Investiție de 3 milioane de euro în SuperLiga! Mutarea surprinzătoare în care este implicată primăria
Vești importante pentru suporterii unei echipe de tradiție din SuperLiga, asta după ce primăria orașului a decis să aprobe o investiție considerabilă
Stadionul celor de la Oțelul Galați urmează să fie parte a unei tranzacții de peste 3 milioane de euro.
Stadionul Oțelul, cedat către primăria din Galați
Deținut în acest moment de Combinatul Liberty, fostul Sidex, stadionul va fi scos la vânzare pentru a se putea plăti o parte din datoriile pe care compania le-a înregistrat. Primăria Galați ar avea de încasat nu mai puțin de 10 milioane de euro de la companie, iar planul a fost făcut pentru ca echipa de fotbal să nu fie afectată de ultimele noutăți cu privire la arenă.
Se pare că stadionul va fi cedat către primărie într-o tranzacție de va fi ridicată la peste 3 milioane de euro. Edilii locali sunt însă conștienți de importanța pe care o are formația antrenată de Laszlo Balint și urmează să nu încurce planurile. Astfel, arena va fi dată în folosință către Oțelul Galați și nu vor exista probleme în ceea ce privește partidele de pe teren propriu pe care aceștia le joacă, chiar dacă arena își schimbă proprietarul.
Stadion nou la Galați? Planurile primarului
Ionuț Pucheanu, primarul din Galați, a vorbit în trecut despre dorința de a avea o arenă nouă. Inițial s-a vorbit că stadionul ar putea să fie pe vechiul amplasament al arenei „Dunărea”, însă noile planuri vorbesc despre o posibilitate ca, în cele din urmă, noul stadion să fie făcut chiar acolo unde joacă Oțelul Galați în acest moment meciurile de pe teren propriu din SuperLiga.
Stadionul Oțelul, la care au început lucrările în 1979, a fost inaugurat în 1982 și a suferit lucrări de renovare în 2006 și 2011. Cu o capacitate de 13.500 de locuri, arena a fost martoră la succesul pe care Oțelul Galați l-a obținut în campionatul României, în 2011, cu Dorinel Munteanu pe bancă și Marius Stan președinte.
Probleme uriașe pentru compania Liberty Galați
Combinatul siderurgic Liberty Galați, cel mai mare din România, care deține și stadionul Oțelul, se află într-una dintre cele mai profunde crize economice și operaționale din istoria sa recentă. De mai multe luni unitatea funcționează sub procedură de concordat preventiv, iar producția industrială este mult sub capacitate, cu furnalul principal oprit sau doar parțial funcțional, ceea ce a dus la scăderea drastică a producției de oțel și întârzieri semnificative la plata salariilor.
Începând cu toamna anului 2025, mii de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic pe fondul cererii scăzute și a problemelor financiare, iar protestele salariaților nemulțumiți de întârzierea drepturilor au apărut la poarta combinatului. În același timp, negocierile privind restructurarea datoriilor, care se ridică la sute de milioane de euro, și încercările de atragere a investitorilor rămân fragile, lăsând viitorul operațional al platformei într-o mare incertitudine.
Care este reacția ta?