Live blog România, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Mircea Lucescu a ales lotul de 23 pentru partida cu Austria. Mihăilă și alți doi „tricolori” sunt out!
Echipa națională a României are două meciuri extrem de importante cu Austria și Cipru în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/mircea-lucescu.jpg?#)
Reprezentativa României are ca obiectiv clasarea pe locul 1 în grupa din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, iar pentru îndeplinirea acestui țel președintele Răzvan Burleanu a mărturisit la FANATIK SUPERLIGA că este necesar să nu pierdem în Austria.
UPDATE: Mircea Lucescu a ales cei 23 de jucători pentru meciul cu Austria
Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat cei 23 de fotbaliști pe care se va baza pentru partida cu Austria de la Viena. Selecționerul nu poate conta pe Valentin Mihăilă, care a acuzat o problemă musculară după antrenamentul oficial de vineri, iar fundașii Ionuț Nedelcearu și Raul Opruț au fost lăsați în afara lotului.
UPDATE: „Tricolorii” au ieșit pe teren la ultimul antrenament înainte de zborul spre Viena
Naționala lui Mircea Lucescu se pregătește pentru meciul ce se poate dovedi decisiv, împotriva Austriei. În dimineața de 5 iunie, „tricolorii” au efectuat ultimul antrenament în țară, înainte de zborul spre Viena:
„În această dimineață, tricolorii au ieșit pe teren pentru ultimul antrenament în țară înaintea meciului cu Austria, de sâmbătă. Diseară, delegația României va decola spre Viena!”, a transmis echipa națională a României, prin intermediul rețelelor sociale.
UPDATE: Trei zile de semi-cantonament pentru „tricolori”
„Tricolorii” au avut trei zile de cantonament înainte de reunirea pentru meciurile cu Austria şi Cipru, din preliminariile CM 2026. Majoritatea jucătorilor s-au prezentat joi la Mogoşoaia, la primul antrenament al echipei naţionale.
Denis Drăguş şi Deian Sorescu s-au prezentat mai târziu, fiind încă în programul echipelor de club. Astfel, „tricolorii” au făcut trei zile de antrenamente, având permisiunea să plece acasă în fiecare seară. Reunirea oficială a avut loc pe 1 iunie, la ora 12:00.
România întâlnește Austria și Cipru în preliminariile Cupei Mondiale din 2026
După ce a fost învinsă surprinzător pe teren propriu de Bosnia Herțegovina, scor 0-1, și s-a impus categoric în San Marino, scor 5-1, pentru echipa României urmează două jocuri esențiale în lupta pentru obținerea calificării la turneul final de anul viitor.
Primul meci al ”tricolorilor” va fi cel cu Austria, programat sâmbătă, 7 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul Ernst-Happel din Viena. Trei zile mai târziu, formația lui Mircea Lucescu va juca pe Arena Națională împotriva Ciprului, tot de la ora 21:45.
După disputarea primelor două etape din Grupa H a preliminariilor pentru Cupa Mondială, clasamentul arată astfel:
- 1. Bosnia Herțegovina – 6 puncte (2 jocuri)
- 2. România – 3 puncte (2 jocuri)
- 3. Cipru – 3 puncte (2 jocuri)
- 4. Austria – 0 puncte (0 jocuri)
- 5. San Marino – 0 puncte (2 jocuri)
Lotul convocat de selecționerul Mircea Lucescu
Pentru acțiunea din luna iunie, selecționerul Mircea Lucescu a convocat 27 de jucători, 14 din campionatul intern și alți 13 de la cluburi din străinătate. Cei mai mulți fotbaliști, 8, vin de la campioana FCSB.
Tehnicianul l-a readus la națională pe veteranul Vlad Chiricheș, așa cum Gigi Becali a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, și a surprins când l-a convocat pe fundașul dreapta Vali Crețu, care a avut evoluții remarcabile în tricoul ”roș-albaștrilor”.
Cerut cu insistență în lotul primei reprezentative, atacantul Louis Munteanu a fost și el inclus pe listă. Golgheterul campionatului intern va face deplasarea pentru jocul de la Viena, iar apoi va rămâne în cantonamentul din Austria al naționalei U21 pentru turneul final al Campionatului European.
Cei 27 de jucători convocați de Mircea Lucescu pentru aceste două meciuri sunt următorii:
- Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
- Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Valentin CREȚU (FCSB, 2/0), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Mihai POPESCU (FCSB, 2/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 46/2), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0)
- Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB, 75/0), Adrian ȘUT (FCSB, 5/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), Florin TĂNASE (FCSB, 19/3), Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 23/4)
- Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 43/6), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0)
Cine transmite la TV partidele naționalei din preliminariile Cupei Mondiale din 2026
Întâlnirea Austria – România, programată sâmbătă, 7 iunie, va putea fi urmărit de către microbiști pe Antena 1. Jocul din 10 iunie, de pe Arena Națională, împotriva Ciprului, va fi difuzat de postul Prima TV.
Site-ul FANATIK.ro vă va oferi de asemenea aceste meciuri, cu care veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Toate detaliile legate de aceste întâlniri le veți găsi pe FANATIK.ro.
Cotele la pariuri pentru cele două confruntări ale naționalei României
”Tricolorii” pornesc cu șansa a doua în meciul de la Viena. Austriecii au o cotă la victorie de 1.51, succesul naționalei noastre este cotat la 6.60, în timp ce remiza a primit o cotă de 4.20. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 2.12.
La întâlnirea cu Cipru, trupa lui Mircea Lucescu este văzută favorită clară cu o cotă de 1.39 la victorie, în timp ce o eventuală surpriză este greu de anticipat: X – cotă 4.70, 2 – cotă – 8.60. Varianta ca naționala României să înscrie ”peste 2.5 goluri” a primit o cotă de 2.77.
Care este reacția ta?






