„Minim 7 puncte”. Marius Șumudică a anunțat obiectivul Rapidului pentru a prinde Europa. Cum anticipează derby-ul cu Dinamo
Marius Șumudică vrea să ducă Rapidul în Europa. Tehnicianul a anunțat planul echipei sale pe final de sezon, chiar înaintea derby-ului cu Dinamo.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/marius-sumudica-in-direct-la-suflet-de-rapidist-inainte-de-dinamo-rapid-nu-pierdem-cu-ei.jpg?#)
Rapid vine după un 2-1 în deplasare cu Universitatea Craiova. Giuleștenii își doresc să ajungă în cupele europene, iar antrenorul Marius Șumudică a anunțat înainte de meciul cu Dinamo ce are de gând să facă pe finalul acestui sezon.
Cum vrea Marius Șumudică să o ducă pe Rapid în cupele europene
Rapid a avut parte de un nou sezon efervescent, marcat atât de conflicte și tensiuni, cât și de rezultate mai puțin convingătoare. Totuși, giuleștenii luptă până la final pentru a ajunge în cupele europene.
În direct la emisiunea „Suflet de Rapidist”, moderatorul Robert Niță l-a întrebat pe Marius Șumudică cum vede finalul acestui sezon și ce are de gând să facă pentru a îndeplini ultimul, dar și cel mai important obiectiv.
„Va trebui să muncim foarte bine săptămâna asta și să ne organizăm!”
„Cât de greu a fost la Craiova Șumi?”, a fost întrebarea pusă de moderatorul Robert Niță. „Veneam după un insucces în Cupă, obiectivul nostru, singurul obiectiv, ne mai agățam așa de un fir de ață de această prezență în cupele europene, dacă reușim să prindem locul 4, să jucăm acel baraj pe teren propriu și atunci e destul de greu, nu e ușor să capacitezi jucătorii, să-i aduci la un nivel bun de concentrare și aici e meritul lor.
E meritul lor, și-au dorit, își doresc, îi văd zi de zi și e meritul lor și Dumnezeu i-a răsplătit în final cu o victorie la Craiova, unde ei nu prea pierduseră. Craiova nu pierduse cu Rădoi niciun meci acasă. Și asta e important, e important pentru noi, pentru moralul nostru. Va trebui să muncim foarte bine săptămâna asta și să ne organizăm pentru următorul meci de pe Arena Națională, în deplasare iară cu Dinamo!”, a spus Marius Șumudică.
„În următoarele 3 meciuri ne trebuie minimum 7 puncte, dacă nu 9”
„Trebuie dublat succesul de la Craiova neapărat cu victorie și cu Dinamo?”, a insistat moderatorul. „Nu trebuie să pierdem meciul ăsta. Depinde și de celelalte rezultate.
Dar noi trebuie să facem minim un șapte puncte până la sfârșitul acestui campionat. În următoarele 3 meciuri ne trebuie minimum 7 puncte, dacă nu 9. Depinde și de celelalte rezultate”, a explicat Șumudică.
„Dinamo nu trebuie privită ca ultima din play-off”
„Poate pune probleme mari din Dinamo, tot un meci pe Național Arena, o echipă periculoasă?”, a mai întrebat Robert Niță. „Dinamo nu trebuie privită ca ultima din play-off. Au jucat bine, au crescut față de anul trecut, au dat continuitate a antrenorului, continuitate unor jucători.
Revine Olsen, care este un jucător important la mijlocul terenului. Există posibilitatea să revină și Politic. Doi jucători care ieri le-au lipsit și ieri au avut momente bune de joc. În repriza a doua au avut momente bune de joc, când i-au pus în dificultate pe cei de la FCSB!”, a mai spus antrenorul Rapidului.
„Pe unele posturi avem o aglomerație foarte mare, iar pe altele suntem total descoperiți!”
„Jucătorii care mi-au lipsit, îți dai seama, n-am stat decât într-un atacant Burmaz, la fundașii centrali Săpunaru are probleme, n-aveam niciun jucător să schimbă acolo, Pașcanu cu pubalgie. Cei mai mulți jucători și cea mai mare afluență este la mijlocul terenului, unde din păcate acolo joacă și Cătălin.
Și e foarte greu. Gândește că aveam pe margine Kait, Hromada, Vulturar, Ademo, Grameni, toți care sunt cinci jucători care nu pot să joace decât în mijlocul terenului.
Plus pe bancă doi fundași lateral, Manea și Onea, pe aceeași poziție, în condițiile în care a jucat Brown și vedeți că e în echipa etapei și a jucat foarte bine. Adică pe unele posturi o aglomerație foarte mare, iar pe altele suntem total descoperiți!”, a mai spus Șumudică.
„Koljic nu s-a antrenat!”
„Koljic își poate reveni până la meciul cu Dinamo?”, a întrebat pe final Robert Niță. „Nu știu ce să zic, are niște probleme la coaste, are un edem, a fost lovit la meci și are un edem, nu s-a antrenat.
Acum nu știu, are o săptămână la dispoziție, nu știu în ce condiții este. Astăzi vom avea antrenament după amiază și voi vedea!”, a concluzionat Marius Șumduică la „Suflet de Rapidist”.
Marius Șumudică a anunțat obiectivul Rapidului pentru a prinde Europa
Care este reacția ta?






