Live video Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg, în etapa 11 din Liga Campionilor la handbal feminin. Dueluri de foc pentru echipele românești

Cele trei formații de handbal feminin ale României prezente în Liga Campionilor EHF se pregătesc pentru meciurile din cadrul etapei cu numărul 11.

Jan 25, 2025 - 14:00
 0  3
Live video Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg, în etapa 11 din Liga Campionilor la handbal feminin. Dueluri de foc pentru echipele românești

Runda 11 din Liga Campionilor EHF la handbal feminin este a treia din 2025, iar formațiile din România prezente în competiție continuă lupta pentru un loc în play-off. Rapidul vrea să profite de abandonul celor de la Vipers și să-și asigure un loc între primele 6 din grupa B.

Live video Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg, în etapa 11 din Liga Campionilor la handbal feminin

Primele care vor juca vor fi elevele lui Florentin Pera, sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17:00, în arena “TeraPlast” de la Bistrița. Confruntarea cu ocupanta poziției secunde din grupa A va fi una dificilă pentru Gloria, formație pentru care a semnat recent căpitanul echipei naționale de handbal feminin, întrucât unguroaicele de la Ferencvaros au o singură înfrângere în ultimele cinci dispute europene.

Însă, fetele din Năsăud ar putea profita de singurul eșec al viitorului adversar, venit chiar în ultima partidă din Liga Campionilor, când Ferencvaros a pierdut pe propriul teren cu franțuzoaicele de la Metz, scor 23 – 26, pe 18 ianuarie.

Pentru ziua de duminică sunt programate celelalte două meciuri ale echipelor românești, CSM și Rapid. “Tigroaicele” vor juca mai întâi, de la ora 15:00 mai exact, în deplasarea de la Nykobing.

De cealaltă parte, Rapidul va merge la Sala Polivalentă din Capitală pentru duelul cu danezele de la Esbjerg, ce va începe la ora 17:00. În timp ce gruparea municipală ar avea în față un adversar mai slab cotat, pentru giuleștence urmează un meci de foc.

Esbjerg caută să profite de un eventual pas greșit al rivalei Odense și să obțină, implicit, un loc direct în sferturile de finală ale competiției. Totodată, fetele Rapidului au în plan o victorie nu doar de moral, ci și de menținere în zona play-off-ului.

Cum arată clasamentul în ambele grupe ale Ligii Campionilor EHF, după 10 etape

CSM București și Gloria Bistrița încă își joacă șansele de play-off, iar Rapidul va fi avantajată după ce Vipers Kristiansand și-a anunțat falimentul. Fetele ibericului David Montes vor câștiga “la masa verde” meciul rămas de disputat cu gruparea norvegiană.

clasament grupele a si b liga campionilor handbal feminin
Clasamentul grupelor A și B din Liga Campionilor EHF la handbal feminin

 

Cine transmite la TV live video Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg, în etapa 11 din Liga Campionilor la handbal feminin

Confruntările echipelor românești din Liga Campionilor EHF vor putea fi urmărite la TV pe canalele Digi Sport și Prima Sport. Meciurile vor fi disponibile în format LIVE VIDEO și pe site-ul FANATIK.ro. Iată programul complet al celor trei partide din weekend:

  • sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17:00 – Gloria Bistrița – Ferencvaros (Digi Sport 4, Prima Sport 3)
  • duminică, 26 ianuarie, ora 15:00 – Nykobing – CSM București (Digi Sport 4, Prima Sport 3)
  • duminică, 26 ianuarie, ora 17:00 – Rapid București – Esbjerg (Digi Sport 3, Prima Sport 3)

Cotele la pariuri pentru Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg

Pentru împătimiții handbalului, partidele din acest final de săptămână vin alături de oportunități grozave de pariere. Iată câteva dintre cotele care pot fi luate în calcul de aceștia pentru biletele lor:

  • Gloria Bistrița – Ferencvaros / cotă 1,60 dacă Ferencvaros va conduce la pauză
  • Nykobing – CSM București / cotă 1,54 la victorie CSM București
  • Rapid București – Esbjerg / cotă 4,85 la șansă dublă 1X

Live video și text Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg în Liga Campionilor EHF

Pe FANATIK.ro poți fi la curent cu tot ce se întâmplă în confruntările în care sunt implicate echipele românești de handbal feminin. Aici ai Gloria Bistrița – Ferencvaros, Nykobing – CSM București și Rapid București – Esbjerg în format LIVE TEXT.

Rămâi pe site-ul nostru și fii conectat la tot ce se întâmplă la cele trei dispute. Ai meciurile fază cu fază, clasamentele actualizate la finalul meciurilor și reacțiile celor implicați!

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow