Ingredientele pe care să nu le adaugi niciodată în salata greceasca. Vor strica gustul

Dacă vrei să te bucuri de o salată de vară autentică, evită să adaugi aceste ingrediente. Vor altera gustul și vor ruina rețeta.

Jun 3, 2025 - 14:30
 0  0
Ingredientele pe care să nu le adaugi niciodată în salata greceasca. Vor strica gustul

Salată grecească este una dintre cele mai apreciate din Europa, mulți considerând-o masa ideală pentru zilele de vară. Însă, dacă vrei să te bucuri de gustul autentic al acesteia, este interzis să adaugi aceste ingrediente.

Cum se face salata grecească

Salata grecească își are originile în anii ’60, în cartierul Plaka din Atena, într-un context în care turismul începea să ia amploare în Grecia. În zilele noastre, mulți o iubesc, fie că au încercat-o sau nu în vacanță.

Mulți încearcă să recreeze gustul autentic acasă, însă câteva greșeli pot ruina rezultatul final. În ciuda așteptărilor, nu oțetul, sucul de lămâie sau uleiul de măsline fac diferența, ci roșiile coapte, suculente și delicioase.

De asemenea, măslinele dau salatei un gust aparte, cu specific mediteraneean. Diana Moutsopoulos, director editorial la Allrecipes și specialistă în bucătăria grecească, a dezvăluit, pe de altă parte, care sunt acele ingrediente pe care nu trebuie să le adaugi niciodată în salată.

Astfel, sucul de lămâie, menționat anterior, nu are ce căuta în preparat. „Nici vorbă! Ar fi dezgustător”, a spus Diana. Oțetul și salata verde sunt alte două produse pe care nu trebuie să le adaugi.

„Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să le tăiați bucăți, nu perfecte, ci bucăți neregulate, mari. Eventual o felie sau poate două, așa, întregi, dar niciodată sfărâmițate”, a mai spus experta, conform gandul.ro. 

Rețeta dezvăluită de experta în bucătărie

Astfel, dacă îți dorești o salată grecească delicioasă, următoarea rețetă este exact ce ai nevoie. Sunt necesare: cinci roșii mari, o ceapă roșie mică feliată subțire și un vârf de cuțit de sare de mare după gust.

Mai trebuie o jumătate de linguriță de oregano uscat, o conservă de brânză feta sfărâmată (115 grame), un sfert de castravete feliat, un ardei gras verde mic feliat, o cană de măsline grecești și trei linguri de ulei de măsline extravirgin.

Taie roșiile felii direct în bolul în care vei servi salata, pentru a folosi sucul acestora. Adaugă apoi feliile de ceapă și condimentează din plin sare și oregano. Amestecă totul și lasă bolul la temperatura camerei timp de maxim două ore. Ulterior, pune  brânza feta, castravetele, ardeiul gras și măslinele și stropește salata cu ulei de măsline.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow