Sorin Hobana: „Steaua este vreo 20% CSA, vreo 30% FCSB și vreo 50% nu mai există”

Sorin Hobana, „Hobincu” pentru prieteni, nu mai are nevoie de nicio prezentare. De 43 de ani în TVR, se confundă cu istoria secției Sport în ultimii 35 de ani. Răsplătit cu odihna binemeritată a pensiei, sigur ne va lipsi tuturor iubitorilor de sport vocea sa, umorul său fin, expertiza sa. O revistă întreagă nu ar fi ajuns pentru un interviu care să acopere cariera sa chiar prodigioasă, să nu ne ferim de cuvinte mari. Cum nici el nu se ferește: „Steaua este vreo 20% CSA, vreo 30% FCSB și vreo 50% nu mai există”.

Sorine, intrăm la joc fără nicio încălzire: ce evenimente sportive au marcat anul în care te-ai născut?

– Nu știu, eram prea mic, nu țin minte. Și, oricum, n-aveam televizor… primul, un Miraj, l-a adus tata acasă în vara lui 1969, ca să vedem live aselenizarea. Dar pot să-ți spun altceva: în 1963, când m-am născut, în ziua echinocțiului de toamnă, 23 septembrie, Number One în topuri erau, în Marea Britanie, Beatles, cu „She Loves You”, iar în America era Bobby Vinton, cu „Blue Velvet”. Poate de aceea culoarea mea preferată este albastrul.

Revenind la sport, primul turneu final de care îmi amintesc este cel din Germania 1974. După finala în care toată lumea a ținut cu Olanda, ne-am strâns, ca de obicei, noi, puștii între 8 și 14 ani, în curtea Ateneului. Am vrut să jucăm o reeditare a finalei, dar nu am putut, fiindcă nimeni n-a vrut să facă parte din echipa „Germaniei”! ???? Păstrez în memorie, de acum o jumătate de secol, și jocuri din campionatul intern, și de „afară”, finala Cupei Campionilor Europeni Bayern Munchen – Saint Etienne 1-0, din 1976, și din alte sporturi, ca de exemplu handbal masculin, Steaua – Borac Banja Luka în semifinală de Liga Campionilor, tot în 1976…

„Stelist din tată-n fiu!”

Ce-ai vrut să „te faci când vei fi mare”, cum se spune în copilărie?

– Dar ce n-am vrut? De mic am fost atras de foarte multe, știam să citesc de pe la 4 ani, motiv pentru care, în toamna lui 1969, ai mei au obținut o dispensă de vârstă și m-au dat la școală înainte să împlinesc 6 ani. N-aveam nici răbdare, nici stare, așa că îmi schimbam foarte des, ca orice Balanță, preferințele privind meseria din viitor. Mi-au plăcut, însă, întotdeauna și lecturile, și muzica, și sportul, și filmul, și teatrul… Cam toate, de fapt, inclusiv științele exacte… poate mai puțin matematica, neavând răbdare să fac prea multe exerciții și probleme.

Ai făcut sport în copilărie? Organizat vreau să spun, la vreun club…

– Multe și mărunte. Majoritatea întrerupte repede fiindcă, așa cum am mai spus, nu prea aveam răbdare. Am trecut câte puțin pe la fotbal, volei (la SS2), rugby (la Grivița, cu nea Teo antrenor), tenis (unde tatăl lui Florin Segărceanu, reputat antrenor, m-a pus să bat mingea la zid, și eu, care aveam pretenții să joc pe teren, am dat bir cu fugiții)… Practic mai mult m-am jucat, decât am jucat.

Cu ce echipă ai ținut prima dată? Când erai copil, dragostea dintâi?

– Stelist din tată în fiu! De altfel, tata, care nu mai este printre noi de 14 ani, m-a dus prima dată la un meci în aprilie 1974, la inaugurarea stadionului Ghencea, Steaua – OFK Beograd. Am mai admirat și alte echipe, dar Steaua a fost „dragostea dintâi”.

„Nu sunt fanatic nici al FCSB, nici al CSA Steaua”

În opinia ta, FCSB este Steaua?

– Continuăm cu tristețea asta? Nu sunt fanatic nici al FCSB, nici al CSA Steaua, am o părere mai nuanțată. Ca stelist de peste o jumătate de secol, cu riscul de a supăra ambele tabere, mi-e teamă că nu mă pot identifica nici cu una, nici cu cealaltă. Una se numește Steaua, are palmaresul vechi, dar nu e în prima Ligă. Cealaltă e în prima Ligă, e campioană din nou, dar nu se numește Steaua și nu are palmaresul vechi. Cred, așadar, că Steaua, în momentul de față, este vreo 20% CSA, vreo 30% FCSB și vreo 50% nu mai există. Poate doar dacă, utopic… accentuez: utopic…cele două cluburi ar fuziona …

„În 1981 am fost angajat la TVR ca operator-practicant, de fapt un fel de… muncitor necalificat!”

Cum ai ajuns în presă? Cine te-a îndrumat?

– E o poveste lungă. Am terminat liceul „Ion Creangă”, profil istorie-geografie, n-am intrat la facultate și pe vremea aceea nu aveai voie să nu muncești. Locurile de muncă pentru care obținusem calificări în liceu (între care cele de observator hidro-meteorolog, desenator cartograf sau confecționer textile-încălțăminte) n-au avut nevoie de mine, așa că m-am tot gândit, m-am sfătuit cu părinții, cu alte rude, cu prieteni și am considerat că aș putea face probabil ceva în Televiziune. Am întocmit un fel de cerere în care arătam că mă pricep la arte, literatură, teatru, film, la sport, limbi străine, că am ureche muzicală, pe scurt cât de talentat și capabil eram… ????

Și am avut noroc că TVR căuta oameni în acel an 1981, pentru a înlocui o serie de tehnicieni care începuseră transmisiunile cu 20 de ani în urmă și se pregăteau să iasă la pensie. Așa că am fost angajat ca operator-practicant, de fapt un fel de muncitor necalificat! Am urmat un curs de calificare intern, am devenit operator producție pentru emisiuni TV, apoi am intrat și la Facultatea de litere de la Universitate, profil română – franceză, absolvind în 1990, când am avut încă o alegere de făcut, fiindcă iar mi-ar fi plăcut multe – cultural, literar, sportiv, muzical, film. A câștigat până la urmă sportul, și nu am regretat niciodată alegerea. Cum alte televiziuni practic nu existau, și erau multe de făcut, am ajuns foarte repede să redactez, să fac reportaje, să prezint, să comentez, să produc.

Câțiva ani mai târziu, mi-am completat pregătirea teoretică urmând cursuri de Masterat programe audiovizuale la UNATC. Iar în primăvara lui 1990, am început cu reportaje și subiecte de știri sportive, au urmat emisiunile de avanpremieră pentru CM Italia 90, apoi titluri ca „Lumea Sportului”, „Campionii”, „Eurogol”, „Repriza a treia”, „Stadion”, produse, realizate și prezentate alături de alți debutanți de atunci, ca Bogdan Stănculescu, Dana Alexe sau Victor Bonifaciu. Era „perioada romantică” a Televiziunii, în care eram cu toții acolo, zilnic de dimineața până noaptea.

Evenimentele cele mai importante pe care le-ai comentat?

– E aproape imposibil să răspund pe scurt. Ce să aleg și cum să caracterizez în câteva cuvinte evenimentele din trei decenii și jumătate de activitate jurnalistică sportivă… şi nu numai… incluzând colaborări la ziare, reviste, radio, Eurosport, unde am inaugurat programul în limba română, în noiembrie 1997, cu o transmisiune directă de la Lillehammer, Norvegia, din cadrul Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile și am comentat două decenii, până la încetarea colaborărilor cu TVR, în 2017.

Dacă ar fi, totuși, să aleg dintre nenumăratele momente extraordinare pe care am avut șansa și onoarea să le comentez, probabil că aș aminti turneul final Euro Belgia/Olanda 2000, în care am făcut echipă la microfon cu idolul meu din lumea comentatorilor sportivi, Cristian Țopescu, cele 15 medalii olimpice românești comentate în ultimele două decenii în direct, dintre care 8 de aur, finala Ligii Campionilor din 1996 de la Roma, cele 15 festivități olimpice comentate alături de Emil Grădinescu, Andi Vilara, Alina Alexoi sau Monica Bucur, dintre care 13 consecutive și, nu în ultimul rând, marile competiții de sărituri cu schiurile, inclusiv cele câteva recorduri mondiale de zbor pe care le-am prins în direct.

Comentariile „la vârf” ale… vârfurilor carierei

„Rupem” preț de o cafea interviul pentru o „mențiune”. ricât de multe ar fi meciurile comentatede Sorin Hobana, peste 1.000, câteva se desprind ca momente de referință. Și acestea sunt finala Campionatului European din Belgia și Țările de Jos 2000 (Franța – Italia 1-1, 2-1 după „golul de aur”, la Rotterdam, în echipă cu regretatul Cristian Țopescu), finala „mică” a Campionatului Mondial din Coreea de Sud și Japonia 2002 (Correa de Sud – Turcia 2-3, la Daegu), finala Ligii Campionilor 1996 (Juventus – Ajax 1-1, 2-4 la loviturile de departajare, la Roma), finala Cupei UEFA 1998 (Lazio – Inter 0-3, la Paris). Toate, evident, de la „locul faptei”. Și, evident, este vorba de fotbal, pentru că doar enumerarea competițiilor comentate din alte sporturi, cum ar fi handbal, baschet, volei, rugby, tenis, gimnastică, ciclism, canotaj, schi, sărituri cu schiurile, biatlon, arte marţiale, sporturi extreme, v-ar lua mult timp să le… citiți enumerarea!

Interviul cel mai neașteptat: cu Gilbert Becaud la… Romanian Open!

Cu cine ți-ai dori să faci un interviu? Tot așa, ipotetic, fără limite de „se poate sau nu se poate”…

– Vrei să îți încapă textul în revistă sau nu? Primele trei nume care îmi vin în minte, din lumea sportului, sunt Johann Cruyff, Roger Federer, Bob Beamon. Și mai sunt. Foarte mulți. Dacă adaug, însă, și scriitori, actori, muzicieni, nu mai terminăm acest interviu. Poate cantautorul meu preferat, Jeff Lynne, fondatorul trupei de rock simfonic Electric Light Orchestra, care încă susține concerte, deși a împlinit 77 de ani.

Interviul cel mai neașteptat pe care l-ai făcut?

– Am stat de vorbă cu multe persoane și personalități, de la tineri sportivi promițători până la președinți de Comitet Internațional Olimpic. Poate cel mai neașteptat interviu l-am realizat cu ocazia unui turneu de tenis Romanian Open, când am avut nesperata ocazie de a sta de vorbă în fața camerei cu Gilbert Becaud! Cel supranumit „Monsieur Cent Mille Volts” îl însoțise la București, atunci, pe Yannick Noah, cu care am realizat, de asemenea, un interviu.

Ce șanse mai avem să fim ce am fost odată și chiar mai mult în handbal, gimnastică, tenis, box, volei… Finală de Liga Campionilor la București, cu două echipe românești, Dinamo și Rapid, la Romexpo, cu zeci de mii de spectatori, știi ce spun… poate chiar și în fotbal?

– Eeeiii… aici atingem un aspect mai puțin plăcut al vremurilor pe care le trăim. Never say never, probabil că orice e posibil oricând și oriunde, dar mie, în ultimii ani, pentru că nu prea mai cred în cai verzi pe pereți, mulți mi-au spus că sunt pesimist. Eu răspund că sunt pur și simplu realist, mi-aș dori să pot fi optimist și să trăim cât mai multe astfel de momente minunate, dar mi-e teamă că, nu doar în sport, ci în multe domenii, asistăm la un regres planetar accelerat. Deci și național… Mi-aș dori să mă înșel…

Extreme: de la Rică Răducanu, la Cornel Dinu

Cel mai plăcut interlocutor din lumea sportului/fotbalului?

– Foarte mulți… Din fotbal, de la Rică Răducanu la Ilie Dumitrescu, de la Anghel Iordănescu la Gabi Balint, de la Ilie Balaci la Helmuth Duckadam.

Dar cel mai „greu”?

– Nu e ușor să-i faci față unui interlocutor cult, inteligent și cu un dezvoltat simț al ironiei. Primul nume care îmi vine în minte la acest capitol este Cornel Dinu.

Tripleta de suflet Pele – Cruyff – Hagi

TOP 3 fotbaliști all time?

– Cronologic, Pele – triplu campion mondial, Johann Cruyff – inventivitate, fotbal total, plăcerea de a juca, Gică Hagi – probabil cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Și mulți alții. Dintre ai noștri, alături de Hagi, ar mai fi cel puțin zece demni de amintit. În special Dobrin și Balaci. Și Lăcătuș!

Antrenori ?

– Cei mai mulți mari fotbaliști nu au devenit și mari antrenori doar pentru că au avut talentul în sânge. Și așa ceva nu se poate învăța. Dar, ca întotdeauna, există și excepții. După performanțele cu care au intrat în istorie, aș spune că, dintre români, se disting Emeric Ienei, Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu, iar dintre străini Sir Alex Ferguson, Pep Guardiola și, probabil, Arrigo Sacchi.

Sportivi din alte sporturi decât fotbalul?

– Sunt atât de mulți încât, pe oricine aș alege, sigur aș nedreptăți pe cineva… Să spun totuși Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, respectiv Michael Phelps, Roger Federer, Adam Malysz… Așa, la prima „strigare”.

„Mi-ar fi plăcut cel mai mult să dispun de o mașină a timpului”

Ce ai fi fost dacă nu erai jurnalist, comentator de sport?

– Cine știe? Sunt fan al ucroniei (n.a. – gen literar care se bazează pe rescrierea istoriei prin modificarea unui eveniment din trecut și a consecințelor acestuia, un fel de călătorie în timp), gust cărțile și filmele care propun călătorii în timp, așadar, dincolo de sport și muzică, probabil că mi-ar fi plăcut cel mai mult să dispun de o mașină a timpului.

Cine ți-ar fi plăcut să fii dacă nu erai Sorin Hobana?

– Și Sorin Hobana mi-e uneori greu să fiu… mai ales odată cu înaintarea în vârstă …

Apropo de asta… Ești „tânăr pensionar” de câteva luni luni… din aprilie… Cum sunt zilele, și mai ales week-end-urile, fără meciuri de comentat, doar de privit și savurat de pe canapeaua de acasă?

– Deocamdată nu prea apuc să stau pe canapea, încă am drumuri de făcut și tot felul de probleme de rezolvat, dar sigur că un meci frumos, o competiție deosebită se savurează altfel atunci când o poți urmări relaxat, fără pregătire asiduă înainte și fără simțuri ascuțite, ochi și urechi în patru pe parcursul evenimentului live, să nu cumva să-ți scape ceva. Dar inima continuă să bată mai repede la o fază frumoasă, un dribling fin, un gol deosebit.

„Am în plan și să scriu, atât literatură, cât și muzică. Nu aș fi la prima încercare în ambele domenii”

Visul tău acum? Ce-ți place cel mai mult să faci din ceea ce nu aveai timp să faci când erai cea mai mare parte a timpului la microfon?

– Când îmi voi rezolva toate problemele rămase din urmă… ordine în multe hârtii și amintiri de la tata, din călătoriile mele, ordonarea nenumăratelor fișiere din desktop și laptop, mail, reașezarea pe rafturile bibliotecilor a peste o mie de cărți și așa mai departe… îmi doresc să mai văd măcar vreo zece ani… am ceva probleme cu ochii… ca să încep din nou să citesc sau să recitesc mai multă literatură, să văd filme vechi, să ascult muzici vechi, să visez, să mă cufund în amintiri, detașându-mă pe cât posibil de lumea din ce în ce mai stranie în care am ajuns să trăim. Am în plan și să scriu, atât literatură, cât și muzică… nu aș fi la prima încercare în ambele domenii.

Unde ai vrea să-ți petreci liniștea pensiei? Locul în care te-ai muta chiar ieri? Din România și din lume …

– Dacă aș avea posibilitatea financiară, mi-aș cumpăra o proprietate izolată, într-un loc cât mai ferit, la poalele unui munte, pe o insulă. Nu foarte departe, pentru că mă aștept la aproape orice… ca să nu mă mai mire nimic… și, când se va întâmpla acel „orice”, aș prefera să fiu pe aici, prin zonă.

Dacă este ceva ce ai vrea să „spui”, să se știe și eu nu am atins subiectul din neștiință, te rog să pui tu întrebarea și să dai răspunsul…

– Mai am foarte, foarte multe de spus, dar cred că, deocamdată, ajunge. Peste câțiva ani, dacă vei considera că mai prezintă interes, stăm din nou de vorbă la vorbe… ???? Acum, în încheiere, doresc tuturor cititorilor fanatici ai revistei Fanatik multă sănătate, înțelepciune și împliniri. S-auzim de bine!

• „Am făcut de toate în redacție, de la prezentări și comentarii, la cărat cabluri, monitoare și chiar dat cu mătura. Am fost mereu disponibil pentru acoperirea evenimentelor de orice fel, din aproape orice disciplină sportivă. Și au fost, mai ales în primii 10 – 15 ani, foarte multe”
• „Am avut de la cine «fura» meserie în TVR: Cristian Țopescu, Dumitru Graur, Cornel Pumnea, Ionel Stoica, Ioan Todan și mulți alții”
• „Primele comentarii de fotbal au fost chiar la turneul final Italia ’90, alături de consacratul Cornel Pumnea, iar primele comentarii din străinătate au venit anul următor, CM de canotaj de la Viena, în august, apoi CM de gimnastică ritmică de la Atena, în noiembrie 1991. Prima deplasare la Jocurile Olimpice a fost la ediția de iarnă Albertville 1992, iar la turneele finale de fotbal, Europeanul din Anglia 1996”
• „Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu la microfon la meciurile Naționalei din Statele Unite 1994, dar primul meu turneu final comentat de la fața locului a venit doi ani mai târziu, Euro 1996 din Anglia… Nu uit nici de finala Cupei Campionilor de la Sevilla, dar pe vremea aceea, în mai 1986, eram doar un operator de producție și nu îmi imaginam că peste doar câțiva ani voi fi jurnalist sportiv și comentator”
• „Mi-ar fi plăcut să fiu campion mondial la… sărituri cu schiurile! Deși am pus în picioare doar patine, niciodată schiuri!”
• 18 turnee finale fotbalistice, europene și mondiale, are în „palmares” Sorin Hobana, din 1990 până în 2024
• 15 ediții ale Jocurilor Olimpice, 6 de vară și 9 de iarnă, a comentat Sorin Hobana în cariera sa de 35 de ani în departamentul Sport din TVR
• 15 medalii olimpice, dintre care 8 de aur, 5 de argint și 2 de bronz, a comentat „în direct” Sorin Hobana la JO de la Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012, Rio de Janeiro 2016, Tokyo 2020 și Paris 2024