Mama fetiței lovită cu sania la Borșa, prima reacție: ”El râdea. Și-a luat sania și s-a dus înapoi sus pe pârtie”
Familia fetiței accidentate pe pârtia din Borșa a depus plângere penală și îl caută pe cel care a lovit fetița. Mama copilei își amintește că bărbatul râdea după accident
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/partia-borsa.jpg?#)
În urma accidentului petrecut pe 29 decembrie fetița a suferit o ruptură de splină, care i-a provocat o hemoragie internă. Copila a fost operată, fiindu-i îndepărtată splina, iar evoluția stării sale de sănătate a fost una bună, din fericire.
Mama fetiței lovită cu sania la Borșa, prima reacție
Mama fetiței accidentate a rememorat clipele de coșmar prin care a trecut familia, în urmă cu mai puțin de o săptămână și a precizat că au depus plângere la poliție contra bărbatului care a accidentat-o pe fiica sa și face apel la identificarea acestuia.
„Am trecut prin clipe de coșmar, ne puteam pierde copilul, a fost o cursă contracronometru, dar datorită medicilor excepționali de la Spitalul Borșa copilul meu mâine (sâmbătă n.r.) va fi externat! V-aș fi recunoscătoare dacă ne-ați putea ajuta cu identificarea acestui ‘om’!”, a transmis Alina Sotir, mama fetiței accidentate, potrivit Antena 3 CNN.
Femeia a povestit că medicii de la spitalul din Borșa au făcut tot ce a ținut de ei pentru a îi ajuta fiica și au băgat-o pe micuță de urgență în sala de operație.
„În după-amiaza zilei de 29 decembrie am mers la pârtie, fetița a fost cu schiurile, și după ce a terminat a zis că vrea să meargă să se dea cu sania. Era un loc amenajat într-adevăr pentru săniuș, doar că adulții se dădeau mult mai de sus de unde era amenajată acea plasă de unde se puteau da copiii.
Am urcat cu sania, am urcat-o pe sanie și i-am dat drumul. De sus, venea un adult și a intrat direct în ea. A sărit prin plasa care era pe lateral. În urma impactului a făcut hemoragie internă.
Am fost duși la spitalul din Borșa, la prima ecografie nu se știa ce organ e perforat, știau doar că are hemoragie internă. Au vrut să ne trimită la Baia Mare de urgență, dar le era teamă că nu mai putem ajunge.
I-au făcut cea de-a doua ecografie și în urma celei de-a doua ecografii au văzut că splina este ruptă și atunci, datorită medicilor nemaipomeniți de acolo, s-a intervenit o urgență și au băgat-o în sala de operație”, a mai povestit Alina Sotir.
”El râdea. Și-a luat sania și s-a dus înapoi sus pe pârtie”
Femeia a mai povestit că, după accident, bărbatul care i-a lovit fiica a început să râdă, susținând că nu a avut ce face, apoi și-a luat sania și a urcat înapoi pe pârtie.
„Din contră, râdea când soțul îi spunea: ‘Ești inconștient!’. Râdea, ne-a spus: ‘Ce puteam să fac, ea a apărut în fața mea, nu am avut ce să fac’. S-a ridicat de acolo, și-a luat sania și s-a dus înapoi sus pe pârtie.
Vă dați seama noi nu am mai realizat nimic, nici măcar nu mai țineam foarte bine minte figura dânsului. În momentele alea nu mai știam nici cu ce era îmbrăcat, absolut nimic”, a mai povestit mama fetiței.
Când familia a ajuns la spital, poliția aștepta acolo. Inițial, părinții micuțeii nu au dorit să facă plângere, crezând că fiica lor nu a pățit nimic grav. S-au răzgândit după ce medicii le-au explicat cât de gravă era starea fetiței.
„Atunci am spus că nu vreau să depun plângere, chiar am semnat. Nu mi-am imaginat că poate fie atât de grav. Am crezut că pur și simplu a fost lovitura. Mă gândeam că o să fie bine, o să-i facă niște analize.
După ce am aflat și au băgat-o în sala de operații de urgență l-am sunat pe polițistul care-mi lăsase numărul de telefon și i-am spus că vreau să depun plângere.
A doua zi am mers la pârtie, au luat filmarea de acolo, anumite imagini cu domnul respectiv, l-am recunoscut. Într-un final, cei din grupul cu care eram noi l-au recunoscut și au spus că da, într-adevăr, el este.
Ieri (vineri n.r.) am fost la poliție pentru a depune plângere că am fost internată cu fetița până astăzi (sâmbătă n.r.). Când ne-au externat, am fost să depun plângere și am întrebat dacă au mai aflat anumite aspecte despre el și au spus că nu.
Singura pistă pe care o mai au e că luaseră listele de la centrul de închiriere de acolo, de pe pârtie. Polițistul a spus că verifică dacă era și domnul respectiv pe listă, după care mi s-a spus că da.
‘Dar dacă stați să ne uităm atent pe filmare, să știți că fetița’, zice el, ‘a intrat, s-a băgat în drumul lui’.
I-am spus: ‘Da, mi se pare teribil din ceea ce-mi spuneți. Un copil nu, poate, un copil de 8 ani, nu poate avea reflexe sau să-și imagineze când cineva vine din spate și că se întâmplă lucrul ăsta’”, a mai declarat Alina Sotir.
Care este reacția ta?






