Mircea Lucescu a izbucnit la conferință! Întrebarea care l-a iritat și ce le-a reproșat jucătorilor după eșecul din Bosnia: „tricolorul” care a ieșit cel mai șifonat
Mircea Lucescu a răbufnit la conferința de presă înainte de România - San Marino. Ce întrebare l-a scos din sărite și ce le-a reproșat “tricolorilor” după eșecul cu Bosnia, scor 1-3. Cine a fost principala „țintă”.
România a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026 prin grupa din preliminarii, însă “tricolorii” mai pot ajunge la turneul final din SUA, Mexic și Canada grație parcursului din Liga Națiunilor. Contestat agresiv de public, dar și de mai mulți oameni din fotbal, Mircea Lucescu nu a fost deloc în largul său la conferința de presă premergătoare jocului cu San Marino. Din nou, a fost iritat de multe dintre întrebările jurnaliștilor și a avut reproșuri pentru jucători.
Mircea Lucescu a răbufnit la conferința de presă. Ce întrebare l-a iritat înainte de România – San Marino
Il Luce a admis că este principalul responsabil pentru campania dezamăgitoare din preliminarii, dar că, dacă va fi cazul, va pleca singur, în niciun caz nu va fi demis.
“Eu am cea mai mare vină. Eu răspund pentru necalificare. Eu sunt responsabil pentru tot ce înseamnă rezultat. Ei sunt responsabili de joc, atât. Altceva vrei? O să mă întrebi când mă demit. Eu mă demit, nu mă demite nimeni, așa că nicio problemă! Vreau să pun lucrurile la punct. De când am venit sunt întrebat când îmi dau demisia. Am spus eu că nu sunt sigur că rămân. Am zis că nu vreau să discut despre asta. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Lucescu.
Mircea Lucescu mai precizează că echipa se află într-o perioadă de reconstrucție și că dacă ar avea jucătorii la dispoziție măcar șapte zile la rând, lucrurile ar sta cu totul altfel în teren.
“Nu se știe dacă eu voi mai fi la baraj, așa că nu e niciun fel de problemă. Echipa se construiește în momentul de față. Jucătorii știu ce au de făcut și după vom vedea ce se întâmplă. Am o vârstă. Cine știe, poate mâine mă îmbolnăvesc, Doamne ferește. Până în martie este ceva timp. Dacă aș avea jucătorii măcar o săptămână, lucrurile s-ar schimba complet. Eu sunt vinovat. Este normal. De fiecare dată șeful este vinovat. Nu am găsit soluțiile cele mai bune”, a mai precizat Lucescu.
Nici jucătorii nu au scăpat de furia lui Mircea Lucescu. Ce le-a reproșat
Mircea Lucescu nu i-a menajat nici pe jucători, cărora le-a reproșat că nu au comunicat cum ar fi trebuit pe terenul de joc, în ciuda atmosferei ostile din tribune.
„N-a existat comunicare. N-au vorbit. Le-am zis înainte de meci că vreau să îi aud urlând în teren, nu țipând. Zgomotul a fost foarte mare, dar să fie înțeleși. Noi nu am avut comunicare, de aici au pornit multe lucruri. Și teama din repriza a doua, mai ales după accidentul suferit de Marius Marin, teama de ce ar putea să fie. Au intrat în teren cu gândul de a pune în dificultate, trebuia să răspundem cu aceeași situație. A intervenit și arbitrul”, a mai spus Il Luce.
O altă nemulțumire a lui Mircea Lucescu a fost faptul că jucătorii nu au mai fost capabili să-și creeze șanse de gol după eliminarea lui Denis Drăguș.
„Le-am reproșat atitudinea negativă pe care am avut-o în finalul meciului. În final, inteligența joacă, să știi să întrerupi jocul, să construiești, să joci lung. Ori, în finalul de joc, era minutul 78, puteam să o ducem în zece fără probleme. Ei nu au avut nicio ocazie de gol după eliminarea lui Drăguș„, a spus selecționerul.
„Am făcut niște greșeli enorme, pe care nu le pot discuta. Orice aș spune ar fi transformat într-o critică la adresa jucătorilor. Eu răspund de rezultate. Ei trebuie să răspundă de joc și de indicațiile pe care le primesc„, a mai spus Lucescu.
De ce nu a mai discutat Il Luce cu Denis Drăguș
Eliminat în jocul cu Bosnia după ce intrare periculoasă asupra unui adversar, Denis Drăguș nu a scăpat de criticile lui Mircea Lucescu. Selecționerul a precizat că atacantul are calități, dar trebuie să se pună la punct din punct de vedere mental. În caz contrar, riscă să-și rateze cariera.
“Drăguș nu trebuia să ridice piciorul la nivelul acela. Trebuia să păstreze echilibrul. Nu am avut absolut deloc vreo discuție cu Drăguș. Nici măcar nu l-am mai văzut. Am avut o relație mai specială cu el. L-am susținut permanent în toată perioada asta. I-am dat antrenamente să facă. Am crezut și cred în calitățile lui extraordinare. Rar găsești astfel de jucători. Rapiditate, tehnică, forță, dribling. Toată problema este să își pună la punct mintea de profesionist.
Dacă nu, ratează tot. De aceea nici nu am vrut să vorbesc cu el. Nu poți intra în felul acesta în teren! Sunt jucători care intră așa, fără să gândească înainte. Ca jucător profesionist trebuie să îți vizualizezi pașii pe care trebuie să îi faci în orice moment”, a spus Lucescu.
Racovițan, cel mai criticat tricolor după 1-3 cu Bosnia. De ce l-a schimbat Mircea Lucescu pe Bîrligea
În continuare, Mircea Lucescu s-a arătat dezamăgit de prestația lui Bogdan Racovițan care, în opinia sa, a fost depășit de miza partidei. A explicat, totodată, și de ce l-a înlocuit pe Daniel Bîrligea, din moment ce atacantul ar mai fi făcut față pe teren, după cum chiar el susține.
“Am jucat cu Racovițan. A jucat foarte slab, este vinovat. Eu îl înțeleg, este al treilea fundaș central. Aici distanțele sunt mai mari. El s-a pierdut puțin. La gol trebuia să ia om la om, să își folosească corpul și mâinile, să nu îl lase să controleze mingea.
Bîrligea fizic nu mai făcea pressing. Veneau peste noi bosniacii. Am zis că Drăguș e rapid, agresiv și poate ajuta. A fost o inspirație proastă. Poate nu trebuia să îl schimb, să mai aștept cinci minute”, a adăugat selecționerul.
„Folosim jucători care nu joacă și care nu reușesc să țină tot jocul. Pentru mine nu există formă sportivă. Pentru mine există alergare. Să poți alerga. Să știi în permanență ce ai de făcut în diferite zone ale terenului. Dacă nu reușești să le faci, echipa pierde„, a mai punctat Il Luce.
Care este reacția ta?