Intră în ultimele 6 luni de contract și le-a transmis șefilor unde vrea să joace! Trent Alexander-Arnold, protagonistul unui transfer stelar

Trent Alexander-Arnold, fundașul dreapta a lui FC Liverpool, mai are contract cu liderul din Premier League doar până în vara lui 2025. Englezul a dezvăluit conducerii că și-ar dori să se transfere la Real Madrid

Dec 29, 2024 - 11:00
 0  2
Intră în ultimele 6 luni de contract și le-a transmis șefilor unde vrea să joace! Trent Alexander-Arnold, protagonistul unui transfer stelar

Trent Alexander-Arnold a înștiințat conducerea că nu mai vrea să continue în tabăra „cormoranilor”, deoarece dorința sa este să evolueze pentru ”Los Blancos”. Fundașul englez le-a comunicat asta conducerii lui Liverpool în contextul unei noi încercări din partea acestora de a ajunge la o înțelegere pentru prelungirea contractului.

Alexander-Arnold, cu gândul la Real Madrid

Real Madrid și-a arătat în trecut interesul pentru semnarea fundașului de 26 de ani, însă contractul său cu Liverpool este aproape de final, așa că nu s-a pus problema de vreo sumă de transfer.

Continuarea carierei lui Alexander-Arnold la Liverpool este din ce în ce mai improbabilă. Având în vedere că englezul pare sedus de visul madrilen și de dorința unei experiențe noi, fundașul de 26 de ani pare tot mai aproape să semneze cu formația antrenată de Carlo Ancelotti.

Chiar dacă Liverpool este într-o formă de zile mari, odată cu venirea lui Arne Slot la cârma echipei, nimic nu pare că mai poate să remedieze plecarea iminentă a lui Trent Alexander-Arnold de la „cormorani”.

Fotbalistul crescut pe Anfield este la curent cu ce se întâmplă la Real Madrid, asta datorită bunului său prieten de la naționala Angliei, Jude Bellingham, care a ajuns în Madrid în vara anului 2023, contra sumei uriașe de 113 milioane de euro, de la Borussia Dortmund.

Fundașul dreapta al lui Liverpool este dorit de „Los Blancos” în contextul accidentării grave a lui Dani Carvajal, care va absenta, cel mai probabil, întregul sezon.

Liverpool este într-o situația dificilă din punct de vedere al contractelor. Trei jucători emblematici rămân fără contract la finalul lunii iunie a anului 2025. Pe lângă Trent, „cormoranii” fac tot posibilul să-i păstreze pe legendarii Virgil Van Dijk și Mohamed Salah.

„Faraonul” nu a semnat încă oficial, însă între club și egiptean ar fi un „gentelmen agreement” și ar urma să își prelungească contractul până în 2027.

Ce îl face pe Trent Alexander-Arnold să fie un jucător atât de important pentru Liverpool

Fundașul englez, de 26 de ani, este un produs al echipei de pe Anfield. Trent a fost crescut de „cormorani” și a fost debutat la echipa mare la vârsta de 18 pe ani.

Deși rolul său este unul defensiv, Alexander-Arnold este bine cunoscut pentru centrările sale de calitate și fazele fixe bine executate. În 336 de partide pentru Liverpool, Trent a marcat de 23 de ori și a oferit 86 de pase decisive.

Alături de „cormorani”, fundașul dreapta al lui Liverpool a câștigat Liga Campionilor, Premier League, FA Cup, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow