Luis Enrique, prima reacție după ce a câștigat UEFA Champions League: ”Mă gândesc la fiica mea în fiecare zi din viață”. Omul finalei PSG – Inter 5-0, uluit de propria performanță!

Imediat după ce PSG a câștigat Champions League, Luis Enrique a avut o reacție emoționantă și a vorbit despre moartea fiicei sale.

Jun 1, 2025 - 03:00
 0  1
Luis Enrique, prima reacție după ce a câștigat UEFA Champions League: ”Mă gândesc la fiica mea în fiecare zi din viață”. Omul finalei PSG – Inter 5-0, uluit de propria performanță!

După o finală fără istoric în care pur și simplu PSG a zdrobit-o pe Inter cu 5-0, Luis Enrique a dat startul petrecerii. În prima sa reacție după câștigarea Champions League a ținut să menționeze că a simțit de la început o conexiune cu jucătorii.

Reacția emoționantă a lui Luis Enrique după ce a câștigat Champions League

La finalul meciului cu Inter de pe Allianz Arena din Munchen, tehnicianul spaniol a declarat că în fiecare zi gândul său este la fiica sa Xana, decedată la vârsta de 10 în urma unei forme foarte rare de cancer osos.

”Am făcut istorie. A fost un obiectiv încă de la începutul sezonului trecut. E timpul să organizăm o petrecere mare și să ne bucurăm de moment. Am simțit această conexiune cu jucătorii și cu fanii.

Este un moment minunat la sfârșitul unui sezon excepțional, dar îl merităm. E foarte greu să ajungi într-o finală ca asta. Cred că am gestionat entuziasmul și tensiunea în cel mai bun mod posibil.

Mă gândesc la fiica mea decedată în fiecare zi din viața mea, indiferent dacă am câștigat sau am pierdut. Bineînțeles că mă gândesc foarte mult la ea. Ea este aici”, a declarat Luis Enrique făcând semn cu mâna la inimă, conform L’Equipe.

Doue a scris istorie în finala de la Munchen

La rândul său, atacantul Desire Doue, care la vârsta de 19 ani are deja un film pe Netflix, a fost extrem de emoționat după succesul fabulos din Champions League și cu greu și-a găsit cuvintele.

”Nu am cuvinte! Suntem în direct cu Parc des Princes? Mulțumesc Parc, mulțumesc Parc, mulțumesc Paris. Am reușit, băieți, am făcut istorie! Haide, Paris, e incredibil! E un vis devenit realitate, mulțumesc întregii echipe, tuturor jucătorilor, e magnific! E o nebunie, sunt atât de fericit!”, a spus Doue.

Autor a două goluri și a unei pase decisive, Desire Doue a fost desemnat jucătorul finalei de la Munchen. Mai mult decât atât,  el a devenit primul jucător de la lansarea formatului Champions League, în 1993, care a fost implicat în trei goluri într-o finală.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow