Mesajul sfâșietor al lui George Ganea după moartea fratelui său: „Te vom iubi pentru totdeauna. Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți”
Fiul de doi ani al lui Ionel Ganea, Alexandru, a decedat tragic la o lună după cumplitul accident în care a fost implicat. Fratele său, George, a transmis un mesaj emoționant.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/george-ganea.jpg?#)
Familia Ganea trece prin momente cumplite. Alexandru, fiul de doar doi ani al lui Ionel Ganea, a murit la o lună după accidentul în care a fost implicat. George, fiul cel mare al fostului internațional, a transmis un mesaj emoționant după decesul fratelui său.
George Ganea, devastat după decesul fratelui său: „Ai plecat prea repede dintre noi”
Pe 9 mai, Ionel Ganea a fost implicat într-un accident teribil. Mașina fostului internațional a lovit frontal un autovehicul staționat pe marginea drumului, iar impactul a fost devastator pentru fiul său de doar doi ani, Alexandru, care se afla pe scaunul din față.
Fiul cel mic al lui Ionel Ganea a decedat vineri, 6 iunie, iar fratele acestuia, George, a reacționat printr-un mesaj pe rețelele de socializare. „De când ai venit pe lume, tatăl nostru și mama ta, Monica, au fost cei mai fericiți, din prima zi de când te-ai născut au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce-au avut ei mai bun.
Ai plecat prea repede dintre noi, dar ne-ai adus familia mai aproape ca niciodată, te vom iubi pentru totdeauna. Dumnezeu să aibă grijă de tine, suflet pur, nu o să te uităm niciodată”, a transmis fotbalistul pe Instagram.
„Vă rog, nu-i mai judecați”
George Ganea a avut și o rugăminte pentru cei care l-au criticat pe Ionel Ganea și pe soția sa, Monica, după teribilul accident. „Și pentru lumea care îi judecă sau i-au judecat, e de ajuns că trebuie să trăiască cu suferința asta toată viața. Așa că, vă rog, nu-i mai judecați, pentru că doar Dumnezeu poate face asta”, a adăugat fostul internațional de tineret.
Aflat la volanul unui autoturism de tip Dacia Duster, Ionel Ganea a lovit frontal o mașină staționată pe marginea carosabilului, iar fiul său Alexandru, în vârstă de doar doi ani, a fost grav rănit în urma impactului.
Acesta se afla în comă indusă de aproape o lună la spitalul din Târgu Mureș, unde a fost transportat după accidentul care s-a produs între Hurez și Făgăraș. Fiul fostului atacant a suferit traumatisme craniene severe după ce a fost proiectat în bordul mașinii.
Care este reacția ta?






