Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir, amintiri din copilărie de Crăciun: „Călare pe porc în opinci”
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir au rememorat în cadrul emisiunii „Profețiile lui Mitică” cum sărbătoreau Crăciunul în copilărie.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/12/horia-ivanovici-si-mitica-dragomir-amintiri-din-copilarie-de-craciun-calare-pe-porc-in-opinci.jpg?#)
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir au participat marți, 24 decembrie, la ultima emisiune din seria „Profețiile lui Mitică” din acest an. Ediția specială a avut loc fix în ajunul Crăciunului, iar cei doi au împărtășit cum petreceau în copilărie în această perioadă.
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir, amintiri din copilărie de Crăciun: „Călare pe porc în opinci”
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir au avut un dialog complex despre perioada sărbătorilor de iarnă. Fostul șef de la Liga Profesionistă de Fotbal a mărturisit că în fiecare an mergea la colindat și își cumpăra bomboane, însă punctul culminant avea loc la tăierea porcului, când se urca pe el în opinci.
Moderatorul emisiunii „Profețiile lui Mitică” și-a amintit când a fost ultima oară când a mers cu colindatul. Din cauza faptului că era înalt, Horia Ivanovici a fost „trimis acasă” de către o persoană la care a bătut la ușă.
Horia Ivanovici: „Esti cu Crăciunul nea Mitică?”
Dumitru Dragomir: „Da. Nevastă-mea face cozonaci, suntem cu tradiție în asta.”
Horia Ivanovici: „Ce amintiri ai din copilărie cu Crăciunul?”
Dumitru Dragomir: „Mă duceam cu plugușorul, mă duceam cu colindul. Strângeam un pumn de mărunțiș și trăgeam de ei. Cumpăram câte 2-3 bomboane de 25 de bani.”
Horia Ivanovici: „Cum era pe vremuri?”
Dumitru Dragomir: „Când veneau sărbătorile făcea mama cozonaci, făcea cârnați, de toate. Atunci tăia și porcul, eram călare pe porc. Eram în opinci, vai de mama mea! Nu a existat să nu aibă tata porc de Crăciun.”
„Mă duceam la preot de mai multe ori cu colindul, pentru că el plătea”
Horia Ivanovici: „Erai cu colindele, nu?”
Dumitru Dragomir: „Doamne, dacă nu strigam.. mă duceam la câte unu care plătea, la preot. Mă duceam de câte două-trei ori și îmi spunea: ‘tu ai mai fost’. Îmi era rușine, dar ce să fac.”
Horia Ivanovici: „Haide să îți spun ceva și o să mori de râs. Aveam vreo 12-13 ani și m-am dus la colindat și eram o gașcă de 6-7. Ne-am dus din ușă în ușă și eu eram băiat înalt, frumușel. Nu am uitat nici acum, pentru că a fost ultima oară când m-am dus la colindat. Mergeam printre blocuri, urcam scările și băteam la uși.
A deschis unul ușa la noi, eram de vreo două ore la colindat dar de atunci nu am mai fost, și zice după ce se uită la mine: ‘Bă, măgădanule! Nu îți e rușine să vii la colindat, ești ditamai măgădanul! Du-te și muncește, ai 18 ani, nu îți e rușine?’. De atunci nu am mai fost la colindat.”
Horia Ivanovici: „Care e mâncarea ta favorită de Crăciun, ce îți place să mănânci? De exemplu, mie îmi plac sarmalele.”
Dumitru Dragomir: „Și nevasta mea face sarmale, salate, astăzi a făcut cozonaci pentru jumătate de cartier. A stat numai în bucătărie toată săptămâna.”
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir, amintiri din copilărie de Crăciun
Care este reacția ta?






