Haos în coaliția guvernamentală PNL-PSD, după rezultatele preliminare. Atac dur la Marcel Ciolacu: ”Este o frână pentru Crin Antonescu”

Probleme în coaliție, la câteva ore după publicarea primelor rezultate ale alegerilor prezidențiale. Unul dintre liderii PNL a declanșat atacul.

May 5, 2025 - 02:30
 0  1
Haos în coaliția guvernamentală PNL-PSD, după rezultatele preliminare. Atac dur la Marcel Ciolacu: ”Este o frână pentru Crin Antonescu”

A început scandalul între PNL și PSD încă de duminică seara. Robert Sigartău, președinte interimar al PNL Bistrița-Năsăud a lansat un atac la adresa colegilor din coaliție, în special la PSD.

Robert Sigartău: ”Realegerea lui Marcel Ciolacu a adus prejudicii candidatului la prezidențiale”

Robert Sigartău susține că rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale arată faptul că actuala coaliție guvernamentală nu mai are susținere în teritoriu, în ciuda faptului că 90% dintre primari provin din partidele care compun alianța.

Problema principală, susține liderul liberal, a fost Marcel Ciolacu. Actualul premier ar fi constituit o frână pentru Crin Antonescu, mai crede Robert Sigartău.

„Eu cred în primul rând, şi am spus-o şi în luna decembrie, că realegerea lui Marcel Ciolacu în funcţia de prim-ministru a adus prejudicii candidatului de la prezidenţiale, asta pentru că exista un curent extrem de negativ în societate cu privire la Klaus Iohannis, care s-a retras, cu privire la Marcel Ciolacu şi la câţiva exponenţi ai coaliţiei.

Şi cred în continuare, indiferent de ce se întâmplă, că Marcel Ciolacu este o frână pentru candidatul coaliţiei, Crin Antonescu. Din punctul acesta de vedere, cred că trebuie o reconfigurare, iar lumea asta spune”, a spus Robert Sighiartău, potrivit Antena 3 CNN.

Prima ruptură în coaliție: ”Vom avea o problemă să mergem înainte”

Sigartău susține că, cel mai probabil, coaliția nu va rezista în cazul în care Crin Antonescu ratează turul doi. Nicușor Dan a trecut în fața candidatului coaliției, în jurul orei 00:30, în rezultatele oficiale parțiale transmise de AEP, iar Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea.

„Pentru mine cel puţin, mai ales umblând printre oameni, nu sunt neapărat o surpriză (rezultatele parţiale – n.r.). Era foarte clar că există o dorinţă de schimbare destul de mare, că această coaliţie, formată din cele trei partide, nu mai are susţinere puternică în teritoriu şi atunci, până în acest moment, se văd toate aceste lucruri inclusiv la vot. (…)

Mâine mă duc la Bucureşti, vom avea o discuţie, dar un lucru este foarte clar: în actuala formă, PNL-PSD-UDMR, dacă nu vom intra în turul doi, vom avea o problemă să mergem înainte pe acest drum din motive, până la urmă, de recunoaştere a tot ceea ce înseamnă electoratul liberal, care se pare nu doreşte în mare proporţie această alianţă”, a mai arătat Robert Sigartău.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow