Incredibil cum a ajuns Tică Dănilescu de la Steaua la Dinamo în urmă cu fix 25 de ani! Prima declarație ca oficial al „câinilor”, memorabilă: „Am uitat că eram la Dinamo”
Istoria fotbalului românesc are file „scrise” și de către Tică Dănilescu. Fostul mare conducător a povestit cum a făcut trecerea de la Steaua la Dinamo chiar acum 25 de ani.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/11/incredibil-cum-a-ajuns-tica-danilescu-de-la-steaua-la-dinamo-in-urma-cu-fix-25-de-ani.jpg?#)
Printre mulți jucători și antrenori care au reprezentat atât Steaua cât și Dinamo în trecut, nu poate fi uitat numele lui Constantin Dănilescu. Fostul mare conducător a scris istorie pentru ambele rivale din capitală, povestind recent cum a făcut trecerea din Ghencea în „Ștefan cel Mare”.
Amintiri de neuitat. Cum a trecut Tică Dănilescu de la Steaua la Dinamo și cum i-a lăsat pe toți fără reacție
Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu, Tică Dănilescu și-a dorit o carieră în armată, dar avea să fie legat de fotbal prin Steaua Mizil și ulterior prin Steaua București.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, legenda „militarilor” a povestit cum a lăsat clubul mult iubit pentru a se duce la rivala Dinamo, unde la acel moment se afla bunul său prieten Cornel Dinu.
„În octombrie m-a sunat Cornel Dinu că mă vor la Dinamo!”
„Am fost prima etapă, ne-a bătut Petrolul cu 5-1 cu nea Jenei pe bancă. I-am spus lui Viorel Păunescu că nu mai stau, am intrat în concediu și dus am fost.
Eu am plecat în 1999 după prima etapă. Băieții mă iubeau, am avut o funcție apoi în biroul de organizare. În octombrie m-a sunat Cornel Dinu că mă vor la Dinamo.
„Am uitat că eram la Dinamo. Le-a picat pixul din mână!”
I-am spus că nu pot să trec după atâția ani de la Steaua. I-am zis că trec doar cu grad, să fiu Colonel de MAI din Colonel de armată. Așa m-am mutat, pe 15 noiembrie 1999 am început munca la Dinamo.
Când s-a tras la sorți am uitat că eram la Dinamo, credeam că sunt la Steaua și am zis că am picat cu Dinamo. Le-a picat pixul din mână tuturor, nu am realizat prima dată, se uitau toți la mine”, a povestit Tică Dănilescu la FANATIK SUPERLIGA.
Cum a rezistat fostul mare stelist în „Ștefan cel Mare”
Caracterizat de bun simț, responsabilitate și seriozitate, Tică Dănilescu a rezistat presiunii suporterilor dinamoviști și și-a îndeplinit atribuțiile la club fără să aibă vreodată probleme cu legea.
„Mi-a fost greu, toată tribuna îmi cerea să mă duc la Steaua. Am tăcut din gură, mi-am văzut de treabă. Am lucrat din noiembrie până în martie, am făcut vreo 30 de dosare.
Toate acele hârtii m-au ajutat în problema cu transferurile, pe cei care au fost implicați acolo. Nici la Steaua, nici la Dinamo, indiferent de funcție nu am fost chemat la poliție să dau vreo declarație. Niciodată! Chiar am rămas surprins!”, a mai spus fostul mare conducător.
- 17 este numărul trofeelor câștigate la Steaua (8 campionate, 6 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României).
- 12 este numărul de trofee câștigate la Dinamo (4 campionate, 6 Cupe ale României și 2 Supercupe ale României).
Cum a ajuns Tică Dănilescu de la Steaua la Dinamo în urmă cu fix 25 de ani!
Care este reacția ta?






