.- că e perla din lotul FCSB-ului). O să vezi, nu-ți spun strategia. I-am pus 30 de milioane clauză”.
Care este reacția ta?