Mihai Stoica, ultimatum pentru Daniel Bîrligea după un nou gest controversat: „Va sta în tribune până o să-i crească rădăcini! Te ia la mișto Mihăilă, nici atât nu realizezi?”. Update exclusiv

Mihai Stoica i-a oferit un ultimatum lui Daniel Bîrligea după gestul controversat din Bosnia - România. Ce riscă atacantul FCSB după ce s-a bucurat cu Mihăilă la golul marcat.

Nov 16, 2025 - 21:00
 0  0
Mihai Stoica, ultimatum pentru Daniel Bîrligea după un nou gest controversat: „Va sta în tribune până o să-i crească rădăcini! Te ia la mișto Mihăilă, nici atât nu realizezi?”. Update exclusiv

Bosnia – România s-a terminat în favoarea gazdelor, scor 3-1. Unicul gol al „tricolorilor” a fost marcat de Daniel Bîrligea, după o pasă ideală a lui Mihăilă, iar ulterior cei doi simulat faptul că își dau cartonașe galbene, celebrarea amintind de cartonașul roșu primit de Bîrligea cu Hermannstadt. Cum a comentat Mihai Stoica acest lucru.

UPDATE: Mihai Stoica a răbufnit din nou la adresa lui Daniel Bîrligea: „Am ajuns bătaia lui de joc!?”

Mihai Stoica a răbufnit din nou la adresa lui Daniel Bîrligea și continuă să considere gestul făcut după deschiderea scorului ca o lipsă de respect față de clubul pe care îl reprezintă: „Bîrligea este jucător extraordinar. Scăriță cu piciorul stâng, el fiind dreptaci… dar prin gestul ăsta îmi arată că nu a înțeles nimic. Din cauza acestui gest putem să nu prindem play-off-ul, iar el îl repetă. Face bășcălie de noi. A, că te ia la mișto Mihăilă, foarte bine dacă tu îi permiți, dar nu faci tu bășcălie la echipa națională. Punctele nu ni le mai întoarce nimeni. Este bătaie de joc.

După ce ți-ai bătut joc de echipă, tu acum faci gesturi din astea? Faci glume cu Mihăilă? El n-are probleme, nu comentează la arbitru să ia galben. Trebuia să ia trei cartonașe galbene. Am ajuns bătaia de joc a unui jucător!? Poate că sunt tineri, dar eu sunt bătrân, eu nu mai tolerez așa ceva. La FCSB nu se va mai întâmpla așa ceva. Te ia la mișto Mihăilă. Tu nici măcar atât nu realizezi? Faceți gesturi, sunteți voi amuzanți. Nu sunteți, mă, amuzanți. Sunteți ăia care au deschis scorul și au pierdut cu 1-3, iar apoi s-au plâns că au strigat ‘țiganii, țiganii’”, a răbufnit Mihai Stoica la adresa lui Bîrligea, conform Prima Sport.

Mihai Stoica, ultimatum pentru Daniel Bîrligea după un nou gest controversat al atacantului FCSB

În cadrul „MM la FANATIK”, Mihai Stoica a ținut să scoată în evidență jocul bun al României din prima repriză cu Bosnia. Ulterior, oficialul FCSB a ținut să pedepsească modul în care Bîrligea a celebrat golul înscris. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB e de părere că atacantul nu a înțeles nimic din amenda de 20.000 de euro și a mărturisit că vor mai exista discuții aprinse pe seama acestui subiect.

„Am jucat foarte bine în prima repriză. Unde s-a văzut că am jucat foarte bine? Noi nu am reușit să ne evaluăm fundașii, pentru că nu s-a ajuns la ei. Prima jumătate a meciului a fost ‘jumătatea lui Mihăilă și Bîrligea’, în care au jucat excelent.

Spun asta nu numai că au făcut faza golului. Bine, cu excepția acelei bucurii de la gol. Cred că Bîrligea nu a înțeles nimic deocamdată. Probabil, ca să înțeleagă, vom avea niște discuții mai aprinse de această dată. Gestul pe care l-a făcut la gol nu e normal!

Ei cred că se duc acolo să facă bășcălie de toată lumea, inclusiv de noi, pentru că gestul acesta a fost premergător eliminării lui, justificate, de la Sibiu, când și-a lăsat echipa de club, care îl plătește, în 10 oameni, când echipa putea să câștige și să se ducă la trei puncte de un loc de play-off. Din cauza lui, a gesturilor pe care le-a făcut, am ajuns în situația asta, să egalăm în ultimele minute ale meciului”, a declarat Mihai Stoica.

Mihai Stoica acuză Federația pentru videoclipul cu Bîrligea și Mihăilă

Totodată, Mihai Stoica condamnă faptul că FRF a decis să posteze pe contul oficial de TikTok momentul în care Mihăilă a glumit cu Bîrligea pe seama cartonașului roșu primit de atacant în meciul cu Hermannstadt.

„El nu a înțeles nimic din asta! El face același gest, i se pare că e o bășcălie. Ei bine, nu este o bășcălie totul! Amenzile vor fi drastice de data aceasta. Dacă el crede că asta trebuie să facă, se înșală amarnic. El trebuie să fie un jucător serios, așa cum a fost până acum!

A fost întâmpinat la echipa națională de Mihăilă cu gluma aceasta, cu mâna ridicată. Nu ai ce să îi impuți lui Mihăilă, a făcut o glumă. Eu aș imputa celor de la FRF acest lucru, au crezut că e normal să mediatizeze acest gest. Aia e o glumă între fotbaliști, una proastă în ceea ce ne privește pe noi. Între fotbaliști, e o glumă bună. Bîrligea nu a înțeles că Mihăilă face mișto de el prin gestul acela. A fost o glumă de vestiar.

Federația a publicat pe rețelele de socializare, ulterior au scos clipul, dar nu mai contează, nu e normal să-l pună! Mihăilă a făcut o glumă proastă, iar apoi, într-un moment când se impunea o seriozitate maximă, jucai în infern la Zenica, tu vii și faci glume că ai dat gol, că dai cartonașe”, a adăugat Mihai Stoica.

Avertisment pentru Daniel Bîrligea: „Îi vor crește rădăcini”

În final, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a scos în evidență că Bîrligea este un fotbalist de clasă, însă trebuie să scape de astfel de gesturi. În caz contrar, atacantul va fi trimis în tribună, acolo unde va „prinde rădăcini”.

„Acest gest nu afectează excepționala acțiune. Chipciu – Mihăilă – Bîrligea, finalizată cu o scăriță cu piciorul stâng… Ca să ai stăpânirea de sine, să ai în cap, să fii un atacant care în presiunea aia, tu fiind jucător de picior drept, și să înscrii cu piciorul stâng scăriță… El ne-a obișnuit cu goluri senzaționale cu piciorul stâng. Să marchezi scăriță la un meci decisiv pentru echipa națională e mare lucru, înseamnă că ești fotbalist!

Bîrligea este fotbalist cu F mare, dar trebuie să înțeleagă că așa nu mai merge, trebuie să fie foarte serios. După ce s-a discutat atâta timp de situație, are de plătit 20.000 pentru ceea ce a făcut, iar el același gest îl face… Înseamnă că nu a înțeles nimic! O să aibă viață foarte grea. Dacă va mai recurge la un astfel de gest, probabil că va sta în tribună până îi vor crește rădăcini”, a conchis Mihai Stoica la „MM la FANATIK”.

Daniel Bîrligea, pus la zid de Mihai Stoica după golul marcat cu Bosnia

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow