Incidente grave la un meci din prima ligă! Suporterii au fost bătuți, iar firma de pază nu recunoaște nimic: „Exagerează”

Incidente nedorite la un meci din prima ligă a României, acolo unde angajații firmei de pază sunt acuzați că au bătut suporterii fără a avea vreun motiv întemeiat.

Nov 13, 2025 - 18:00
 0  1
Incidente grave la un meci din prima ligă! Suporterii au fost bătuți, iar firma de pază nu recunoaște nimic: „Exagerează”

Confruntarea dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga Florilor la handbal feminin, terminată cu 35-33, a avut parte de un mare scandal. Se pare că angajații firmei de pază angajată de formația gazdă i-au bruscat pe suporterii din Vâlcea, pe care îi acuză că au fost agresivi la adresa celorlalți fani din sală.

Incidente violente la meciul de handbal feminin dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea

Suporterii formației oaspete acuză că au fost loviți și bruscați de firma de pază, iar acum au apărut și imagini în mediul online. Președintele echipei din gazdă, Gloria Bistrița, Radu Moldovan, a oferit o scurtă declarație cu privire la incidentele ce au avut loc la meciul din campionatul României de handbal feminin.

”Cei mai în măsură să vă răspundă cu situația asta sunt cei de la firma de pază. Eram în sală, dar nu eram în zonă. La pauză, eu eram la mine în birou. După aia am văzut că au fost ceva incidente. Suporterii au fost evacuați, dar după pauză au revenit în sală. Nu am mai avut în trecut incidente cu alți suporteri”, a spus Moldovan.

Reacția firmei de pază după incidentele de la Bistrița

Totuși, Nicolae Florea, reprezentantul firmei de pază spune că nu au fost astfel de probleme, după care revine și declară că au fost provocări din partea fanilor echipei din Râmnicu Vâlcea.

„Exagerează! Lăsați, că nu au fost bătuți! Nu primește un pumn în față, ci primește o palmă, pentru că nu voiau să coboare. Începuseră să se lege de spectatorii din partea dreaptă. Au coborât toți grămadă, au rupt o balustradă și să treacă în tribuna cealaltă. Ei nu au venit acolo să își susțină echipa, ci să provoace scandal.

Există filmări și se poate vedea cine pe cine a provocat. Nu sunt agresați. Au fost rugați să se liniștească. Au fost duși afară și rugați să se calmeze. La pauză au intrat înapoi și fiecare și-a văzut de meci. O să văd și eu filmarea astăzi. Credeți-mă că erau băuți! Nu am văzut nicio filmare, dar o să mă uit astăzi și o să văd ce s-a întâmplat”, a declarat Florea pentru Digi Sport.

Care ar putea să fie motivul incidentelor de la meciul dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea

Tensiunea existentă la partida dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea ar fi existat încă de dinainte ca partida să înceapă. Duelul dintre cele două formații, care sunt așteptate să se lupte pentru podium în Liga Florilor, este și pentru un loc în Liga Campionilor. Astfel, formația care termină între primele 2 clasate ar putea să se califice în cea mai importantă competiție la nivel de cluburi.

În acest sezon, alături de CSM București a mers Gloria Bistrița, în Champions League, iar formația lui Carlos Viver se descurcă foarte bine, cu 5 victorii din 7 meciuri. În campionat, Gloria este pe locul 2, cu 8 victorii din 9 meciuri, în spatele celor de la CSM București, care au 9 victorii din 9 posibile. Râmnicu Vâlcea este de abia pe locul 4, cu 5 victorii din 9 partide, la 6 puncte distanță de locul 2.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow