PSG – Arsenal 0-0, live video în returul semifinalelor UEFA Champions League. Kvaratskhelia lovește bara

Manșa retur a semifinalei PSG - Arsenal din UEFA Champions League va avea loc miercuri, 7 mai. Locul în finală va fi asigurat abia după finalul acestui meci.

May 7, 2025 - 22:30
 0  2
PSG – Arsenal 0-0, live video în returul semifinalelor UEFA Champions League. Kvaratskhelia lovește bara

Finala UEFA Champions League este mai aproape decât credem, competiția având parte în perioada 6-7 mai de returul semifinalelor. PSG – Arsenal este meciul de miercuri seară care va captiva întreaga atenție.

LIVE UPDATE: PSG – Arsenal 0-0

Min. 23 – Francezii profită de o eroare în defensiva oaspeților, dar șutul lui Doue de la marginea careului este moale și nu-i pune probleme lui Raya.

Min. 17 – Pariezienii încep să dea semne de trezire și Kvaratskhelia șutează superbă din unghi la colțul scurt, dar Raya este salvat de bară.

Min. 8 – Odegaard prinde o ”torpilă” de la 16 metri, dar Donnarumma este în zi mare și respinge miraculos în corner.

Min. 4 – Donnarumma are o intervenție fabuloasă la reluarea lui Martinelli din 5 metri după o aruncare de la margine.

Min. 3 – Rice ratează prima mare ocazie. Mingea reluată cu capul după centrarea lui Timber trece puțin pe lângă poartă.

Min. 1 – Start de meci!

PSG: Donnarumma – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Mendes – Neves, Vitinha, Ruiz – Barcola, Doue, Kvaratskhelia. Rezerve: Safonov, Tenas, Ramos, Dembele, Lee, Hernandez, Mayulu, Zaire-Emery, Beraldo, Tape, Mbaye. Antrenor: Luis Enrique.

Arsenal: Raya – Timber, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly – Rice, Partey, Odegaard – Saka, Merino, Martinelli. Rezerve: Neto, Setford, Tierney, White, Zinchenko, Trossard, Jorginho, Sterling, Calafiori, Butler-Oyedeji, Henry-Francis, Nwaneri. Antrenor: Mikel Arteta.

Live video PSG – Arsenal din returul semifinalelor UEFA Champions League. Duel decisiv pe „Parc des Princes”

Arsenal și PSG au oferit un meci de calitate în manșa tur pe „Emirates”. Scorul final a fost decis încă din primele 5 minute, grație execuției rafinate a lui Ousmane Dembele.

Înaintea meciului din Franța care va decide cine merge în marea finală, cele două echipe au obținut rezultate total dezamăgitoare în campionat. Arsenal a pierdut acasă cu Bournemouth (1-2), în timp ce PSG a pierdut cu același scor, dar în deplasarea cu Strasbourg.

Pentru echipa lui Luis Enrique, eșecul suferit nu a însemnat mare lucru, PSG fiind deja campioană matematic. Arsenal, în schimb, luptă pe final de sezon pentru consolidarea poziției secunde în Premier League.

Cine sunt jucătorii cu probleme din ambele echipe

PSG este în alertă înaintea returului. Ousmane Dembele, fotbalistul care a marcat 33 de goluri și a oferit 12 assist-uri în acest sezon, s-a accidentat. Jucătorul de 27 de ani a suferit o întindere musculară și a ratat meciul pierdut în campionat cu Strasbourg. Totuși, antrenorul iberic a venit cu vești bune despre starea de sănătate a startului din Hexagon.

În tabăra englezilor există mai multe probleme medicale. Jucătorii indisponibili sunt: Gabriel (fundaș central), Calafiori (fundaș stânga), Tomiyasu (fundaș stânga), Jorginho (mijlocaș defensiv), Havertz (atacant), Jesus (atacant).

Programul complet și televizarea din manșa tur Arsenal – PSG din semifinalele UEFA Champions League

Meciul PSG – Arsenal din semifinalele UEFA Champions League va fi cu siguranță prezent la TV, canalele Digi Sport și Prima Sport fiind responsabile pentru transmiterea lui. Partida poate fi urmărită și online, pe platforme precum Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.

De asemenea, FANATIK v-a pus la dispoziție și cealaltă semifinală, disputată între Inter și Barcelona, scor 4-3 (7-6 la general) sub format LIVE TEXT. Iată programul complet al disputelor din turul semifinalelor UEFA Champions League:

Marți, 6 mai

  • Inter – Barcelona 4-3

Miercuri, 7 mai

  • Ora 22:00: PSG – Arsenal (Digi Sport 1, Prima Sport 1)

Cotele la pariuri pentru PSG – Arsenal din returul semifinalelor UEFA Champions League

Favorită în acest derby este văzută formația gazdă, PSG. Victoria parizienilor este cotată cu 2,10, în timp ce un succes al lui Arsenal are cota 3,40 la casele de pariuri.

Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 3,55. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,59.

Vezi live video PSG – Arsenal, în semifinalele UEFA Champions League. Formații de start, actualizări în timp real, rezumat și declarații

Toate detaliile legate de meciul dintre PSG și Arsenal, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.

De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Louis Enrique sau Mikel Arteta pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow