În 4 ani nu s-a întâmplat așa ceva la Rapid! Dan Șucu nu a plătit salariile pe 25 ale lunii! De ce e supărat patronul giuleștenilor. Exclusiv
După 4 ani în care a plătit salariile la zi la Rapid, uneori chiar și în avans, Dan Șucu a luat o decizie radicală. Patronul e foc și pară din cauza rezultatelor slabe
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/nxgfjocf.jpg?#)
Rapid l-a supărat pe Dan Șucu după ce a ratat obiectivul impus de club, calificarea în cupele europene. Acționarul majoritar al alb-vișiniilor a luat decizia de a nu le plăti salariile angajațiilor pe 25 ale lunii mai.
Angajații de la Rapid nu și-au luat banii pe 25 mai! Decizie radicală a lui Dan Șucu
Pe 25 e zi de salariu la Rapid. FANATIK a aflat însă exclusivitate că, în luna mai, Dan Șucu a luat o decizie radicală și, pentru prima dată în cei 4 ani de când e acționar, a refuzat să plătească salariile la zi. În trecut, afaceristul nu doar că vira banii la zi în conturile angajaților, dar au fost cazuri când a făcut-o chiar și în avans.
Din informațiile obținute de site-ul nostru, omul de afaceri este extrem de supărat pe toată lumea de la club, în frunte cu jucătorii, care au plecat în vacanță fără ultimul salariu luat. Motivul îl reprezintă contraperformanța din sezonul recent încheiat. Rapid a terminat doar pe locul 5 în SuperLiga și a ratat, din nou, calificarea în preliminariile unei cupe europene.
Acționar majoritar în Giulești, cu 90%, Șucu n-a plătit salariile la Rapid pe 25 mai în semn de avertisment, deoarece clubul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și al investițiilor. În ciuda supărării și a dezamăgirii lui Dan Șucu, alb-vișiniii nu vor rămâne însă neplătiți. FANATIK a aflat în exclusivitate că rapidiștii își vor primi banii în prima săptămână din luna iunie.
Rapid e în căutarea unui antrenor. Dan Șucu poartă negocieri cu Costel Gâlcă
Dan Șucu vrea să remedieze situația la Rapid, care n-a mai jucat în preliminariile unei cupe europene din sezonul 2012-2013 și care n-a mai cucerit un trofeu din anul 2007 (n.r. – Supercupa României).
După ce în stagiunea nu a tras lozul câștigător nici cu Neil Lennon și nici cu Marius Șumudică, Dan Șucu vrea din nou să încerce cu un antrenor cu pedigree de campionat.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că patronul Mobexpert poartă negocieri secrete cu Costel Gâlcă (53 de ani), omul care a luat titlul cu FCSB în urmă cu un deceniu. Site-ul nostru a oferit detalii amănunțite de la discuțiile dintre Șucu și Gâlcă, cum ar fi clauza uriașă pe care tehnicianul o cere pentru a semna cu formația de sub Podul Grant.
- 62 de ani a împlint Dan Șucu pe 25 aprilie 2025
Care este reacția ta?






