Măsură disperată a Barcelonei după ce și-a pierdut unul dintre cei mai importanți titulari. A chemat un fotbalist de la 11.000 de kilometri distanță
Accidentarea lui Joan Garcia l-a determinat pe Hansi Flick să-l cheme tocmai din Chile pe Diego Kochen, care se pregătea să joace la Mondialul U-20
Barcelona a mai primit o lovitură. Portarul titular Joan Garcia, transferat în această vară de la Espanyol Barcelona, s-a accidentat în meciul cu Oviedo, câștigat de catalani cu 3-1. El va lipsi între patru și șase săptămâni.
Diego Kochen a fost chemat urgent din Chile
Garcia este al doilea portar al Barcei care ajunge la infirmerie, după Marc ter Stegen, astfel că Hansi Flick a rămas descoperit pe acest post, pe care singurul valid este polonezul Sczesny. Acesta și-a prelungit contractul în vară pentru încă un sezon.
Veteranul va reveni între buturi, dar accidentarea lui Garcia a generat o situație de criză la Barcelona, care are și alte probleme de lot. Gavi e indisponibil cinci luni, Fermin Lopez două luni, Yamal este în recuperare, iar Rapinha va lipsi și el până pe 18 octombrie.
Șefii Barcelonei au aprobat cererea lui Flick de a-l chema de urgență pe Diego Kochen, în vârstă de 19 ani, care era în Chile cu echipa națională a Statelor Unite, unde urma să joace la Cupa Mondială U-20.
Veteranul Szcesny revine între buturi
Puștiul a fost nevoit să urce în avionul de Barcelona și să se întoarcă de la peste 11.000 de kilometri, pentru a fi bancă duminică, de la 18:30, la meciul Barcelona-Real Sociedad, ca rezervă a lui Wojciech Szcesny. Al treilea portar al Barcelonei va fi Eder Aller (18 ani).
Joan Garcia a fost deja operat de menisc, în cursul zilei de ieri și dacă totul merge bine, timpul estimat de recuperare variază între patru și șase săptămâni. El nu va putea reveni în echipă până la începutul lunii noiembrie.
Garcia a mai suferit o accidentare la meniscul intern, în urmă cu șase ani, când avea 18 ani și juca pentru echipa de rezerve a lui Espanyol. În sezonul 2019-20, el a fost supus unei intervenții chirurgicale la piciorul drept. Acum el și-a rupt meniscul piciorului stâng.
Azi e derbyul Madridului, Atletico vs Real
Accidentarea îl va face să rateze cele mai tari dueluri ale Barcelonei, cel cu PSG, din Liga Campionilor de miercurea viitoare, dar și El Clasico, împotriva lui Real Madrid în La Liga, pe 26 octombrie. De asemenea, Garcia nu va fi disponibil împotriva lui Real Sociedad, Sevilla, Girona, Olympiacos și, aproape sigur, Elche.
După 3-1 cu Real Oviedo, Barcelona e pe doi în campionat, cu 16 puncte, la două în spatele liderului Real Madrid. Pe locul trei este Villareal, care a strâns 13 puncte în primele șase etape. Real are derby în această etapă pe terenul celor de la Atletico Madrid. Meciul e programat astăzi, de la ora 17.15.
Care este reacția ta?